Premieră în România: primii monitori de schi cu dizabilități vor învăța alte persoane cu dizabilități să schieze

De Unica.ro, pe

Într-o premieră în România, trei persoane cu dizabiltăți au devenit monitori de schi și vor putea învăța alte persoane cu dizabilități să schieze.

Este vorba despre Vasile Bota, Adrian Cherecheș și Bogdan Cioltea. Misiunea lor se desfășoară în cadrul campaniei „Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, inițiată de asociația Caiac SMile, o asociație non-profit care oferă posibilitatea de a practica activități sportive persoanelor cu nevoi speciale, copiilor proveniți din medii defavorizate, copiilor instituționalizați și persoanelor cu dizabilități

Astfel, în datele de 6 februarie, între orele 12:00 și 17:00, și 7 februarie, între orele 11:00 și 17:00, cei trei monitori de schi, împreună cu reprezentanții asociației, vor fi prezenți pe pârtia Bradul din Poiana Brașov, pentru a-i iniția în tainele schiului pe oamenii cu dizabilități care sunt dornici să învețe.

schi persoane cu dizabilități
schi persoane cu dizabilități

Vor fi pregătite mai multe monoschiuri, dispozitive special create pentru persoanele cu dizabilități locomotori, cu ajutorul cărora se pot bucura de coborâri line pe pârtie.

Citește și: Când este Valentine’s Day în 2022. Tradiții și obiceiuri din toată lumea!

Citește și: O femeie cu COVID-19, intubată, a născut o fetiță sănătoasă

Citește și: Motivul incredibil pentru care o femeie a slăbit aproape 50 de kilograme

Citește și: Cum a devenit un student milionar din vânzarea unor simple selfie-uri – părinții lui nici nu știu

Adrian Cherecheș, monitor de schi, a povestit cum a luat naștere inițiativa: „Am început cu Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac SMile, să practicăm caiacul adaptat, noi suntem în scaun rulant toți trei, am început vara, a venit sezonul de iarnă în care nu am mai putut practica. El a mers la schi și a zis de ce să nu ne dăm și noi cu schiurile. În prima fază a încercat Ionuț să adapteze un scaun rulant, la care i-a luat roțile și a pus niște schiuri, dar nu s-a putut schia, a fost ceva gen sanie. Eu lucrez la fundația Motivation, ei văzând ce facem noi, știind că în Austria se schiază cu un monoschi, m-au trimis pe mine și pe Ionuț, ne-au donat și primul monoschi, și am mers în Austria cu Ionuț. Acolo am stat o săptămână, după o săptămână am început să schiez singur”.

Pe pâtie vor fi și Mirela Retegan și Gașca Zurli, pentru a-i încuraja pe oamenii speciali care vor să învețe să schieze.

Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac SMile, a vorbit despre poveștile care l-au impresionat în cadrul campaniei „Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”: „Au fost zile pline, sunt impresionat de fiecare poveste, de la fetița care s-a născut cu dizabilități și nu a mers niciodată, dar a reușit să se dea pe schiul special, la călugărul de la Apuntat care a avut un accident acum câțiva ani și a învățat un alt stil de viață, la băiețelul David care a fost schior de performanță și apoi, din cauza unei tumori, nu a mai urcat pe o pârtie de 11 ani până la Boti, tânărul care a avut un accident la schi în urmă cu patru ani”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter