Care a fost cea mai furată carte din librării în anul 2017

De Mădălina Manole, pe
Preferințele românilor în materie de cărți sunt extrem de interesante și devin cu atât mai interesante cu cât aflăm că aceștia au riscat pentru a se putea delecta cu un anume volum, deoarece vorbim de cele mai furate cărți din librării în 2017.

Un binecunoscut lanț de librării a făcut public, pentru News.ro, un top 10 al celor mai furate cărți în anul 2017 și nu mare ne-a fost mirarea să aflăm că hoții au preferințe elevate. Astfel, pe primul loc se află cartea „444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara”, urmată îndeaproape de „Întoarcere în secolul 21”, de Ioana Pârvulescu, „Maseurul orb”, de Cătălin Dorian Florescu, şi „Solenoid”, de Mircea Cărtărescu.

Locul 5 și locul 6 în topul celor mai furate cărți sunt ocupate de „1939 – Numărătoarea inversă. Europa înainte de al Doilea Război Mondial”, de Richard Overy, și „Anatomia şi fiziologia omului”. Ultimele trei locuri sunt ocupate de volumele „Despre frumuseţea uitată a vieţii”, de Andrei Pleşu, „Firida Ruşinii”, scrisă de Ismail Kadare și „I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii”, autor Dan C. Mihăilescu.

Cea mai vândută carte în celebrul lanț de librării, în anul 2017, a fost „Atlasul Frumuseții – The Atlas of Beauty”, albumul foto al Mihaelei Noroc, urmată de „Despre inimă şi alte eseuri”, cartea lui Andrei Pleșu. Pe locul 3 s-a situat cartea lui Lucian Boia dedicată centenarului Marii Uniri – „În jurul Marii Uniri de la 1918: Naţiuni, frontiere şi minorităţi”. Nu putem încheia topurile, fără a aminti că, deși nu a fost cel mai vândut, cel mai cerut titlu de carte pe parcursul anului 2017 a fost  „Mistica rugăciunii şi a revolverului”, carte despre viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu, semnată de Tatiana Niculescu.

Citește și – Dacă ar scrie o carte autobiografică, iată ce titlu ar pune fiecare zodie

Citește și – Mesajul emoționant pe care Stela Popescu l-a scris în cartea Cristinei Stamate

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter