Trădare, crimă, dragoste şi o lume înflăcărată de credinţă în „Coloana de foc”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 22 septembrie 2017, 17:05
Din 20 septembrie, cititorii vor găsi în librării "Coloana de foc", cea mai ambiţioasă şi impresionantă carte a lui Ken Follett.

Acest roman este cu atât mai interesant cu cât are drept sursă de inspiraţie fapte istorice, evenimente reale. Cu toate acestea, Follett nu urmăreşte doar domnia Elisabetei I sau viaţa altor regi şi regine din Europa, ci şi viaţa unor oameni care, deşi aparent diferiţi, în realitate se aseamănă prin inteligenţă, curaj, devotament sau, dimpotrivă, prin cruzime şi intoleranţă.

Pentru a obţine un titlu nobiliar, un tânăr sărac este decis să calce peste cadavre. În numele credinţei, dar şi pentru a-şi atinge propriile scopuri, un episcop condamnă oameni la arderea pe rug. În câteva ore, o familie de negustori îşi pierde averea, iar destinul fiecăruia dintre membrii săi se schimbă în mod dramatic. Într-un alt colţ al lumii, o tânără îşi riscă viaţa pentru a vinde cărţi interzise. Doi tineri îndrăgostiţi sunt despărţiţi de convingerile religioase ale părinţilor. Ce au în comun toate aceste poveşti? Lupta dintre Biserica Catolică şi susţinătorii protestantismului, consideraţi eretici în Europa  în secolului al XVI-lea.

Povestea se petrece la Kingsbridge, un orăşel fictiv dar şi în Franţa, Spania, Olanda. Însă tabloul idilic, presărat cu  grădini, castele, catedrale, contrastează cu tulburătoarele evenimente istorice care se petrec aici: crime, conspiraţii, ameninţări, şantaj – toate acestea având ca scop înlăturarea reginei Elisabeta, considerată prea tolerantă faţă de protestanţi. Pentru a se documenta, autorul a consultat numeroase cărţi de istorie, a vizitat oraşele din Europa unde se petrec scene din carte, numeroase case şi castele, a analizat costumele purtate în secolul al XVI-lea, precum şi portretele Elisabetei I, ale Mariei Stuart, ale lui Francis Drake şi ale altor personalităţi.

Scriitura te poartă lin de la o poveste la alta, de la o familie la alta, fără să pierzi nicio clipă sentimentul că te afli în faţa unei construcţii perfect echilibrate. Suspansul, întorsăturile de situaţie şi dialogul sunt atât de bine dozate, încât este imposibil să nu te cucerească.

,,Cartea este presărată cu numeroase personaje cu adevărat remarcabile… nu este o carte care să fie citită o singură dată, ci una care trebuie savurată pentru drama, profunzimea şi bogăţia ei.’’  Library Journal

Coloana de foc, cel de-al treilea volum al seriei Kingsbridge apare în toamna aceasta şi în Statele Unite, Germania, Franţa, Anglia, Spania, Italia.

DATE TEHNICE: RAO Ediţie cartonată
ISBN: 978-606-8905-36-5
Format: RAO Class
Număr de pagini: 768
Preț: 69,99 de lei

Despre autor:  Ken Follett este unul dintre cei mai de succes scriitori din lume. A scris 31 de cărţi, vândute în peste 160 de milioane de exemplare, în peste 80 de ţări şi traduse în 33 de limbi. Născut pe 5 iunie 1949 în Cardiff, Ţara Galilor, fiul unui inspector de taxe, Ken a urmat cursurile unor şcoli publice, apoi  University College London, primind un titlu de onoare în filosofie. Şi-a început cariera ca reporter,  la ziarul din oraşul natal, apoi la London Evening News. Primul succes notabil al lui Ken  a apărut după publicarea cărţii Eye of the Needle,  în 1978. În 1989 publică romanul istoric Stâlpii pământului, care ajunge numărul unu pe lista celor mai bine vândute cărţi din lume, apoi este adaptat cinematografic, în 2010, într-o serie de televiziune produsă de Ridley Scott. O Lume fără sfârşit, continuarea cărţii Stâlpii pământului, s-a dovedit a fi la fel de populară atunci când a fost publicată în 2007.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter