4 personaje care au sfârşit în mod neaşteptat

De Nicoleta Galeteanu, pe

După jumătate de secol de lupte istorice în benzi desenate şi filme, Spider-Man îşi ia rămas bun de la public, după ce Marvel Comics i-a pregătit supereroului său o ultimă aventură.
Omul Păianjen, unul dintre eroii legendari din lumea cinematografică, se pare că îşi va înfrunta destinul tragic între-un ultim episod al actualei serii de benzi desenate.

Astfel, producătorii i-au pregătit lui Peter Parker (numele real al lui Spider Man), o ultimă aventură, pentru că acesta va fi ucis în ultimul episod.

În încercarea de a o apăra pe mătuşa May de temutul Green Goblin, Spidey îşi găseşte sfârşitul, potrivit scenariului propus de spin off-ul lansat pe piaţa britanică.

Moartea lui Spider Man a reuşit să ia prin suprindere publicul obişnuit cu finaluri predictibile şi personaje pozitive nemuritoare.

Chiar dacă scenariile care îşi sacrifică eroii în final sunt extrem de rare, există personaje memorabile care au şocat publicul atunci când au murit.

Eddard Stark – Urzeala Tronurilor

Ecranizare fidelă după romanele lui George R.R. Martin, „Game of Thrones” este un serial plin de suspans, cu scenarii incitante şi situaţii neprevăzute, iar turnura pe care o ia povestea dintr-o clipă în alta poate fi anticipată doar de cineva care a citit seria înainte.

Bran Stark (intrepretat de Sean Bean) este Lord de Winterfell şi mâna dreaptă a regelui Robert Baratheon, până când acesta din urmă moare. Întemniţat pentru că se împotriveşte preluării tronului de către fiul cel mic al regelui, respectând astfel dorinţa răposatului, personajul principal este nevoit să îşi înfrunte tragicul destin. Scriitorul se joacă însă cu răbdarea cititorului, care se aşteaptă ca lordul să fie cruţat de către noul rege, pentru că îi cere iertare.
Copilul însă se răzgândeşte în ultimul minut iar capul eroului nostru cade tăiat de sabie, sub ochii fiicelor sale.

Vezi ce alte seriale bune poţi urmări în prezent la TV. 

Poliţişti în Brooklyn 

După un scenariu scris de Michael C. Martin şi regizat de Antoine Fuqua, „Brooklyn’s Finest” este unul dintre cele mai captivante filme cu poliţişti corupţi, carteluri de droguri şi puterea malefică a banilor.

Ofiţerul Sal Procida (Ethan Hawke) lucrează la departamentul de Narcotice, iar dorinţa de a asigura familiei sale un trai mai bun îl determină să facă orice pentru a pune mâna pe bani. Urmându-şi lăcomia şi sfidând sfaturile colegului său, Sal nu mai apucă să îşi vadă gemenii care urmau să vină pe lume, nici să le asigure copiilor o casă fără igrasie, ci moare în mijlocul străzii fără măcar să îşi satisfacă această nefastă patimă.

Cavalerul negru

Harvey Dent (interpretat de Aaron Eckhart) este un procuror respectabil care se aliază cu locotenentului Jim Gordon (Gary Oldman) şi Batman (Christian Bale) pentru a elimina crima organizată din Gotham City.

Iniţial, triumviratul se dovedeşte a fi eficient, dar Joker (Heath Ledger) reuşeşte să instaleze anarhia în oraş, forţându-l pe Harvey Dent să încalce fragila graniţă dintre erou şi răzbunător.

Dintr-un ambiţios om al legii admirat şi respectat în oraş, Harvey Dent se transformă în „Two-Face” iar dorinţa de răzbunare îl trage în jocul pervers al Jokerului care în final îl ucide.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter