10 maşini potrivite pentru femei

De Nicoleta Galeteanu, pe

6. Ford Maverick

Pentru cele cu spirit aventurier, care preferă să urce pe serpentine cu maşina, modelul Maverick de la Ford este un SUV de nădejde.

Nu este deloc un lucru rău, poate numai pentru condiţia fizică a şoferului, căci modelul Fors a fost unul dintre primele automobile hibrid din lume. Mai mic totuşi decât Explorer, Maverick conferă o mare manevrabilitate, precum şi uşurinţa de a parca fără probleme.

Cei de la Ford nu au scăpta din vedere siguranţa pasagerilor, Maverick având în dotare airbag‑uri frontale şi laterale, sistem de control al stabilităţii (EBD), sistem de frânare asistată de urgenţă (EBA) şi discuri de frână pe toate cele patru roţi. Maverick poate fi achiziţionat la un preţ de începând de la 19.990 de euro.

7. Mazda MX-5 Miata

Miata este o maşină perfectă pentru femeile care nu au încă drum spre grădiniţă, dar la fel de potrivită şi pentru cele care au două locuri în garaj. 

Un excelent roadster, Mazda MX-5 va fi „în largul ei” pe şoselele însorite spre mare, acolo unde drumul duce întotdeauna spre distracţie.

Cu o astfel de maşină, nu ţi-ar mai lipsi decât energia necesară pentru escapadele din weekend, pentru că Mazda o păstrează pe a ei prin consumul economic de carburant. Preţul Mazda MX-5 este de 20.990 euro, cu toate taxele incluse.

8. Volkswagen Jetta 

Un aspect atractiv şi un diesel puternic sunt două caracterististici pe care şi femeile şi bărbaţii le apreciază la o maşină, iar modelul Jetta poate fi un exemplu în acest sens.

Designul reuşit impresionează orice femeie, iar la volanul unui Volkswagen Jetta ar intimida orice bărbat. 

 

Modelul compact sedan de la Volkswagen ofera personalitate femeilor independente, este un atu pentru femeile de carieră, şi totodată este generoasă cu spaţiul şi confortul pentru mămici. Preţul se situează între 12.022 euro şi 20.717 euro. 

9. Hyundai i30u

Pentru femeile pe care nu le deranjează facelifting-ul, recomandăm modelul i30u, fiind de fapt o îmbunătăţire vizibilă a modelului de succes Hyundai i30. 

i30u păstrează designul clasic Hyundai, dar vine şi cu modificări moderne, cum sunt bara din faţă şi din spate sau pragurile laterale.

Modelul are două motorizări pe benzină şi o motorizare diesel şi păstrează rezultatele de excepţie ale modelului de bază, premiat cu 5 stele Euro NCAP pentru siguranţă. Preţurile Hyundai i30u pornesc de la 9.400 euro plus TVA.

10. Mazda 3 

Mazda are reputaţia maşinii sportive, dar nu îi lipseşte nici eleganţa. Cu un design mai atletic, modelul Mazda 3 este recomandat celor ce preferă condusul dinamic. 

Pentru că spaţiul rămâne un lux în cazul oricărui autoturism, japonezii oferă şi varianta în 5 uşi a modelului, astfel că în Mazda 3 îl vei găsi din plin. 

Preţul porneşte de la 16.300 euro.

Foto: Hepta, NorthFoto, Shutterstock 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter