Bizar: Top 4 cele mai ciudate concursuri

De Diana Zagrean, pe

Oamenii se întrec de când e lumea, pentru că ne stă în sânge să concurăm pentru a vedea care este cel mai bun, cel mai rapid, cel mai rezistent. Iată un top al celor mai ciudate 4 concursuri din lume.
Olimpiada şomerilor
Olimpiada şomerilor a avut loc prima dată la New York, în 2009, la iniţiativa unui grup de oameni care tocmai fuseseră disponibilizaţi. Probele includ „dă vina pe şefu”, „cursa până la biroul de ajutor social” sau „aruncarea cu faxul”.
Maratonul pe tocuri
Maratonul pe tocuri este un eveniment ciudat, care are loc anual în mai mutle oraşse de pe Glob: Sydney, Paris, Moscova sau Amsterdam. Ediţia de la Milano a fost una dintre cele mai interesante, deoarece premiul cel mare era o pereche de sandale peep toe semnate de însuşi Manolo Blahnik. Tocurile celor 300 de concurente trebuiau să măsoare minim 7 centimetri, cu un diametru de 1,5 cm.
Wrestling cu degetele de la picioare
Încă din 1976 a avut loc primul camponat de wrestling cu degetele de la picioare din lume. Nebunaticii organizatori chiar au încercat să includă campionatul în lista sporturilor olimpice pn 1997, dar au fost refuzaţi. Deşi sună amuzant, mulţi concureţi s-au întors acasă cu glezne luxate sau degete rupte.
Campionatul de fotbal în noroi
Ediţia din 2008 a campionatului mondial de fotbal în noroi a adunat câteva mii de oameni la start, într-o mlaştină din Hyrynsalmi, Finlanda. Distracţia a fost umbrită doar de ocazinalele picioare rupte, deoarece noroiul era pe alocuri atât de adânc, încât era imposibil să mai ieşi întreg din el.
Foto: Shutterstock
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter