8 trucuri ca să eviţi conflictele la serviciu

De Lumea Femeilor, pe

Se poate întâmpla în orice moment: o vorbă nepotrivită la momentul nepotrivit, şi colega ta îţi devine duşman „de moarte”. Iată ce poţi face pentru a detensiona situaţiile încordate,
a pune capăt neînţelegerilor sau chiar a preveni apariţia lor. Trucul nostru pentru o atmosferă relaxată la serviciu: aşteaptă de la ceilalţi doar ceea ce eşti şi tu dispusă să le oferi!
 
 
1. Obişnuieşte-te să fii amabilă în orice situaţie
 
 
…cu colegii pe care îi cunoşti, dar şi cu cei pe care nu îi cunoşti. Cu colegii care îţi plac, dar şi cu cei pe care nu îi agreezi. Deschide-i uşa colegei cele noi, angajată în „perioada de probă”, când are braţele încărcate cu dosare, la fel cum i-o deschizi şi şefei tale.
 

2. Evită atacul la persoană!
 
 
În cazul unui conflict deschis, fii atentă cum îţi „ataci” colegul! Vorbeşte despre fapte, nu despre slăbiciunile sau problemele personale ale celuilalt. Nu uita că te adresezi unui om cu care vei fi nevoită să te întâlneşti şi de acum înainte, zi de zi, şi că ar fi spre binele tău ca, după această discuţie, să vă puteţi privi în continuare în ochi.
 

3. Salutul la intrarea într-un birou, „te rog” şi „mulţumesc” îşi au rostul lor
 
 
Chiar dacă mulţi le consideră demodate, aceste formule simple de politeţe reprezintă pietrele de temelie ale unei relaţii colegiale bazate pe respect reciproc.
 

4. Micile servicii încălzesc atmosfera
 
 
Orice mic ajutor oferit colegilor tăi – răspunzi la telefon în locul colegei, o ajuţi să fotocopieze teancul de acte, îi aduci ceva de la bufet sau, poate, îi oferi un ceai când se simte rău – îţi foloseşte în mod direct, pentru că detensionează atmosfera de la serviciu şi îţi atrage simpatia celorlalţi.
 

5. Detectează conflictele iminente!
 

Fii atentă la reacţiile celorlalţi, pentru a sesiza eventualele nemulţumiri. Astfel le poţi dezamorsa înainte ca ele să izbucnească într-un conflict deschis. Colegii respectaţi şi apreciaţi de către ceilalţi au, de obicei, această capacitate.
 

6. Acordă atenţie imaginii pe care o ai în ochii celorlalţi!
 
 
Aceasta depinde de felul în care arăţi, te îmbraci şi vorbeşti, dar, mai ales, de felul în care te porţi. Cei care „fac pe deştepţii” sau încearcă mereu să câştige aprecierea şefului în defavoarea celorlalţi vor avea, mai devreme sau mai târziu, probleme mari cu colegii.
 

7. Respectă sentimentele şi „zilele proaste” ale celorlalţi…
 
 
…şi nu îi provoca sau jigni atunci când au probleme acasă sau sunt într-o pasă proastă, mai ales dacă ai informaţii despre viaţa lor personală.
 

8. Provoacă discuţii constructive!
 
 
Critica politicoasă şi argumentată este binevenită, dar numai dacă o completezi cu laude, comentarii apreciative la adresa lucrurilor bune făcute de coleg şi un schimb de informaţii utile. Evită comentariile de genul „Tu mereu faci aşa…”, abordează problemele punctual şi fii mereu deschisă la propunerile celorlalţi. Astfel, vei fi apreciată şi respectată la serviciu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter