Seriale la moda

De Corina Buhagiar, pe

In fata televizorului, cu telecomanda in mana, faci obisnuitul zapping printre canale, doar doar ceva interesant o sa-ti atraga atentia. Need some help? Avem pentru tine niste oferte de…
…senzatie! Nu numai ca o sa-ti alunge plictiseala, dar s-ar putea sa te lipeasca de ecran pentru multa vreme: si saptamana viitoare, si inca una, si cealalta…

La spital cu Dr. House

AXN iti serveste 43 de minute de Dr. House / House M. D. la ora 21, in fiecare luni, miercuri si vineri.

Daca ai urmarit prima serie din Dr. House, inseamna ca te-au vrajit deja profesionalismul si ingeniozitatea doctorului H si a echipei sale si probabil gasesti adorabil cinismul lui neconventional.

Incepand cu 7 aprilie, delecteaza-te cu noile cazuri deosebite pe care le rezolva, cum ar fi: o fetita de 9 ani bolnava de cancer si cu halucinatii stranii, un medic celebru tocmai intors din Africa, cu o tuberculoza dubioasa, un ciclist obisnuit sa se dopeze cu cele mai stranii substante sau un super-model dependeta de heroina, lesinata pe podium.

Ce mai face Dr. House? Iti spunem in avans: i se agraveaza problema la picior, ceea ce il face si mai acru. Noroc ca se mai indulceste cu sarutul lui Stacy… Iar in final e impuscat. Nu-ti face griji, supravietuieste. Fiindca urmeaza si sezonul 3, si chiar si 4…

Pierduti pe o insula

Te-ai saturat pana peste cap de padurea de beton din oras si tanjesti dupa o natura cruda si misterioasa? Alatura-te naufragiatilor din Lost, sezonul 4. Tot pe AXN, din 6 aprilie, in fiecare duminica la ora 21.

Te vor convinge ca a supravietui nu-i un task atat de usor, mai ales cand pe aceeasi insula se gaseste si o creatura ciudata sub forma de fum, un grup misterios numit de naufragiati „ceilalti”, plus existenta stranie a unui buncar. Prietenii se transforma in dusmani, misterul si pericolul se gasesc peste tot in jur si fiecare zi e o noua lupta pentru a ramane in viata.

Apar si personaje noi: patru membri din echipa lui Naomi care s-au parasutat pe insula, un chinez agitat care poate comunica cu mortii si o antropoloaga blonda cu aparenta fragila. Lucrurile se complica si multe intrebari isi cauta inca raspunsul. Dar vestea buna e ca sunt cu un pas mai aproape de mult dorita salvare!

Medium de serviciu

Te atrage ceva palpitant, cu iz paranormal? Intra in lumea extrasenzoriala a lui Allison Dubois, o femeie capabila sa prevada viitorul si sa recepteze mesaje din lumi paralele.

Serialul, difuzat pe Hallmark Channel de luni pana joi de la ora 20 si in reluare de la ora 23, este inspirat dintr-un caz real. Celebra medium din Statele Unite ajuta, cu intuitia sa uluitoare, la rezolvarea unor cazuri suspecte de crima pentru care Procuratura nu reuseste sa stranga destul dovezi „palpabile”.

Pentru Allison familia – sotul si cele trei fetite – e punctul de sprijin in amalgamul de stari in care prezenta persoanelor decedate, clarviziunea sau premoniitile sunt ceva obisnuit.

Iar cand cele doua fetite mai mari incep sa manifeste calitatile de medium ale mamei lor, situatia e din ce in ce mai complexa. Un serial dupa care vei vedea realitatea cu alti ochi!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter