Interviu cu David Ford, Reprezentant Certipro România, Moldova şi Ungaria

De Madalina Serban/GCDF Trainer&Career Consultant, pe

Cu ocazia lansării proiectului Pregăteşte-te să fii mai bun!, realizat în parteneriat cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, am profitat de ocazie pentru a-i adresa câteva întrebări D-nului David Ford, reprezentant Certipro România, Moldova şi Ungaria. Informaţiile pe care ni le-a furnizat în cadrul interviului sunt extrem de interesante.
Vă rog să ne spuneţi mai multe despre CertiPro şi planurile pe care le are în România.

Certipro este partener autorizat pentru România al Certiport, lider mondial în certificarea IT de entry level. Certiport lucrează îndeaproape cu majoritatea distribuitorilor de software, cum sunt Microsoft, HP si Adobe pentru a acorda la scară globală certificările recunoscute de aceştia.

Certiport susţine mai mult de 2 milioane de examene anual, prin reţeaua sa de centre autorizate de testare; există în acest moment mai mult de 12000 de centre în peste 150 de ţări.

În Europa de Vest , Asia şi Statele Unite, aceste certificări sunt recunoscute ca standard important de către angajatori, profesori şi studenţi. Din nefericire, acest lucru nu se întâmplă în Europa Centrală şi de Est şi în mod particular în România.

Scopul CertiPro este să crească awareness-ul acestor certificări astfel încât să fie recunoscute şi apreciate la fel ca în celelalte ţări ale lumii.

Pentru elevii de liceu, Certipro IC3 sau Internet and Computing Core Certification sunt foarte relevante. IC3 este o certificare digitală care oferă, atât studenţilor cât si celor care îşi caută un loc de muncă, cunoştinţele de bază necesare în domenii ce implică utilizarea calculatorului şi a internetului.

IC³ Global Standard 4, lansat în luna septembrie a anului trecut, reflectă cele mai relevante competenţe necesare în activitatea şcolară dar şi in cea de business, incluzând: Computing Fundamentals, Key Applications şi Living Online. Computing Fundamentals acoperă întreaga arie de concepte necesare înţelegerii utilizării calculatorului, Key Applications acoperă toate elementele ce ţin de utilizarea word, excel şi a programelor de prezentare, Living Online acoperă aria de competenţe pentru lucrul cu internet sau reţele.

În termeni de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi, IC3 oferă certificare similară Examenului de Competenţe Digitale, deşi scopul său este mai larg. Suntem în discuţii cu Ministerul Educaţiei şi sperăm să avem IC3 introdus oficial în examenul de BAC pentru anul şcolar următor. Acest lucru înseamnă că orice elev ce va lua examenul IC3, pentru a deţine un certificat recunoscut la nivel global, nu va fi condiţionat de absolvirea Bacalaureatului.

Citeste restul interviului pe blogul Consilier in cariera.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter