Ce sporturi practicăm iarna şi cum ne pregătim

De Nicoleta Galeteanu, pe

Dacă este zăpadă, atunci este rost de distracţie şi aventură pentru împătimiţii sporturilor de iarnă. Ca în fiecare an, prima ninsoare deschide oficial pârtiile de schi,


 …dă startul la distracţie şi ia pe nepregătite autorităţile. 

Extrem de captivante, sporturile de iarnă atrag tot mai mulţi amatori în staţiunile montane pentru a descoperi adrenalina şi senzaţiile tari.  

  
Însă, fie că eşti novice în materie de acrobaţii pe zăpadă, fie că stăpâneşti bine pârtia, sporturile de sezon sunt periculoase şi te pun adesea la grea încercare, dacă nu îţi iei câteva măsuri de precauţie.  
  
Dacă te-ai hotărât să scoţi schiurile, să probezi patinele sau să ceruieşti sania şi le-ai urcat deja în maşină, citeşte mai întâi câteva sfaturi care te vor ajuta să îţi faci vacanţa mai sigură şi să eviţi neplăcerile unei escapade palpitante. 
  
Nu contează că eşti un talent remarcabil pe pârtie sau, dimpotrivă, te ţii încă după instructor, abilităţile şi condiţia fizică sunt importante în aceeaşi măsură. 
  
Asigură-te că eşti într-o formă optimă. Mai întai de antrenament, condiţia fizică este esenţială. Schiul, snowboard-ul, patinajul, chiar şi săniuşul sunt activităţi suficient de solicitante, încât să te trezeşti a două zi cu febră musculară.  
Pentru a evita un astfel de disconfort, se recomanda o scurtă încălzire. Nu cu vin fiert, ci cu două şedinţe la fitness. Aşa îţi vei antrena musculatura şi te vei adapta la efortul fizic pe care urmează să îl faci.  
  
Câteva genuflexiuni, extensii şi abdomene îţi vor reda flexibilitatea şi echilibrul mişcărilor de viraj şi de viteză. La unele săli de fitness există aparate de fitness concepute special pentru un astfel de antrenament, numite simulatoare de ski şi snowboard.  
  
Deşi costă mai mult, un echipament corespunzător şi complet este un element esenţial în cazul sporturilor periculoase. Nu încerca să înlocuieşti jacheta cu haina mai cambrată pe care o porţi pe stradă. Costumele de ski sunt confecţionate din materiale speciale, impermeabile şi respirabile.

Căptuşeala menţine căldura, însă permite pielii să respire şi are proprietăţi antibacteriene. De asemenea, evită să te îmbraci prea gros, altfel nu vei putea să te mişti în voie, şi nu uita de casca şi apărătoarele. 

  
Schiul este un sport de iarnă complex care poate aduce multe probleme amatorilor. Ca detaliu tehnic, este important să îţi păstrezi o poziţie relaxată şi naturală, iar genunchii să fie uşor flexaţi. De asemenea, caută să îţi stabileşti echilibrul şi stai în clăpari astfel încât presiunea să fie distibuită egal pe picior, iar în cazul în care căzătura este inevitabilă, încearcă să cazi de preferinţă pe o parte sau pe spate. 
  
Mai periculos şi mai frumos este schiul alpin, o aventură montană fascinantă pentru cine iubeşte adrenalina. Însă, acesta se practică în grup, pe distante mai mari, fiind recomandată asistenţa unui instructor sau ghid montan care cunoaşte zona. Închirierea unui echipament complet de schi pentru o zi costă aproximativ 50 de lei.  
  
La rândul lui, snowboard-ul este o soluţie de distracţie pe pârtie şi o provocare pentru pentru amatorii de senzaţii ţări. Dacă te tentează să faci snowboard iarna asta, pe lângă placă, simţul echilibrului este un element cheie al acestui sport.
De asemenea, este bine ca atunci când te hotărăşti să îţi cumperi echipamentul necesar să apelezi la un cunoscător. Nu orice placă se potriveşte perfect, fiind de preferat plăcile mai late, pentru a nu aluneca la viraje, precum şi o pereche de înălţători. 
  
Nu uita de cască, ochelari de protecţie şi benzile pentru încheieturi. Închirierea unui echipament complet de snowboard costă circa 60 de lei. 
  
O activitate inedită, dar şi mai periculoasă, bobul, deşi este un sport cu tradiţie, nu este prea practicat, şi asta nu pentru că turiştii nu ar fi interesaţi, ci din cauza lipsei de pârtii special amenajate.  
Bobul presupune un risc mare pentru începători, fiind o cursă unde viteza ajunge şi la 130 km/h pe pârtia de gheaţă. Aşadar, acest tip de sport este recomandat doar celor care iubesc adrenalina şi viteza. Două dintre pistele de bob funcţionale sunt cele de la „Drumul Vechi” (cota 1300) şi pista de bob „Furnica – Sinaia„, unde a avut loc prima competiţie de bobsleigh din România, în 1914.  

Un sport foarte asemănător cu bobul este şi skeletonul, practicat, de asemenea, pe o pârtie de gheaţă descendentă.  

  
Dacă vrei o vacanţă de iarnă neobişnuită, încearcă kiting-ul. O atracţie mai noua în materie de agrement pe zăpada, (snow)kiting-ul sau kiteboarding-ul de iarnă, este un sport care care îmbină puterea vântului cu alunecarea pe zăpadă
Este o experienţă fascinantă, care îţi dă senzaţia că poţi zbura, datorită forţei de tracţiune a zmeului care te ridică de la sol.  Poţi opta să faci kiting atât cu schiurile cât şi cu placa de snowboard.







Tot aici putem include şi parapanta, poate cea mai captivantă experienţă pentru cei care au curaj şi… dare de mână. Această distracţie exclusivistă costă în jur de 500 de euro, echivalentul cursului de zbor. 

  
Nu în ultimul rând, snowmobiling-ul îmbină plăcerea vitezei şi atracţia pentru peisajele splendide. Este un sport mai puţin restrictiv, în plus, nu îţi trebuie permis de conducere. 

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter