Trecerea de la o companie mică la o multinaţională

De Unica.ro, pe

Pentru unii vine momentul în care îşi găsesc un loc de muncă într-una dintre multele companii multinaţionale prezente pe piaţa muncii din România. Pentru a nu întâmpina…

…probleme însă, aceştia trebuie să ştie câteva lucruri înainte de a face trecerea.

Cel mai mare factor diferenţiator este mediul, climatul profesional. „Oamenii din multinaţionale sunt mult mai reci, mai corporatişti. Îşi ţin colegii la distanţă, rar trec de bariera dintre ei pentru a şi-i apropia, pentru a se împrieteni cu ei. La companiile mici însă, lucrurile stau altfel. Acolo angajaţii sunt familiari între ei, sunt prieteni şi nu folosesc limbajul de lemn al corporatiştilor”, explică psihologul Alexandra Ionescu.

Acest lucru face ca diferenţa dintre cele două climate organizaţionale să fie foarte bine simţită. „Într-o multinaţională angajaţii sunt puţin mai reci şi asta pentru că frecvent vin şi pleacă pentru întâlniri sau schimburi de experienţă oameni din toate colţurile lumii, care nu au neapărat stilul românesc de a se comporta, cald şi prietenesc.  Pentru a nu-i face pe invitaţi să se simtă stânjeniţi companiile preferă să adopte o politică organizaţională mai sobră care se aplică însă şi în restul timpului”,  spune aceasta.

Aşadar, fii foarte atentă cum te comporţi. În multinaţionale angajaţii nu sunt foarte familiari între ei, tocmai pentru că sunt într-un număr mult mai mare decât într-o companie mică. Acolo oamenii sunt mai serioşi, respectă cu stricteţe o politică organizaţională şi ştiu foarte bine să ţină la distanţă un coleg nou.

Trebuie să ştii şi să conştientizezi încă de la început diferenţa de stiluri dintre cele două tipuri de organizaţii pentru a nu resimţi foarte apăsat această schimbare în viaţa ta profesională.

Trecerea trebuie făcută lent

Psihologul consideră că pentru a face trecerea de la climatul profesional şi programul cu care este obişnuit un angajat la o companie mică, la noile reguli şi noul climat prezent într-o multinaţională, acesta trebuie să privească lucrurile detaşat, să acţioneze lent şi cu mult calm.

„În acest fel, impactul psihologic suportat de angajat nu va fi unul mare iar performaţele lui nu vor fi afectate de evenimentul ce tocmai se petrece în viaţa sa profeională”, mai spune psihologul.

Dacă acesta face trecerea brust, dintr-o dată stă foarte mult la serviciu, are un volum de muncă mult crescut şi nu mai socializează cum o făcea înainte, s-ar putea să se sperie şi să aibă tendinţa de a da înapoi, atenţionează Alexandra Ionescu.

Promovare obiectivă

Odată ajunsă într-o multinaţională, ai parte de o politică organizaţională transparentă, cu standarde de performanţă clar stabilite şi bine făcute cunoscute angajaţilor, politică salarială echitabilă între angajaţi şi promovări făcute pe considerente strict profesionale, nu altfel.

Trebuie să mai ştii însă că dacă poate la firma la care lucrai înainte puteai să pleci acasă la ora şase, aici lucrurile pot sta altfel şi poţi fi nevoită să stai peste program pentru a preda un proiect la termen, însă nu uita că ai posibilitatea la un program relativ flexibil. „Termenele limită în multinaţionale se respectă cu foarte mare restricţie pentru că penalizările pentru nepredarea proiectelor la termen sunt de asemenea mari şi din aceste motive angajaţii sunt adesea nevoiţi să stea peste program pentru a termina ce au de lucru”, mai spune Alexandra Ionescu.

Pe limbile străine se pune mult accent

Dacă eşti o bună vorbitoare de limbă engleză, dar la alte limbi nu te descurci prea bine, este cazul să te apuci să le înveţi pentru că s-ar putea să fi pusă în faţa unui străin care-ţi va fi şef şi-ţi va vorbi în limba lui. De asemenea trebuie să te obişnuieşti cu o frecvenţă crescută în schimbarea limbii în care trebuie să vorbeşti. Acum poţi vorbi în română şi în cinci minute în engleză şi franceză, iar acest lucru te poate obosi şi bulversa dacă nu ai exerciţiu.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter