Dana Săvuică și-a lansat cartea de debut în prezența tatălui său care i-a mărturisit că o iubește și că îi seamănă nespus!

De Unica.ro, pe
Săptămâna trecută, Dana Săvuică și-a lansat la Bookfest cartea de debut: «Din călătoriile unei femei cu suflet de copil». Evenimentul a avut loc la standul Editurii Univers, vedeta avându-i alături pe prietenii săi apropiați, pe tatăl și pe sora sa, în prezența presei care a fost foarte interesată de noua ”haină” pe care a îmbrăcat-o Dana, aceea de scriitor.

Printre personalitățile prezente la eveniment s-au remarcat și ambasadorii țărilor Indonezia, Thailanda, Pakistan și Tunisia, invitați de tatăl Danei pentru a asista la debutul ei scriitoricesc, cât și pentru a le oferi cartea în care se regăsesc poveștile inspirate din cultura și tradițiile țărilor lor. Invitaţii speciali care s-au adresat publicului la evenimentul de lansare au fost scriitorul și jurnalistul Dan Silviu Boerescu și E.S Ambasador George Savuica, tătăl Danei.

Dana Savuica la lansarea primei sale carti

Inspirată din viața pe care a trăit-o, Dana Săvuica a “evadat” prin scris, așternând pe hârtie gândurile și fanteziile ei din copilărie pâna în prezent. Astfel, timp de un an de zile, cartea cu  emoții și frânturi din viața  Danei Săvuică a fost scrisă la foc continuu. Ce a ieșit pare să fie cu mult pește așteptări. Chiar și Dan Boerescu a spus la evenimentul de lansare al cărții că Dana Savuica s-a întrecut pe sine, că poate mai mult și făcând o paralelă între prima ei carte și prima coperta Playboy, Boerescu a afirmat: “Am ales-o pe Dana pe prima coperta a revistei pentru că nu am dorit doar o fată frumoasă și atât. Ci o femeie elegantă și inteligentă”. Întrega declarație al lui Dan Boerescu o puteți urmări aici.

Dana Savuica la lansarea primei sale carti

Nici tătăl Danei Săvuică nu s-a lăsat mai prejos cu declarațiile, afirmând cu emoție în glas că își iubește fiica și că îi seamănă întru totul, fiind foarte curajoasă. În plus, ne-a asigurat că fiica sa nu se oprește aici!

Dana Savuica la lansarea primei sale carti

”Am avut emoții foarte mari la lansarea cărții mele întrucât am ajuns la o răscruce de drumuri, aventurându-mă într-un domeniu nou în care publicul telespectator se schimbă cu cel cititor. Am descoperit că îmi place să scriu și mi-am propus să îmi depășesc teama de a ieși la rampă, continuând această aventură a scrisului poate printr-un alt volum ”Din călătoriile unei femei cu suflet de copil”, pe care il voi scrie în viitor.

Dana Savuica la lansarea primei sale carti

Așa cum a spus și invitatul meu la lansare, scriitorul Dan Silviu Boerescu, am multe de povestit și acest lucru îmi dă certitudinea că trebuie să continui. Această primă carte este un tribut adus tatălui meu pe care îl asemuiesc în carte cu un super erou. Am ales evenimente din viața mea care mi-au marcat existența și consider că această carte poate insufla cititorului dorința de autocunoaștere și speranța într-o cucerire de noi orizonturi. Este o carte scrisă cu suflet, răscolind amintirile unui copil dar cu rațiunea femeii care trăiește în prezent. Cartea este o autoficțiune, fiind îmbogățită și cu personaje și evenimente închipuite.”, ne-a declarat autoarea, Dana Săvuică.

Dana Savuica la lansarea primei sale carti

Cartea ”Din călătoriile unei femei cu suflet de copil” este prezentă în librării și pe www.edituraunivers.ro.

Foto copertă: Alin Panaite – Avatar Studios.

Partenerii evenimentului care i-au fost alături Danei Săvuică și au sprijinit-o în tot acest demers sunt: Tui Travel Center, Farmec, Meli Melo Deco, Alka Bunatatile Casei, No 1 Rosemary Water.

Tui Travel Center este agenția care reprezintă exclusiv pe piața românească pe cel mai mare jucător mondial din industria turistică. Agenția susține un crez și o misiune: aceea de a așeza un zâmbet pe chipul fiecărui client prin oferirea unei vacanțe garantate prin individualitatea și diversitatea ofertelor. Cum timpul a devenit un bun de mare valoare în societatea noastra, Tui Travel Center aduce promisiunea  individuală a unei ”Vacanțe pentru tine”, de aici pornind și asocierea firească cu Dana Săvuica, o femeie care călătorește și care a așternut într-o carte poveștile culese din acele destinații care și-au pus amprenta pe sufletul ei. Noi am readus zâmbetul pe chipul femeii care și-a văzut visele devenind realitate revăzând Sri Lanka, țara copilăriei ei, după 35 de ani și bifând pe lista dorințelor destinații noi precum Maldive, Maroc, Rusia, Suedia, Egipt și încă altele ce așteaptă să fie descoperite.

Farmec: “Cutiile cu cremă Gerovital H3 stăteau aliniate pe etajera din baia mamei, asemenea unor soldați gata să lupte până la moarte cu dușmanul de clasă… ridurile!” … este fraza din primul capitol al cărții “Din călătoriile unei femei cu suflet de copil”, marcând existența brandului Numărul 1. românesc în cosmetice deținut de compania Farmec care are o istorie de peste 128 de ani. Compania care se situează în topul celor mai puternice branduri românești se mândrește cu un portofoliu extrem de variat de produse dintre care: Gerovital, declarat Superbrand în anul 2017 și care a fost prezent la lansarea cărții semnată de Dana Săvuică în cadrul Bookfest prin gama Gerovital H3 Derma+ Premium Care. Astfel, publicul invitat a primit alături de carte o picătură de frumusețe 100% românească din femeia cu farmec.

Meli Melo-Paris a lansat magazinele Meli Melo Deco în spatii generoase în care se regăsesc obiecte de decorațiuni pentru casă și grădină, accesorii de baie, textile, tablouri, lămpi, ceramică, mic mobilier și multe alte obiecte ce înobilează orice stil de casă. Dana Săvuică, o mare iubitoare de obiecte exotice, a regăsit în Meli Melo Deco spiritul și tradiția asiatică, astfel că, în dorința de a realiza un tablou la standul Editurii Univers care să exprime poveștile din cartea ei “Călătoriile unei femei cu spirit de copil”, ea a ales vase transparente ornate cu orhidee din material textil, elefanți din lemn sculptați manual, statui cu Buddha din piatră, perne decorative cu țesătură bogat colorată, valize de călătorie realizate din material de plută cu catarame metalice, un reflector de scenă, ceasuri și tablouri cu mesaje motivaționale. Meli Melo – Paris  a deschis primul magazin în anul 1998 în București, în prezent deținând un total de 63 de magazine, dintre care 1 magazin Exclusive, 1 magazin tip outlet, 2 department store, 6 magazine deco, 2 magazine în Chisinau (Republica Moldova), 2 magazine în Belgrad (Serbia) și 2 magazine în Sofia (Bulgaria).

Alka Bunătățile Casei are rolul de a aduce bucurie prin plăcerea gustului, produsele în “haine noi” reflectând un mod foarte personal de a savura prăjiturile, napolitanele sau covrigeii italienești, ”așa cum îți place”, amintind de vremea când eram copii și când orice deliciu era o plăcere intensă. Întrucât Dana Săvuic este o consumatoare fidelă a produselor Alka dar și a cafelei “Stretto” cu aromă italienească, compania a adus savoare printr-o călătorie senzorială la lansarea cărții ei: “Din călătoriile unei femei cu suflet de copil” .

No 1 Rosemary Water este un produs premium în formă de apă carbogazificată natural sau necarbogazificată, din sursa certificată ecologic adică apă de izvor. Principalul element al acestei ape este extrasul de rozmarin pur cu efect antioxidant și anticarcinogeric pe care le produce acidul rozmarinic. Pentru Dana Săvuică, femeia cu suflet de copil, No 1 Rosemary Water este alegerea naturală a rețetei de întreținere a tinereții fără bătrânețe cât și a longevității.

Fotografii realizate la eveniment: Remus Agatinei-Aga Photo

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter