Un taximetrist din București a fost amendat pentru că a încercat să negocieze tariful cu refugiații ucraineni

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 03 martie 2022, 10:44

Un taximetrist din București a fost amendat cu 10.000 de lei pentru că a încercat să-și negocieze tariful cu trei refugiați. Bărbatul și-a pierdut și autorizația de taxi.

Poliția Locală București a transmis că marți, 2 martie, la Autogara Filaret, un taximetrist a fost amendat cu suma de 10.000 de lei, după ce a încercat să păcălească trei refugiați ucraineni. Bărbatul nu a folosit aparat de taxat și le-a cerut clienților săi o sumă mult mai mare decât valoarea reală a cursei. Acestuia i-a fost reținută și autorizația de taxi.

Taximetrist, amendat pentru că a încercat să negocieze tariful cu refugiații ucraineni

Amendă de 10.000 de lei pentru un taximetrist care a încercat să-şi negocieze tariful cu trei refugiaţi. Sprijinul pentru refugiaţii ucraineni nu este însoţit mereu de intenţii bune. Există, din păcate, printre noi, şi oameni fără scrupule, care nu ezită să profite de pe urma tragediei celor care fug din calea războiului. O astfel de situaţie s-a petrecut marţi dimineaţă, la Autogara Filaret, acolo unde mai multe persoane refugiate din Ucraina căutau îndrumare şi transport către locaţii sigure.

Oportunitatea de face câţiva bani în plus pe spatele celor loviţi de soartă a fost speculată imediat de un şofer de taxi din Capitală care a decis să-şi ofere serviciile. La mica înţelegere, fără aparat de taxat, în schimbul unor sume de bani cu mult mai mari decât costul real al călătoriei. Taximetristul a fost surprins de poliţiştii locali din cadrul D.G.P.L.C.M.B. chiar în timp ce se pregătea să transporte trei refugiaţi ucraineni. Aflaţi în exercitatea atribuţiilor de serviciu – care vizau tocmai respectarea legalităţii transportului de persoane în regim taxi – poliţiştii locali au observat că lampa de pe taximetru fusese scoasă, iar aparatul de taxat nu fusese pus în funcţiune.

După identificare, taximetristul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei iar autorizaţia taxi i-a fost reţinută, se arată într-un comunicat de pe pagina de Facebook a Poliției Locale București.

Un taximetrist a refuzat să transporte refugiați și a fost amendat

Polițiștii locali ai D.G.P.L.C.M.B au mai amendat un șofer cu suma de 500 lei pentru că a refuzat să transporte refugiați.

Citește și: Misterul literei „Z” de pe mașinile de război și blindatele rusești. Ce ar simboliza, de fapt

Vladimir Putin, decret pentru toată Rusia din 2 martie 2022. Ce nu mai au voie rușii să facă

Ce spune un expert care l-a studiat decenii pe Putin: „Cel mai probabil va apela la metode și mai violente”

Ce spunea Carla’s Dreams despre Volodimir Zelenski, imediat după ce fusese ales Președintele Ucrainei

În aceeaşi zonă, un alt şofer taxi a refuzat să transporte o familie ucraineană, cu doi copii, care dorea să ajungă la un hotel din Bucureşti. Pentru refuz de cursă, conducătorul taxiului a fost amendat cu 500 de lei iar, ca măsură complementară, s-a dispus reţinerea certificatului profesional.

Poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti sunt prezenţi, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, în toate punctele în care sosesc refugiaţii din Ucraina. Echipajele D.G.P.L.C.M.B. acordă sprijin lucrătorilor D.G.A.S.M.B. şi se asigură că toate procedurile de preluare şi transport a cetăţenilor ucraineni respectă standardele de siguranţă, se mai arată în comunicat.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter