Venus, planeta iubirii, intră în zodia Rac. Să vorbim despre căsătorie, stabilitate și romantism

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Miercuri, 03 iulie 2019, 15:24
Venus va intra în zodia Rac pe data de 3 iulie 2019, însă va părăsi această zodie destul de repede, pe data de 28 iulie 2019. Influența acestui tranzit este una remarcabilă, pozitivă și benefică sufletului, fiecare zodie în parte fiind afectată într-un anume sector de viață.

Venus este planeta iubirii, a armoniei și a micilor beneficii, iar atunci când tranzitează zodia Rac, o zodie care vorbește, într-un fel sau altul, despre iubire, nu putem decât să ne așteptăm la o perioadă minunată din acest punct de vedere. Venus în tranzit prin zodia Rac ne face să fim mai afectuoși, mai sentimentali, mai romantici, mai dornici să ne deschidem sufletul, ceea ce, implicit, ne face mai deschiși în relații și în manifestarea emoțiilor, mai sensibili în fața declarațiilor de dragoste. Acum vom acorda o mai mare atenție și importanță sentimentelor noastre. Venus în Rac aduce stabilitate în relații, nevoia de siguranță în cămin, nevoia de a petrece mai mult timp în compania familiei, nevoia de a ne întoarce la rădăcini, la tradiții, de a ne îmbrățișa părinții și bunicii.

Venus în Rac – aspecte generale pentru toate zodiile

Venus intră în zodia Rac și activează casa parteneriatelor și a căsătoriei, prin urmare vedem ca în această perioadă să fim interesați de construirea unei familii, să analizăm cu mai mult interes propriul mariaj, să ne deschidem mai mult în fața partenerului pentru ca împreună să construim temelia unei relații de lungă durată. Da, pot exista cereri în căsătorie pentru nativii mai norocoși acum. De asemenea, în zona profesională unii nativi s-ar putea simți atrași de partenerii de afaceri, de colaboratori și asociați și da, pot fi semnate contracte cu mai multă ușurință atunci când la mijloc nu este tensiune, ci este atracție, nu-i așa?

Pe de altă parte, la momentul ingresului lui Venus în Rac, planeta iubirii face aspecte tensionate cu Chiron, aspect care ne cere să fim înțelepți în acțiunile noastre, să nu ne manifestăm sentimentele și iubirea cu prea mult entuziasm pentru a nu suferi ulterior. Venus în tranzit prin Rac ne cere să ne pese mai mult de noi, de ceea ce ne dorim, de sentimentele noastre, să ne ascultăm mai mult vocea sufletului și ceea ce ea va dicta, aia să fie calea pe care să o urmăm. Cei care stau în dubiu dacă să facă o cerere în căsătorie sau nu, dacă să se împace sau nu cu partenerul de viață, ar trebui să-și asculte doar această voce.

Tranzitul lui Venus prin zodia Rac va întâlni  la un moment dat o opoziție puternică cu Saturn și Pluton din zodia Capricorn, aspect care va activa axa familie- carieră. Ni se cere să acordăm mai multă atenție celor dragi, să nu mai punem cariera, aspirațiile profesionale pe primul loc, ci să ne preocupăm mai mult de obținerea echilibrului în familie. Acest aspect poate, însă, însemna și conflicte cu ceilalți, poate însemna că cineva nu este de acord cu alegerile noastre, alegeri pe care le facem fie în plan personal, fie sentimental, fie profesional.

Venus în Rac – cum va influența fiecare zodie

Dacă vă cunoașteți ascendentul zodiacal, vă sfătuiesc să citiți atât previziunile pentru zodie, cât și previziunile pentru ascendent!

Berbec

Cei născuți în zodia Berbec au șansa în acest tranzit al lui Venus prin zodia Rac să ierte, să ierte pe cineva din familie, să se împace cu cineva din familie, în cel mai probabil caz, va fi vorba de unul dintre părinți sau, dacă aceștia nu mai sunt, să ierte și să depășească o situație din trecut. Interesul de a petrece timp în familie, acasă, în intimitatea căminului va crește. Unii nativi pot pleca în vizită în locurile copilăriei pentru a retrăi niște emoții, sentimente care vor contribui la vindecarea sufletească și emoțională.

Taur

Cei născuți în zodia Taur își vor analiza cu multă emoție și profunzime niște idei, gânduri, principii de viață astfel încât să meargă mai departe doar cu ceea ce-i definește și le aduce pacea interioară și liniștea sufletului. Comunicarea va fi foarte importantă pentru acești nativi și vedem să-și exprime sentimentele, să și le recunoască cu curaj, să și le asume, să facă nu doar declarații de dragoste, ci să și aducă dovezi, Venus le este guvernatoare și poate stârni nevoia de romantism în nativi, poate crește dorința de stabilitate în relații. Posibil ca într-o călătorie sau la un curs sau prin intermediul unui hobby să cunoască pe cineva care să le trezească interesul sau să afle informații prețioase pentru crezul lor de viață.

Gemeni

Cei născuți în zodia Gemeni încep să vadă viața cu alți ochi și să ia decizii în consecință. Este vorba de resursele materiale, dar și de resursele proprii, sufletești, emoționale. Astfel, nativii pot ajunge la concluzia că sunt împăcați cu ceea ce văd în oglindă, și nu ne referim la aspectul fizic. Își vor analiza resursele și vor începe să le valorifice. Dacă vor reuși să-și recunoască atuurile, să dea o conotație pozitivă trecutului, cu tot ce implică acest bagaj, fie decizii, fie acțiuni, vor reuși să prospere, inclusiv din punct de vedere material, financiar.

Rac

Cei născuți în zodia Rac au parte de acest tranzit întocmai prin semnul lor, în casa personalității. Acești nativi trebuie să se pună mai mult în valoare, să se prețuiască mai mult, să se împace cu ei înșiși și să nu se mai lase exploatați, folosiți de ceilalți. Va fi nevoie de mai multă responsabilitate vizavi de propria lor viață.

Leu

Cei născuți în zodia Leu vor avea nevoie de multă conștientizare de sine în această perioadă. Acești nativi ar trebui să facă o introspecție profundă, să mediteze la trecutul lor, să se detașeze (fizic și emoțional) de tot ceea ce le face rău, ce îi macină și astfel să-și vindece niște trăiri mai vechi, niște sentimente, să-și vindece sufletul. Este o perioadă de vindecare a unor mari dureri interioare, inclusiv dureri psihice, depresii, anxietăți. Atenție! Foști parteneri de viață pot reveni în prezent! Cei singuri ar putea avea parte de întâlniri karmice.

Fecioară

Cei născuți în zodia Fecioară au ocazia să îmbunătățească relația cu perietenii, dar și cu societatea, felul în care acești nativi se raportează la mediul social. Este momentul să fie mai deschiși, mai disponibili emoțional și comunicativ. De altfel, este posibil să vindece o dezamăgire sentimentală sau să ajungă la un consens cu persoana iubită.

Balanță

Cei născuți în zodia Balanță vor trebui ca în această perioadă să fie echilibrați în dialogul pe care-l au cu șefii (sau cu angajații, dacă sunt într-o poziție de conducere). Este o perioadă de îmbunătățire a imaginii profesionale, mai alse că Venus le este guvernator. De asemenea, extinzând amprenta, este momentul să ajungă la un acord cu familia (actuală sau primară), să-și înțeleagă și să-și ierte părinții sau, în cazul în care aceștia nu mai sunt, să vindece o situație din copilărie.

Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion pot avea parte de viziuni și revelații în această perioadă, toate acestea fiind legate de crezurile lor personale, de principiile și convingerile lor de viață. Posibil să aibă parte de întâlniri karmice, iar acestea să se petreacă în străinătate sau să fie vorba de persoane de altă cultură, religie, credință.

Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător pot avea parte de provocări legate de partener și parteneriate, și astfel vor obține niște conștientizări, vor avea niște viziuni mai clare asupra unei situații care i-a ținut pe loc până acum. Posibile situații care au legătură cu niște bunuri de patrimoniu să intervină în discuție sau nativii să intre în posesia unei moșteniri. Nu este exclus să primească ajutor financiar de la persoana iubită sau de la un colaborator, asociat.

Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn sunt invitați să se exprime mai mult, să-și recunoască cu curaj nevoile, dorințele, pasiunile în fața celorlalți. Nativii trebuie să se desprindă de dependența față de ceilalți, în special față de partenerul de viață sau partenerii de afaceri pentru că li se cere autenticitate. Pe de altă parte, nativii se vor gândi la construirea unui cămin, a unei familii, iar cei singuri ar putea spera în întâlnirea unui posibil viitor partener de viață.

Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător au parte de o perioadă în care problemele de sănătate se pot ameliora, se pot vindeca și ceea ce este cel mai important pentru a reuși asta va fi să-și arate sentimentele, să-și exprime emoțiile, să-și recunoască dragostea. La locul de muncă vor fi mult mai detașați, mai relaxați și sarcinile și atribuțiile zilnice vor reuși să le creeze confort, nicidecum stres.

Pești

Cei născuți în zodia Pești sunt susținuți de Venus să-și descopere acea pasiune latentă, acel talent nativ și să-l șlefuiască, să-l pună în evidență. Este o perioadă în care se pot concentra pe sufletul lor și pot afla ce-și doresc de la cei din jur, dar mai ales de la persoana iubită sau de la o viitoare relație. O serie de nativi pot avea marea șansă acum să-și întâlnească sufletul pereche, iar cei care deja sunt în relații de lungă durată pot decide că a venit momentul să-și mărească familia, să devină părinți.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter