Carieră: Care sunt cele mai periculoase joburi din lume

De Diana Zagrean, pe

Trebuie să recunoaştem: când suntem la birou, cel mai mare risc la care ne expunem este să rămânem fără cafea sau să se termine hârtia din imprimantă. Iată care sunt cele mai periculoase joburi din lume.
Miner în America de Sud
Minele de cupru din Chile sunt legendare pentru condiţiile grele de muncă şi accidentele dese care iau vieţile ortacilor an de an. Din anul 2000 până în prezent, 374 de mineri şi-au pierdut viaţa în Chile în accidente de muncă, potrivit statisticilor guvernamentale.
Alpinist utilitar în Dubai
Carieră: Care sunt cele mai periculoase joburi din lume

Ai nevoie de nervi de oţel dacă eşti angajat să cureţi geamurile clădirilor de birouri în Dubai. Majoritatea muncitorilor din branşă nu poartă hamuri de protecţie şi cu siguranţă nu au plase sub ei. Când ştergi geamurile de la etajul 34 şi singurul sprijin este un cadru metalic al geamului, ai face bine să nu ai ulei sau altceva alunecos pe palme.
Luptător cu crocodilii în Tailanda
Carieră: Care sunt cele mai periculoase joburi din lume

Angajaţii grădinei zoologice Samphran, din Bangkok, Tailanda au un program special pentru vizitatori. În timpul show-ului de o oră, luptătorii ăşi riscă viaţa plasându-şi capul între fălcile unor crocodili care nu sunt tocmai dresaţi ca cei de la circ.
Ţintă vie
Carieră: Care sunt cele mai periculoase joburi din lume

Asistentele zâmbitoare ale magicienilor şi arcaşilor de la circ nu au o viaţă uşoară. Deşi ele nu necesită antrenamente propriu-zise, viaţa lor depinde de antrenamentele care durează ani de zile ale acestora. Deşi prezenţa unor ţinte umane adaugă adrenalină experienţei pentru public, în cazul asistentelor, gradul de pericol este uriaş.

Ţapinari în Statele Unite
Carieră: Care sunt cele mai periculoase joburi din lume

În fiecare an, meseria de ţapinar (pădurari, tăietori profesionişti de copaci) smulge câteva vieţi. Cele mai riscante zone sunt cele de pe pantele montane, unde înclinaţia solului poate determina căderea trunchiului sau rostogolirea acestuia peste muncitori. Chiar dacă au reuşit să doboare copacul în siguranţă, încărcarea unui pin de câteva tone în utilajele uriaşe de transport poate duce din nou la accidente.
Pescari în Marea Nordului
Carieră: Care sunt cele mai periculoase joburi din lume

Meseria de pescar nu era tocmai periculoasă în trecut, dar, odată cu tehnologizarea utilajelor şi cu împuţinarea rezervelor de peşte la nivel mondial, numărul victimelor a crescut. Circa 129 de morţi la 100.000 de oameni angajaţi în domeniu şi alte circa 60 de accidentări fac din meseria de pescar cel mai periculos job din lume. Pecarii moderni lucrează mutle ore pe zi, 7 zile din 7, în condiţii extreme de umiditate şi frig, uneori chiar pe întuneric.
Foto: Northfoto, Facebook
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter