Video: Myke Tyson, logopedul lui George Bush

De Erika Chivu, pe

În cea mai nouă parodie la adresa filmului „The King Speech” boxerul Myke Tyson îl învaţă să vorbească pe fostul preşedinte, George Bush.
Parodia cu Myke Tyson în rolul logopedului a fost prezentată de postul ABC în cadrul unui show dedicat Oscarurilor.

Producătorii au folosit o sosie a lui George Bush, dar şi înregistrări originale cu fostul preşedinte, surprins în timp ce se bâlbâia la discursurile oficiale.

După câteva astfel de imagini, intră în scenă Myke Tyson, care îl învaţă pe fostul preşedinte să vorbească fără bâlbe, folosind câteva tehnici interesante, inspirate din filmul cu Colin Firth.

La final, îl vedem pe Tyson cu lacrimi în ochi, urmărind un discurs curat, fără gafe, al preşedintelui.  

Video: Myke Tyson, logopedul lui George BushÎntr-unul din primele cadre, Myke Tyson, unul din cei mai puternici boxeri din istorie, este prezentat în faţa şevaletului, pictând un inorog – o ipostază în care fanii nu s-ar fi aşteptat să-l vadă vreodată.

La final, aflăm şi numele parodiei: „The President’s Speech”, „Discursul preşedintelui”.

În filmul „The King’s Speech„/ „Discursul regelui”, care a primit Oscarul de anul acesta pentru cea mai bună peliculă, logopedul Lionel Logue (Geoffrey Rush) îl ajută pe regele George VI al Angliei (Colin Firth) să scape de bâlbâială.

Urmăreşte-l pe Mike Tyson în rol de logoped, în filmul de mai jos.

Foto: Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter