6 personaje din animaţii pe care şi adulţii le adoră

De Nicoleta Galeteanu, pe

Fie că sunt mici terorişti malefici sau, dimpotrivă, salvatori temerari ai lumii, ori naivi, fricoşi sau aventurieri din fire, noile personaje animate au reuşit în egală măsură să…
 …ajungă la inima cinefililor de toate vârstele.

Dacă în copilărie i-am adorat pe Tom şi Jerry, Scooby Doo sau Popeye Marinarul, în locul lor, studiourile de animaţii au creat o armată de personaje super simpatice pe care nu ai cum să nu le iubeşti cel puţin la fel de mult ca pe predecesorii lor eroi.

Iată câteva personaje adorabile din filmele recente care au adus succesul filmului lor.

Blu – Rio

E drept că nu toţi papagalii sunt păsări dotate cu inteligenţă nativă sau cu aptitudini pentru zbor. În plus, unora chiar le place acest stil confortabil de a-şi duce traiul, iar Blu este unul dintre ei.

Cam leneş din fire, Blu te suprinde când te aştepţi mai puţin. După ce află de existeţa lui Jewel, singura papagaliţă din specia lui, Blu îţi ia inima în dinţi şi se înhamă la cea mai periculoasă aventură din viaţa lui, în Rio de Janeiro.

Cum să nu iubeşti un astfel de Romeo pătimaş al speciei ara, care nu este însă doar un trântor îndrăgostit…?

Buck – Ice Age: Dawn of the Dinosaurs

Sarcastic, inconştient de curajos, adesea înfumurat, înţelept, zvânturatic şi foarte amuzant, Buck, neînfricata nevăstuică din „Ice Age”, partea a treia, este pur şi simplu adorabilă.

O invenţie genială a Twentieth Century Fox Animation, personajul plin de carismă şi curaj nebunesc este, în opinia noastră, una dintre personalităţile memorabile din istoria recentă a filmului de animaţie.

Poate că Buck dă impresia că vrea doar să se dea mare, făcând pe atotştiutorul în junglă, ceea ce nu esteo motivaţie tocmai străină lui, dar nevăstuica noastră chiar este o capetenie băştinaşă autentică a ţinutului sălbatic ce reuşeşte să salveze grupul vesel de teribilii dinozauri.

Kitty Galore – Câini şi pisici: Răzbunarea lui Kitty Galore

În primul rând, cine nu ar prefera o felină care să nu fie răsfăţată şi egoistă, să nu te linguşească doar atunci când îi este foame şi să îşi poartă singură de grijă? Dar mai ales, ce iubitor de feline nu ar visa ca animalul lui de companie să fie mai brav ca un câine?

La toate aceste capitole, Kitty Galore este o adevărată expertă. Mai mult decât atât, Kitty Galore este agentă de elită pentru organizaţia de spionaj, … un geniu malefic cu un scop diabolic: să anihileze pe inamicii căţei. Chiar şi cu acest scop terorist, parcă tot cea mai simpatică mâţă rămâne.

Buzz – Povestea jucăriilor

Din grămada cu jucării pe care Andy le donează sau le înmagazinează în pod, noi le-am alege pe toate, fără sortare. Dar totuşi, robotul naiv Buzz are un farmec special. Nu, nu este deloc impropriu să identifici unui robot atribute exclusiv umane, cum sunt şarmul şi sentimentele. Cel puţin, Buzz este capabil de astfel de trăiri intense, pentru că el chiar „a pus ochii” pe Jessie, the Yodeling Cowgirl.

Vrăjit de frumuseţea lui Jessie, sau dereglat de la butoane, Buzz începe să vorbească în spaniolă, face o demonstraţie dezarmantă de dans, dar cel mai important demonstrează că este un fidel şi curajos prieten al tovarăşilor lui, pe care îi salvează de la moarte.

Po – Kung Fu Panda

Un urs mare cu un nume mic, Po este un nativ luptător, acrobat şi incredibil de flexibil. De fapt, Po este însuşi Luptătorul Dragon, un maestru profesionist în Kung Fu şi cel însărcinat să apere Valea Păcii. Nimeni nu ar fi îndrăznit să pună la îndoială calităţile sale de profesionist în artele marţiale, până când ursul nostru Panda nu se face puţin de râs, demonstrând că de fapt nu stăpâneşte atât de bine cum se laudă kung fu-ul, fiind doar un biet amator.

Motanul încălţat – Shrek

Creatorii „Shrek” s-au gândit să aducă pe ecrane şi alte specii de animale în afară de cele clasice, prin urmare au redat unei banale familii de căpcăuni aproape aceeaşi faimă de care se bucură Tom şi Jerry. 

Cu toate acestea, cea mai simpatică apariţie din „Shrek Forever After” este tot un personaj din poveştile clasice de demult, în persoana Motanului încălţat.

Peltic şi fricos nevoie mare, motanul nostru tremură în ciubotele-i roşii şi are un fel anume de a „cerşi” milă. Ţi se rupe sufletul doar privindu-l cum i se dilată pupilele…

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter