Zodii care pierd bani în luna noiembrie 2019

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 11 noiembrie 2019, 13:19
Dacă în plan sentimental, luna noiembrie este destul de ofertantă și am aflat deja care sunt zodiile care au noroc în dragoste, ne propunem să analizăm contextul astrologic și din punct de vedere financiar.

În primul rând, la modul general, faptul că planeta banilor, Venus (care este și planeta iubirii), se află aproape întreaga lună în zodia Săgetător ne va predispune să fim mult mai cheltuitori. Vom fi tentați să risipim, să dăm bani pe lucruri care, ulterior, realizăm că nu ne sunt de folos, că nu-și meritau investiția sau că nu ne reprezintă absolut deloc. Venus în Săgetător aduce o oarecare instabilitate financiară care va fi susținută din plin și de retrogradarea planetei Mercur prin zodia Scorpion.

Mercur, dincolo de a fi planeta comunicării și a intelectului, a rațiunii, este planeta responsabilă cu investițiile, tranzacțiile și speculațiile financiare, prin urmare este lesne de înțeles că în perioada sa de retrogradare va afecta toate contextele de acest gen. În plus, nici faptul că retrogradează în Scorpion nu este de ignorat, având în vedere că Scorpionul este zodia responsabilă cu banii, însă cu banii proveniți de la alții, de exemplu din moșteniri, partaje, procese, credite, parteneri, etc…

Zodii care pot pierde bani în luna noiembrie 2019

Ei bine, în acest context astrologic care persistă cel puțin până pe 20 noiembrie 2019, iată care sunt zodiile care pot pierde bani, care prezintă un risc major de a face investiții proaste și care ar trebui să evite să se lanseze în contexte financiare impactante!

Atenție! Atât persoanele care s-au născut sub aceste zodii, cât și cele care au ascendentul în aceste zodii vor trebui să fie prudente din punct de vedere financiar în luna noiembrie 2019!

Berbec

Cei născuți în zodia Berbec au parte de tranzitul lui Mercur retrograd întocmai pe casa financiară a banilor deținuți împreună cu alții, motiv pentru care nativii trebuie să fie foarte atenți la toate negocierile și tranzacțiile care implică terțe persoane. În plus, Marte, guvernatorul lor, dar și guvernatorul secundar al acestui sector financiar, aflat în zodia Balanță, de unde activează casa parteneriatelor, poate imprima o energie destul de agresivă în legătură cu zona contractelor, cu zona juridică. Nu este momentul să semneze nimic, iar dacă sentința în cadrul unui proces, partaj s-a dat și este în defavoarea lor, sunt sfătuiți să o atace cu încredere.

Taur

Mercur guvernează casa financiară a celor născuți în zodia Taur, prin urmare nativii, la modul general, vor resimți o oarecare frustrare și nemulțumire în acest sector de viață. Dezamăgirile vin, în primul rând, ca urmare a salariului și de aceea sunt sfătuiți să încerce o renegociere a sumei. Sub nicio formă acești nativi nu trebuie să facă investiții acum, mai laes dacă este vorba de achiziționarea unei călătorii, vacanțe. În plus, inclusiv tranzitul lui Venus, planeta lor guvernatoare, prin semnul Săgetător îi poate face mai cheltuitori decât de obicei, cu atât mai mult cu cât banii nu sunt ai lor, ci ai partenerului, părinților. Chiar dacă nu sunt bani munciți de ei înșiși, este de preferat să facă economii în această perioadă.

Leu

Nici pentru cei născuți în zodia Leu luna noiembrie nu este foarte favorabilă la capitolul financiar pentru că Mercur, planeta care le guvernează casa financiară a banilor obținuți din muncă proprie, retrogradează și poate aduce neînțelegeri financiare mai ales în familie. Nu este exclus ca muți nativi să se gândească acum la schimbarea locului de muncă cu unul mai bine plătit, o reevaluare cerută de Mercur, însă nu trebuie pusă în practică până pe 20 noiembrie, atunci când Mercur își încheie mersul retrograd. Atenție la cheltuieli inutile pentru binele familiei!

Balanță

Mercur retrograd afectează sectorul financiar al banilor obținuți din muncă proprie, prin urmare nu este momentul ca acești nativi să facă investiții majore, chiar dacă este vorba de achiziții pentru casă sau pentru uz personal. Este de preferat să-și cumpere doar strictul necesar și să evite să dea bani cu împrumut acum. Ce pot face, în schimb, dacă se simt constrânși de situația financiară este să ceară cu înceredere o renegociere salarială, a unui bonus sau comision.

Scorpion

Așa cum era de așteptat, acești nativi trebuie să manifeste foarte multă prudență în tot ce ține de sectorul financiar, cu atât mai mult cu cât Mercur este întocmai guvernatorul casei responsabilă cu banii deținuți împreună cu alții și retrogradează în semnul lor. Afacerile, negocierile, investițiile și orice formă de tranzacție trebuie puse în așteptare până la detensionarea contextului astrologic. În plus, tranzitul lui Venus prin Scorpion îi poate face mai cheltuitori decât de obicei, iar această dare de mână o pot avea în special cu partenerul de viață.

Vărsător

Nativii din zodia Vărsător sunt guvernați în sectorul financiar (este vorba de banii și bunurile deținute împreună cu alții) de același Mercur care acum retrogradează, prin urmare trebuie să evite orice fel de interacțiune care le poate pune în pericol moștenirea sau fondurile comune cu ceilalți.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter