Câştigătorii Eurovision din ultimii 10 ani

De Nicoleta Galeteanu, pe

2004 – Ucraina  

Melodia „Wild Dances”, interpretată de Ruslana pe scena din Istanbul, a ajuns repede la public, care au votat-o cu o sumă record de 280 de puncte de către toate ţările participante.  
 
Performanţa artistei s-a transformat şi mai rapid într-un succes mondial după Eurovision, cu mii de albume vândute în toată lumea şi milioane de fani.  
 

 2005 – Grecia  

 
Când Luminiţa Anghel şi Sistem erau atât de aproape să câştige Eurovisionul la Kiev şi să facă istorie la cea de-a 50-a ediţie a concursului, reprezentanta Greciei, Helena Paparizou, s-a impus ferm cu piesa intitulată (sugestiv) „My Number One”, cu care a cucerit şi publicul şi juriul.
 
Reprezentanţii români s-au clasat pe locul al treilea, cu piesa „Let Me Try”, reuşind cea mai bună performanţă a României la Eurovision.


 

2006 – Finlanda  

    
Când Mihai Trăistariu a mers să reprezinte Eurovision cu piesa „Tornero”, publicul a preferat muzica rock. Concursul din Atena a fost câştigat de trupa hard rock Lordi, reprezentanta Finlandei, şi una dintre cele mai controversate prezenţe în concurs.  
 
Rockul finlandez exprimat prin piesa „Hard Rock, Hallelujah”, şi a tuturor celor cu mintea liberă”, aşa cum declara Lordi, vocalistul formaţiei câştigătoare, l-a devansat pe reprezentantul român, considerat şi el unul dintre favoriţi în acel an.  

Vezi şi ceilalţi câştigători pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter