Intuiţia feminină, un atu de milioane

De Flavia Jurca, pe

Deşi suntem obişnuiţi să privim lumea afacerilor ca pe un teren de joacă preponderent al bărbaţilor, ultimii ani au demonstrat că şi talentele feminine sunt atuuri-cheie în arena riscurilor.
Dacă îţi imaginezi că femeile pot avea succes doar în afaceri la scară mică, legate de activităţi ca gătitul, decoraţiunile sau creşterea copiilor, mai gândeşte-te. Lumea afacerilor la scară macro este un ocean suficient de mare pentru oricine ştie să fie rechin, nu plevuşcă. Riscurile sunt însă mari şi de multe ori succesul sau eşecul sunt determinate de curajul iniţial.

Bărbaţii au libertatea şi prin urmare şi curajul de a visa la lucruri mari, iar ambiţia şi competitivitatea le sunt înnăscute (sau cel puţin aşa consideră psihologii). În schimb, societatea aşteaptă de la femei să se descurce în încercarea de a avea o carieră oarecare, dar şi o familie.

De obicei, privim cu suspiciune o femeie care acceptă perioade lungi de singurătate în care se concetrează asupra construirii unei afaceri, însă cele dintre noi care se încumetă să facă această alegere, ies adesea câştigătoare.

Succesul, în cazul femeilor care se lansează singure în afaceri, se datorează capacităţii lor de a identifica nevoi, răspunsuri la acestea şi pieţe, conform Tulip Financial Research din Marea Britanie. În vreme ce bărbaţii îşi investesc capitalul în acţiuni, care au avut de suferit mult pe timpul recesiunii, fiind şi mai sceptici în faşa noului femeile se orientează spre piaţa imobiliară. Iată deci, am putea spune, că nevoia de siguranţă specific feminină a condus la decizii inspirate şi în afaceri.

Ceea ce nu înseamnă că femeile nu riscă. Linda Bruce Gardyne, în vârstă de 38 de ani, a petrecut 3 ani încercând să găsească o reţetă gustoasă de pâine fără gluten, pentru fiul ei Robin, care are intoleranţă la gluten. Reţeta sa i-a adus un contract cu lanţul de cafenele Starbucks, care vinde sandwich-uri cu pâine fără gluten, dar şi cu lanţuri de supermarketuri ca Tesco şi Asda. Astfel, la nici un an de la crearea pâinii ei de casă, Linda are deja un profit de 20 de milioane de lire sterline.

Experţii Tulip afirmă că succesul unei afaceri crescute practic din nimic se datorează capacităţii de a privi piaţa din perspectiva consumatorului, iar femeile, ca profesioniste ale shoppingului, se pricep de minune la acest lucru, ceea ce nu înseamnă însă că bărbaţii nu pot avea această însuşire de a detecta nevoi şi soluţii.

Sarah Tremellen şi-a inceput cariera ca editor la o firmă care deţinea reviste online, dar, în urma constatării că pe piaţă se găseau foarte greu sau deloc sutiene pentru femei cu măsuri mari, aşa cum era şi cazul ei, a înfiinţat lanţul de magazine Bravissimo, unde se găsesc sutiene măsuri mari şi cu modele drăguţe.

Dintr-un motiv sau altul, mai toate mărcile de lenjerie au o gamă redusă de mărimi de sutien, care doar îmbracă sânii, fără a-i susţine, aşa că orice afacere bazată pe oferirea de alternative şi femeilor care nu arată ca manechinele de croitorie este sortită succesului de durată.

Sarah a spus, într-o emisiune TV: „Îmi propusesem să fiu casnică şi să am grijă de copii, dar îmi era clar că femeia cu sâni mari nu avea de ales, iar  majoritatea magazinelor nu îi ofereau decât sentimentul că e o ciudăţenie şi că trebuie să se mulţumească cu soluţii nefericite.”

Şi la noi, femeile se remarcă din ce în ce mai mult în lumea afacerilor, însă este vorba de cele care deja dispun de un capital iniţial, fie el în bani, fie de notorietate.

În România, poveştile de succes de tipul „de la casnică săracă la multi-milionară” nu sunt foarte dese, deoarece oricine a vrut să înceapă o afacere aici ştie cât de restrictive sunt condiţiile şi cât de supradimensionată este birocraţia şi legislaţia.


Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter