Meze, kafenio şi mousaka din Cipru

De Unica.ro, pe

Pentru că Cipru e o destinaţie turistică preferată de români, Gustos.ro v-a pregătit un articol ce vă va familiariza cu mâncare tradiţională pe care o veţi găsi acolo.
Kafenio

Niciun sat cipriot nu e complet fără o cafenea tradiţionala, numită „kafenio”. Acesta e cel mai important loc din sat, unde îţi poţi întâlni prietenii, poţi juca „tavli”, versiunea grecească a tablelor, sau poţi să petreci timpul bând cafea grecească, ceai sau suc proaspăt. Cafeaua grecească se numeşte „sketo”, „metrio” sau „glyko”. „Sketo” este cafeaua neagra, fără zahar, la „metrio” se adaugă o linguriţă de zahăr, iar la „glyko”, două.

Cafeaua e servită întotdeauna cu un pahar de apă rece. Fiecare „kafenio” are modul său diferit de a face cafea, aşa că, pentru a fi sigur că primeşti ceea ce doreşti, e bine să spui ospătarului câte linguriţe de zahăr doreşti atunci când comanzi.

Daca eşti invitat la cineva acasă pentru o cafea, să nu fii surprins dacă gazda îşi întoarce cana invers pe farfuriuţă după ce termină de băut. Ciprioţii sunt superstiţiosi, iar mulţi cred ca pot citi viitorul în zaţul de cafea rămas.

Meze

Meze-ul (o serie de aperitive diverse servite pe un platou) este una dintre cele mai faimoase delicateste cipriote. Dacă vizitezi Ciprul, trebuie neapărat să guşti dintr-un meze, acesta fiind şi un mod bun de a înţelege mentalitatea cipriotă. Să nu te mire cantitatea de mâncare ce îţi va fi servită. Un meze poate include pana la 30 de feluri de aperitive şi constituie un mod bun de a te bucura de compania cuiva, de a bea câteva pahare şi, nu în ultimul rând, de a savura bogaţia de gusturi pe care le vei regăsi pe acelaşi platou.

Peştele

Nu ar trebui să ratezi oportunitatea de a gusta o porţie de peşte mediteranean la unul dintre multe restaurante specializate pe meniuri din peşte pe care le vei gasi de-a lungul coastei. Sunt multe preparate pe care e bine să le descoperi, fie că peştele este la grătar sau prăjit, sărat sau acru, picant sau nu. În multe cazuri, vei descoperi că nici nu există meniu, iar ospătarul îţi va povesti despre „captura zilei” şi cum va fi preparat acest peşte. Dacă ajungi într-o zonă montană, vei putea comanda peşte de apă dulce, cum ar fi păstravul cipriot.

Citeşte pe gustos.ro care sunt celelate mâncăruri care nu lipsesc de la o masă tradiţională din Cipru!

Foto: Shutterstock

Meze, kafenio şi mousaka din Cipru
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter