O întâmplare a făcut ca Ancăi să-i apară în cale nişte oameni minunaţi. Au păstrat legatura peste ani, iar azi se bucură de o prietenie rar întâlnită.
„Tineri, frumoşi şi plini de speranţa… Aşa eram în 2005, când a început povestea noastra. Prietenul meu de atunci, dornic de realizari mareţe, de schimbare şi plin de curaj, ca mai toţi tinerii, a luat calea strainataţii. Şi a revenit în ţara cu ceea ce avea sa devina, în timp, parte din sufletul meu: o prietenie frumoasa.
Distanţa căleşte
Undeva, într-o zona îndepartata şi rece a Italiei, locuiau Angi şi Sebi, un cuplu minunat, de loc din Baia Mare. S-au cunoscut acolo şi au devenit apropiaţi. Deşi anii au trecut şi multe schimbari ne-au aparut în cale, nimic din ce ne-a legat la început nu s-a schimbat. Dimpotriva, relaţia noastra a prins radacini şi s-a închegat. Ani la rând am vorbit doar la telefon şi prin internet. Între timp, eu am devenit soţia unui barbat extraordinar şi mama unui copil minunat. Cu toate astea, prietenia noastra a ramas la fel de vie. Şi asta în ciuda faptului ca ne-am vazut doar o singura data în viaţa, atunci, în 2005. Însa, anul trecut, în decembrie, soţului meu i-a venit ideea de a revedea oamenii atât de dragi mie. Şi, dupa 8 ani, ne-am regasit, la fel de frumoşi şi sinceri!
Bucuria regăsirii merită orice efort
Am avut de parcurs un drum destul de anevoios, de 8 ore. Însa, gândul ca vom fi din nou împreuna ne-a dat putere. Ştiam ca la capatul drumului suntem aşteptaţi de oameni dragi. Eram convinsa ca soţul meu va primi rasplata bucuriei pe care mi-a adus-o mie în sufl et acceptând aceasta calatorie. Şi am ajuns la Baia Mare. Era târziu în noapte, iar GPS-ul, singurul nostru sprijin în urmarea precisa a itinerariului. Eu nu mai fusesem acolo decât cu trenul, aşa ca nu eram de ajutor. Traiam, în schimb, un amalgam de emoţii şi o fericire de nedescris.
Prietenii noştri dragi ne aşteptau cu sufletul la gura. Când am ajuns la ei acasa, el ne-a întâmpinat la maşina şi, de la o fereastra, am auzit-o pe ea strigând fericita: „Aţi venit cu adevarat!” Şi acum simt furnicaturi de emoţie. Am stat la poveşti pâna-n zorii zilei, de parca aşa am fi petrecut de nenumarate ori pâna atunci. Ne-au facut sa ne simţim mai ceva ca acasa. Dupa cele câteva zile petrecute împreuna, a venit şi clipa desparţirii. Am plecat cu lacrimi în ochi, promiţând ca ne vom revedea curând.
Acum îi mulţumesc soţului meu pentru cadoul minunat pe care mi l-a facut, ducându-ma la prietenii mei dragi, Angi, Sebi şi fiul lor, Orlando, carora le transmit ca îi iubim şi abia aştept urmatoarea întâlnire… la Iaşi!”