Foto: cum arată primul hotel de 7 stele pentru animale

De Nicoleta Galeteanu, pe

Dacă ai impresia că ai simţit confortul suprem într-un hotel de 5 stele, pentru că nu ai ajuns încă să cunoşti răsfăţul de 7 stele, cel mai probabil patrupedele vor cunoaşte experienţa înaintea ta.
Grija exagerată a iubitorilor de animale pentru patrupedele lor nu mai reprezintă demult o extravaganţă, iar faptul că multe animale sunt răsfăţate prin tratamente costisitoare, chiar nu mai uimeşte pe nimeni.

Dar dacă până acum ele nu cunoscuseră desfătarea supremă, de acum făpturile nu mai sunt private de la acest lux. Astfel, bogaţii sofisticaţi care îşi iubesc nespus de mult animalele de companie, îşi pot răsfăţa de acum prietenii credincioşi în singurul hotel de 7 stele din lume, deschis pentru animale în Dubai.

„Urban Tail Pet” este primul resort de lux din lume care îşi adresează serviciile necuvântătoarelor, cu precădere câinilor şi pisicilor, şi care le promite acestora răsfăţ total.

Foto: cum arată primul hotel de 7 stele pentru animale

Hoteul a fost inaugurat evident în Dubai – oraşul extravaganţei şi a luxului – de Aideen O’ Mara, care, spune ea, a dorit să creeze „ceva unic”, care să îi scutească pe proprietarii de animale de grija acestora cât sunt plecaţi în vacanţă, precum şi de efortul de a le asigura anumite… necesităţi. Un majordom personal, limuzină, televizoare cu plasmă şi vedere la grădină, o sală de gimnastică, piscină, teren de joacă şi multe alte lucruri de nelipsit iubitelor animăluţe.

În timp ce căţeii au la dispoziţie patru suite unde se pot caza, pisciuţelor le sunt rezervate micile lor apartamente special concepute pentru ele.

Foto: cum arată primul hotel de 7 stele pentru animale
Camera standard este suita „junior” care costă aproximativ 25 de dolari pe noapte (115 dirhami), iar camerele Deluxe, Urban şi Royal au plasmă TV şi vedere la grădină, informează O’Mara, precizând că ultimele două dispun de serviciu live webcam, prin care proprietarii îşi pot urmări patrupedele 24 de ore pe zi, pentru a verifica la ce oră se trezesc, cum îşi petrec timpul şi mai ales cum sunt tratate.

Cea mai scumpă cameră este „Royal Suite” unde, pentru aproape 100 de dolari pe noapte (Dh 395), animalele se pot bucura de îngrijitor personal care le duce la plimbare.

Foto: cum arată primul hotel de 7 stele pentru animale

Nu în ultimul rând, „clienţii” patrupezi care aleg pachetul suprem all inclusive au la dispoziţie şi o limuzină cu care sunt aduse şi duse acasă, iar la întoarcere, proprietarii primesc şi un album foto cu progeniturile lor, din perioada şederii în resortul Urban Tail Pet.

Foto: cum arată primul hotel de 7 stele pentru animale
În prezent există doar două hoteluri exclusiviste de 7 stele care se adresează persoanelor cu pretenţii şi gusturi rafinate – Burj al Arab din Dubai şi Table Mountain din Cape Town, la care putem adăuga acum şi Urban Tails Pet Resort, pentru clienţi la fel de pretenţioşi.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter