Povestea lor: Fericirea se împarte în doi

Dupa furtună, răsare mereu soarele. Nu e doar o simplă cugetare, ci un crâmpei din experienţa de viaţă a unui parinte, şi la propriu, şi la figurat.
Poate ca scrisoarea mea surprinde, venind din partea unui barbat. Dar mi-am facut curaj sa va spun povestea noastra caci, nu de mult, am avut cel mai important eveniment de pâna acum.

Sa nu zici „hop” pâna nu sari

În 2007, aprilie, spuneam «da» în faţa lumii si a lui Dum nezeu, alaturi de cea care avea sa-mi fie alaturi, în fiecare zi a vieţii, soţia mea, Gabriela. În camaruţa noastra mica, viitorul era asa de mare încât nu încapea decât în speranţele şi în visurile noastre… Ni se parea ca avem parte de cel mai mare si frumos palat, iar tot ce îi lipsea era o prinţesa, sau poate doua, care sa îl si înveseleasca!
Vestea pe care am primit-o, într-o zi, ca vom fi parinţi, era ceea ce asteptam cel mai mult! Cunosteam o fericire fara margini. Dar, într-o alta zi, de la înalţimea fericirii am aflat cât de jos e pamântul, din strafundul celei mai adânci prapastii. Sarcina s-a oprit din evoluţie. Brusc, visul se sfârsise. Fara raspunsuri si explicaţii, darâmaţi, ne ramasese speranţa la «ziua de mâine». În urmatoarele nenumarate zile de „mâine” am început sa cautam explicaţii. Dupa un lung şi epuizant şr de teste şi sprijin necontenit din partea celor dragi, am regasit forţa de a încerca din nou sa devenim parinţi.
Vestea unei noi sarcini ne-a bucurat enorm, dar teama unui nou esec era înca prezenta. Nici de data aceasta nu ne-a fost dat sa ascultam cum bate o inimioara mica, sa simţim primele miscari ale copilului atât de dorit. «Mâine» nu mai prezenta interes. Zilele treceau anevoios, în tensiune. Într-un fi nal, tot copiii ne-au readus aproape: nepoţii, finuţii…

Dragoste la puterea a doua

Regasindu-ne, în faţa Domnului, am facut un legamânt: acela de a boteza cel puţin tot atâţia copii câţi nu am avut noi parte sa avem. Si Dumnezeu ni i-a scos în cale! Cel dintâi a fost Cristian, un baieţel abandonat la nastere, afl t în plasament. La scurt timp, a urmat frumoasa Teodora. Apoi a fost rândul lui David, şi el abandonat. Şi am primit din nou vestea minunata. Noua sarcina a adus noi speranţe dar şi noi temeri. Noi speranţe, noi temeri, dar acelasi deznodamânt nefericit… Dar, în 2012, am primit atestatul de familie adoptatoare. Au urmat evaluari, cursuri, vizite la domiciliu si… asteptarea! Într-o minunata sfânta zi de vineri, ni s-a prezentat fotografia a doua fetiţe gemene: Ana-Maria si Larisa-Alexandra. Am ştiut ca pe ele le-am aşteptat, ca ele erau menirea noastra.
La prima întâlnire, eu am luat-o în braţe pe Alexandra, iar Gabriela, pe Ana. Apoi, am facut schimb de îmbraţişari. Toţi cunoscuţii ne spun ca ne seamana. Cu doua zile înainte de aniversarea casatoriei noastre, cu doua saptamâni înainte de a cânta din tot sufletul minunea Învierii Domnului şi de a sarbatori împlinirea primului anisor din vieţile lor, am avut acasa doua prinţese! Ele ne învaţa sa redescoperim bucuria vieţii, puterea atât de mare a lui Dumnezeu, încrederea ca vom reusi orice… pentru ele! Întâmplator sau nu, toate s-au întâmplat pe 2 iunie, zi sarbatorita de Biserica drept Ziua Parinţilor si a Copiilor, zi ce se doreste a fi declarata Ziua Naţionala a Adopţiei! Sunt un tata mândru de familia lui în sfârşit împlinita şi vreau ca, pe aceasta cale, sa-i transmit soţiei mele, din partea mea şi a fiicelor noastre: «Mami, te iubim!».

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News