5 metode ca să scapi de trac

De Lumea Femeilor, pe

Tracul este un fenomen banal, definit ca un stres specific situaţiei în care te expui în public. E vorba de o teamă iraţională, deoarece nu există un pericol real. Tracul „normal” este
o anxietate de anticipaţie, care dispare când persoana trece la acţiune.
 
Din păcate, la unele persoane acest trac persistă şi poate avea urmări nefaste. Cu acest trac „anormal” trebuie să luptăm. Deşi nu poate fi învins în totalitate, tracul poate fi atenuat, astfel încât manifestările să fie mai uşor de suportat. Iată cinci metode de bază ca să gestionezi mai bine tracul:
 
 
1. Pregăteşte-te bineînainte de a apărea în public:
– întocmeşte un plan,
– notează punctele tari,
– pregăteşte câteva fraze introductive şi învaţă-le pe de rost,
– repetă cu voce tare şi controlează-te în oglindă,
– nu schimba nimic din obiceiurile tale (tracul se hrăneşte cu neprevăzut).
2. Ameliorează-ţi respiraţia
Asta înseamnă să respiri profund, pentru a oxigena creierul şi musculatura. Ca să ai un mai bun control asupra respiraţiei, trebuie să faci un pic de antrenament. Ajunge să diminuezi ritmul respiraţiei, pentru a diminua efectele stresului.
3. Relaxează-te fizic
Toate persoanele confruntate cu intervenţiile în public ar trebui să cunoască şi să pună în practică tehnicile de bază de relaxare. Nu există o practică de relaxare bună sau proastă, este de-ajuns să o găseşti pe aceea care funcţionează în cazul tău.
Înainte de intervenţia în public:
– Întinde-te şi conştientizează că musculatura este contractată inutil (spate, gât, ceafă, omoplaţi, abdomen etc.) şi decontracteaz-o progresiv.
– Destinde-ţi faţa, adică muşchii gurii, sprâncenelor, obrajilor.
În timpul intervenţiei:
– Schimbă-ţi postura, dacă este posibil (aşezat/în picioare).
– Respiră încet şi profund.
4. Relaxează-te mental
Principiul constă în proiectarea pe un ecran mental a unor imagini asociate de momente agreabile sau de situaţii imaginare, paşnice, liniştitoare. Dacă se consideră că tracul este cauzat de imagini angoasante de tipul „voi pica sigur, nu ştiu nimic, sunt o proastă”, relaxarea mentală sugerează înlocuirea acestor imagini negative. Exemplu: creează şi vizualizează „grădina ta secretă”, care e plăcut s-o priveşti datorită culorilor, florilor, mirosurilor etc., şi „plimbă-te” prin ea în gând.
5. Caută ce experienţă negativă urcă la suprafaţă în momentele de trac
Aceasta este o metodă pe termen lung ce presupune să găseşti cauza care declanşează situaţiile stresante şi să scapi de ea.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter