Catherine Cusset: "Scriu din dorința de a înțelege oamenii"

Catherine Cusset: „Scriu din dorința de a înțelege oamenii”

Scriitoarea Catherine Cusset s-a aflat la București pentru lansarea romanului sau, "Celălalt pe care-l adoram", așa că am stat de vorbă la un ceai despre legătura dintre literatură și viață, despre inspirație și despre legăturile ei cu România

De-a lungul carierei sale, Catherine Cusset a publicat 12 romane și a primit nenumatate premii. Pentru „Celălalt pe care-l adoram” (Ed. Humanitas) a fost recompensată cu Premiul Liste Goncourt, Le Choix roumain 2016. Romanul urmărește parcursul lui Thomas Bulot — fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare —, un francez născut la Paris care pleacă să studieze în Statele Unite. Este povestea unui tânăr exuberant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladivă, amuzant, înconjurat de prieteni, care iubește viața, femeile, literatura, filozofia, filmul, muzica, jazzul, dar care ajunge, la 39 de ani, să-și pună capăt zilelor într-un orășel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbește despre fericire, dragoste, prietenia dintre un bărbat și o femeie, dar și despre eșec, impas, neputința adaptării și depresie.

Cum s-a născut acest roman, care a fost sursa de inspirație?
Sursă de inspirație a fost șocul simțit atunci când un prieten foarte bun s-a sinucis. El îmi vorbise despre asta, mi-a spus ce intenție are, dar eu nu am crezut. A fost șocul neînțelegerii acestei decizii a lui, șocul tristeții pe care am simțit-o, șocul dispariției sale. Avea o personalitate excepțională și mi-am dorit să înțeleg ce s-a întâmplat. Am dorit să-l readuc la viață, să fie un soi de act de justiție.

V-a ajutat scrisul, a fost ca o terapie pentru pierderea prietenului?
Mi-a plăcut să scriu acest roman, dar nu a fost propriu-zis decizia mea să-l scriu atunci când s-a întâmplat sinuciderea lui. Au fost ulterior alte evenimente, alte suiciduri în jurul meu care m-au determinat să scriu cartea și să-l înțeleg pe Thomas. Scrierea acestui roman a fost o fericire pentru mine, pentru că în acest fel am putut să retrăiesc alături de el timp de doi ani.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

In roman sunt mai multe referințe la România, multe personaje care provin de aici. Am recunoscut chiar, cu mare bucurie, o poetă româncă (Nina Cassian). Aveți vreo legătură personală, sentimentală cu România, cu cultura română?
Sunt căsătorită cu un american de origine română care s-a născut la București și a emigrat la 12 ani, împreună cu părinții, în Statele Unite. Deci socrii mei sunt amândoi români – descriu povestea lor în cartea mea, „Un viitor strălucit”. în ceea ce o privește pe Nina Cassian, am întâlnit-o la o serată literară în New York, serată la care era prezent și Thomas. După-amiaza pe care Thomas și Nina o petrec la ea acasă mi-am imaginat-o, chimia dintre ei, energia poetică și erotică în același timp – chiar dacă el avea 39 de ani, iar ea 84, erau că două suflete-pereche.

Cât de des sunteți inspirată de persoane și întâmplări reale și cum le transformați în ficțiune?
Pentru mine este o adevărată pasiune să vorbesc despre viața oamenilor reali, pentru că mă întreb cum trăiesc oamenii și ce îi face să trăiască. în patru dintre romanele mele am vorbit despre persoane reale: într-unul despre mama mea, într-unul despre soacra mea, într-unul despre prietenul meu Thomas, iar în ianurie anul viitor va apărea un roman inspirat de viața pictorului englez David Hockney. Nu-l cunosc personal, dar m-a pasionat viața lui și atunci a devenit personaj în romanul meu. Eu obișnuiesc să-mi pun întrebări despre toate aceste persoane, încerc să întru în interiorul minții lor, dar fără a-i judeca. Are loc un proces de identificare, pentru a-i putea înțelege, pentru a le putea înțelege alegerile, dorințele, decepțiile. Acesta este procesul prin care un personaj real devine personaj de roman.

Care este reacția persoanelor reale atunci când citesc cărțile dvs și se descoperă?
Impresia persoanelor reale este că le-am luat viața și reacția lor este, în prima fază, de stupefacție, pentru că își dau seama că am ghicit multe dintre stările și sentimentele lor. De exemplu, mama mea a avut un șoc foarte mare atunci când a citit romanul în care apărea, dar după șoc a spus că i-a plăcut foarte mult – însă trebuie spus că mama mea este o persoană destul de narcisistă. Soacra mea a plâns citind, iar relația mea cu ea nu a fost simplă, ea s-a opus căsătoriei mele cu fiul ei, iar eu m-am întrebat de ce a fost ostilă, pentru mine era ceva de neînțeles. Dar în momentul în care am intrat în trecutul ei, am început să înțeleg și atunci am început să scriu. Thomas, după cum spuneam, a murit, iar în ceea ce-l privește pe David Hockney nu știu cum o să reacționeze. El nu citește în franceză, așa că nu știu cum va fi primit următorul roman. Cu siguranță avocatul lui îl va citi! (râde) Trebuie să precizez că scriitura mea nu este o reglare de conturi, eu scriu despre aceste persoane reale din dorința de a le înțelege, dintr-un sentiment de iubire. Iubirea înseamnă înțelegere.

Cum e viața unei scriitoare franceze în America și cum simțiți diferența dintre cele două culturi, cea franceză și cea americană?
În primul rând, locuiesc la New York și New York nu e America, e un oraș cosmopolit, european, cu viață culturală intensă. Mă simt că la mine acasă. Scriu în franceză și locuiesc în America, dar sensibilitatea mea este una europeană, franceză, nu scriu povești în stil american, sunt interesată de complexitatea relațiilor umane. Există o influență americană în stilul meu de scriere, pentru că scriitura mea este vizuală, este directă, este pragmatică, exprimă sentimentele prin acțiuni, descriere, dialog, nu veți întâlni introspecție în romanele mele, așa cum este specific scriiturii franceze.

Aveți o rutină a scrisului? Când și cum scrieți?
Îmi place să scriu dimineața, imediat după ce mă trezesc. În general scriu la calculator, dar atunci când vreau să stabilesc orientarea, direcția poveștii la care lucrez, fac niște notițe de mână. Asta mă ajută foarte mult să structurez ce voi scrie. |ntotdeauna am un proiect în minte și când călătoresc uit de multe ori să-mi iau cu mine un carnet, în schimb nu uit niciodată să-mi iau o carte de citit. și cum cărțile au toate o pagină albă la sfârșit, cam toate paginile de la sfârșitul cărților pe care le am sunt pline de notițe. |mi dau seama că vine o idee și o scriu pe ultima pagină a cărții, cred că este foarte important să îți notezi ideile, sunt niște intuiții foarte bune și nu trebuie să se piardă. Pentru a rezuma, scrisul pentru mine este pe de o parte rutină și pe de altă parte intuiție.

Recomandați-ne trei scriitoare care vă plac…
Annie Ernaux, Arundhati Roy, Elena Ferrante, Nicole Krauss. Iată că sunt patru! (râde)

Foto: Gallimard