A plătit 2 dolari pe o fotografie veche, apoi a aflat că valorează milioane. Cine apare în imagine

De Amelia Matei, pe Ultimul update Marți, 24 octombrie 2017, 16:19
Randy Guijarro, un colecționat din California, a aflat cu stupoare că fotografia pe care a cumpărat-o în urmă cu șapte ani de la un târg de antichități valorează în jur de 5 milioane de dolari.

În imagine ar fi, potrivit specialiștilor care au analizat-o, infamul bandit american Billy the Kid și gașca lui, surprinși jucând crichet la o nuntă în vara anului 1878.  Cel identificat drept Billy the Kid este al patrulea din stânga imaginii.

„Este Sfântul Graal al fotografiei. Este cea mai rară fotografie din lume și a fost găsită într-un magazin second-hand din Fresno”, a declarat Jeff Aiello, directorul executiv al documentarului „Billy the Kid – noi dovezi”.

Valoroasa fotografie a fost făcută cu ocazia unei nunți în comitatul Lincoln, din New Mexico, la sfârșitul verii anului 1878, potrivit specialistului David McCarthy, care a lucrat un an la autentificarea fotografiei. McCarthy a mai identificat în fotografie alte trei persoane – pe Sallie Chisum, o bună prietenă a lui Billy the Kid, cât și  O’Folliard și Charlie Bowdre, ambii membrii ai bandei lui de nelegiuiți.

Guijarro spune că nu a știut cine se afla în imagine și s-a decis în ultimul moment să o cumpere. „Mai aveam la mine câțiva dolari și m-am hotărât să cuumpăr trei fotografii vechi, înainte să plec de la târg”, a explicat el pentru CNN.

Fotografia lui Randy Guijarro a fost asigurată deja pentru suma de 5 milioane de dolari.

Nu există decât o singură altă fotografie cunoscută a lui Billy the Kid, care s-a vândut în 2011 pentru suma de 2,3 milioane de dolari.

Născut ca Henry McCarty în New York, în 1859, Billy the Kid, cunoscut și sub numele de Willaim Bonney,  a fost unul dintre cei mai faimoși bandiți din Vestul Sălbatic în anii 1870. S-a spus despre el că a furat sute de cai și de vite, a evadat din închisoare și ar fi omorât 21 de oameni, unul pentru fiecare an din viața sa, dar istoricii cred că numărul victimelor sale ar fi de fapt mult mai mic. The Kid a fost ucis în anul 1881 de către șeriful Pat Garett în Fort Sumner.

Citește și – Și-a abandonat casa din cauza războiului, dar a continuat să plătească chiria timp de 70 de ani. Motivul s-a aflat abia după moartea ei

Citește și – A cumpărat un dulap vechi cu o sumă infimă, dar a găsit o adevărată comoară în sertarul lui

Foto – 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter