Avantajele unui job în vânzări

De Madalina Serban/GCDF Trainer&Career Consultant, pe

Domeniul vânzărilor este unul dintre puţinele sectoare în care numărul joburilor disponibile a crescut, chiar şi în perioada de criză economică. Oamenii buni în vânzări s-au căutat din totdeauna însă, şi persoanele fără experienţă au găsit, în acest domeniu, un punct de lansare pentru o viitoare carieră profesională.
Curiozitatea pozitivă, îndrăzneala, orientarea către rezultat şi dorinţa de a avea libertate de mişcare şi acţiune, sunt elemente ce te pot propulsa în domeniul vânzărilor. Și dacă, pe lângă acestea, mai adaugi şi puţină disciplină (organizare) şi capacitatea de a scoate în evidenţă beneficiile produsului/serviciului pe care îl vinzi, atunci succesul îţi este garantat.

Iată câteva avantaje pe care le poţi avea dacă alegi să lucrezi în vânzări.

– Program flexibil de lucru: ”în vânzări esti tot atât de bun cât rezultatele pe care le ai” spunea un coleg cu care am lucrat la un moment dat. Atâta timp cât îţi atingi targetul de vânzare, angajatorul nu se va preocupa de cât de mult timp îţi petreci tu la birou. Nu te gândi însă că poţi face totul de acasă, din faţa televizorului. Un om de vânzări care nu „iese în piaţă” nu va reuşi.
– Câştiguri financiare peste medie: oamenii de vânzări sunt mai interesaţi de comision decât de salariul fix. De ce? Comisionul, fie că este din încasări, fie că este din marja de profit, poate fi…nelimitat. Singura limită, de cele mai multe ori, ne-o punem noi înşine prin cifra de vânzare pe care o realizăm. Ce este cel mai important pentru omul de vânzări? Conştientizarea că este responsabil de încasarea contravalorii vânzării. De cele mai multe ori aici se face diferenţa între performanţă şi eşec.
– Networking: un job în domeniul vânzărilor îţi asigură o reţea de cunoştinţe poate mai mare chiar decât un job în PR/comunicare. Astfel, poţi fi în contact cu tot felul de persoane şi eşti mereu la curent cu noutăţile.
Programe de dezvoltare: Oamenii de vânzări sunt mereu în fruntea listei când vine vorba de traininguri, programe de dezvoltare, team-buildinguri sau alte evenimente mai puţin formale. Ei sunt cei care aduc resursele financiare în cadrul companiilor şi sunt primii ce beneficiază de rezultatele muncii lor.
– Imagine: Imaginea contează poate peste 90% pentru o primă impresie. Când ai doar câteva minute la dispoziţie ca să convingi un potenţial client că merita să îţi acorde atenţie, imaginea lurează în favoarea ta. Dacă ai resuşit să demonstrezi că ai “stofă de vânzător” atunci şi angajatorul va avea grijă să conduci o maşină potrivită, să ai un laptop şi un telefon performant, să fii imaginea produsului/serviciului său.

Succes!

În continuare, îţi prezentăm cele mai noi job-uri disponibile pe ejobs.ro!

Shop Manager
Asistent Manager
Executive Assistant
ASISTENT MEDICAL cu competenta in MEDICINA DE LABORATOR
Ofiţer de contract
Consultant imobiliare
Consultant turism şi evenimente

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter