Mikkel Birkegaard: „Ficţiunea ne influenţează continuu realitatea”

Probabil că aţi auzit de Mikkel Birkegaard şi marele său succes de debut, Libri di Luca – Biblioteca umbrelor. O carte despre misterele care se ascund în spatele cuvintelor, despre puterea înrobitoare a vorbelor rostite răspicat şi despre tainele străvechi care ajung la lumină pentru a salva o lume pierdută deja. La doi ani după ce a terminat Biblioteca umbrelor, Birkegaard a surprins lumea literară daneză şi internaţională cu un nou roman, foarte departe ca stil de cel de debut.
Condamnat la moarte este un thriller cu accente horror, iar acest horror nu vine din descrieri super-sângeroase (deşi sunt câteva care or să vă dea fiori), ci din atmosfera creată în jurul personajului principal, Frank Føns. Un interviu în exclusivitate cu Mikkel Birkegaard.

Condamnat la moarte vorbeşte despre amintiri şi despre cum ne conturează ele identitatea şi imaginea. Cât din imaginea unui scriitor poate fi influenţat de amintirea unei cărţi scrise de el?
Destul de mult, cred. O carte se naşte în mintea scriitorului şi este influenţată de amintirile sale. De aceea aceeaşi carte nu poate fi scrisă de doi oameni – fiecare va avea o versiune, clădită pe propriile amintiri.
Dar eu rareori îmi folosesc experienţele direct. E o glumă veche, că n-ar trebui să insulţi un scriitor pentru că te va ucide în următoarea carte, dar personajele mele nu reflectă niciuna dintre persoanele pe care le cunosc. Poate că utilizez anumite trăsături ale unor persoane reale, dar mereu mai sunt multe alte ingrediente în acest amestec, din documentare sau imaginaţie. Frank cel din carte e diferit. El se foloseşte de romanele sale pentru a se răzbuna pe cei despre care crede că l-au trădat.

Unul dintre romanele din Condamnat la moarte este despre fobiile umane şi despre cum pot fi înfruntate.

Aveţi vreo fobie? Cum o anihilaţi?
Din câte ştiu despre mine, nu am nici o fobie, dar mă fascinează la alţii. E interesant cum instinctul şi fricile pun stăpânire pe raţiune şi ne determină să facem lucruri pe care în mod normal nu le facem, ori să încremenim în situaţii în care ar trebui să acţionăm.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Aţi scris romanul într-un stil cu totul diferit de Biblioteca umbrelor, debutul dvs. Cât timp v-aţi documentat?
Foarte puţin. Cea mai mare parte a acţiunii se petrece în industria de publishing, pe care am ajuns să o cunosc şi nu am mai avut nevoie de prea multă documentare.

Condamnat la moarte e o carte complexă – ficţiuni în ficţiune sau thrillere în thriller (sau horror?) – a fost greu să jonglaţi cu atâtea planuri?
Nu chiar. Am ştiut de la început cum va fi povestea şi cum se va sfârşi. Îmi plac poveştile care nu sunt liniare, cele în care nu eşti sigur de ce e real şi ce nu şi am încercat să fac la fel în roman. Sunt foarte multe thrillere pe piaţă, aşa că am încercat să aduc unul care să fie diferit. Mulţi au apreciat, dat au fost şi critici care preferă poveştile cu evoluţie „normală“.

Personajul central, scriitorul Frank Føns, pare să aibă o pasiune chandleriană pentru vechile mărci de whisky. Sunteţi la fel de pasionat de istoria acestei licori?
Nu sunt vreun expert în whisky, dar din când în când savurez câte un single malt şi ştiu câte ceva despre anumite mărci. De obicei aleg una dintre mărcile ”smokey” din insule.

Un autor poate fi făcut responsabil de efectul operei sale asupra cititorului/privitorului/ascultătorului?
Aş spune că nu. E una dintre problemele lui Frank, judecat  de toţi cei din jur pentru ceea ce scrie – în esenţă, pentru ceea ce gândeşte. Cineva care se gândeşte la crimă şi tortură este rău? Dacă e aşa, scriitorii sunt cele mai oribile persoane – nu numai că se gândesc la scene violente, dar le mai şi scriu (şi uneori chiar scot bani buni cu ele). Evident, nu sunt un fan al incriminării scriitorilor, pentru că ar fi ca şi cum aş susţine că anumite gânduri sunt periculoase şi ar trebui interzise. Dacă cineva se inspiră dintr-o carte şi comite o crimă, nu cred că e vina cărţii – criminalul căuta doar o scuză. Dar scriitorii nu trebuie să îşi folosească operele pentru a-i răni pe alţii. Doar pentru că există libertate de exprimare, nu înseamnă că avem dreptul să scriem orice, rănind pe oricine.

Mi se pare că aţi folosit intenţionat nişte clişee de thriller: detectivul pervers, căutarea indiciilor lăsate de asasin, eroul solitar şi alcoolic…de ce?
De la început am vrut să scriu un thriller curat, care să fie emanaţia unui scriitor de thrillere cam acru, şi în acelaşi timp să forţez puţin formatul clasic. Am vrut să sădesc îndoiala în mintea cititorului: ce se întâmplă e real sau e doar creaţia lui Frank, ori un pasaj biografic? În oricare dintre variante, romanul trebuia scris de Frank, folosind clişeele lui.

Biblioteca umbrelor a fost un succes internaţional; cum a fost primit acest al doilea roman în Danemarca şi în străinătate?
E o situaţie diferită. Criza financiară nu a lovit doar publisherii, ci şi consumatorii, aşadar multe cărţi au avut o viaţă grea. Nici a mea nu a scăpat, dar s-a descurcat onorabil. Snt mulţumit de cum a fost primită. Drepturile au fost vândute în 11 ţări şi am recenzii bune în Danemarca. Cartea i-a surprins pe mulţi, fiind atât de diferită de prima, iar altora nu le-a plăcut finalul. Dar toţi au fost de acord că nu e doar încă un thriller, ci forţează limitele şi îl provoacă pe cititor.

Foto: Thomas A.
Virginia Costeschi – Bookmag

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News