Pluton, planeta transformărilor profunde și a regenerării, retrogradează în zodia Capricorn

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Miercuri, 24 aprilie 2019, 23:48
Pluton a intrat în zodia Capricorn în anul 2008 și va sta aici până în anul 2024, perioadă cu care ne va fi imposibil să ne mai reîntâlnim în această viață deoarece Pluton se va mai întoarce în Capricorn peste aproximativ 248 de ani.

Pluton va retrograda, începând de astăzi și până în data de 3 octombrie 2019, în zodia Capricorn și va fi o perioadă cu o amprentă deosebită asupra tuturor zodiilor.

Cine este Pluton în astrologie?

Pluton, guvernatorul zodiei Scorpion, este planeta marilor transformări interioare, a transformărilor profunde, a regenerării, dar și a morții și a renașterii, însă, totodată, este și planeta care împlinește „voința divină”. Ca să înțelegem mai bine, Pluton are corespondent în mitologie pe Hades, Zeul Infernului, al morții și al umbrelor.

Acolo unde Pluton acționează ne aduce schimbări lente, însă puternice, la nivel interior, profund și poate fi vorba inclusiv de schimbări de destin. De asemenea, Pluton este o planetă care vorbește despre karmă și de aceea ne obligă să ne uităm în cele mai ascunse colțuri din adâncul nostru pentru a scoate la suprafață tot ce este mai bun din noi în vederea transformării (a evoluției). Totodată, Pluton este planeta care împlinește voia lui Dumnezeu, de aceea ne poate aduce situații de destin care să ne schimbe principiile, mentalitatea, gândirea, drumul deja ales, cu alte cuvinte, să ne schimbe însăși viața. De asemenea, Pluton este responsabil cu obsesiile, cu crizele existențiale, cu puterea în exces.

Ce ne cere Pluton retrograd în Capricorn?

Pluton retrograd în Capricorn ne cere, la modul general, să ne reevaluăm și reanalizăm niște decizii, niște atitudini, niște gânduri, niște principii, niște sentimente din trecut astfel încât să ne apropiem cât mai mult de evoluția spirituală, iar acest aspect înseamnă, fără îndoială, o profundă transformare interioară. În perioada de retrogradare, Pluton ne cere mai agresiv să îndeplinim „voința divină”, să nu ne opunem la ceea ce ne este scris, ci să îmbrățișăm karma întru evoluție spirituală. Faptul că retrogradează în Capricorn ne cere în mod expres reevaluarea autorității față de noi înșine și față de ceilalți, revizuirea restricțiilor pe care ni le-am impus, dar și reanalizarea planurilor profesionale, legate de ascensiunea în carieră. Iată ce cere Pluton retrograd în Capricorn de la fiecare zodie în parte!

Berbec

Nativii Berbec sunt sfătuiți ca în toată această perioadă de retrogradare să-și reanalizeze situația profesională și să caute în adâncul lor ceea ce-i face cu adevărat fericiți și-i împlinește în carieră. Cei născuți în zodia Berbec trebuie ca în acești ani să atingă apogeul profesional, iar acum, până în octombrie, ei trebuie să afle ceea ce-i ține pe loc și le inhibă evoluția. Este important să plece de la întrebarea: „Ce trebuie să fac pentru a-mi lăsa cu adevărat amprenta în această lume?” Cei care sunt avizi după putere și care și-o canalizează în mod greșit la locul de muncă ar trebui să-și revizuiască atitudinea ca nu cumva, prin atitudinea lor, să restricționeze evoluția altora.

Taur

Cei născuți în zodia Taur vor simți din plin această retrogradare a planetei Pluton pentru că le impactează întocmai sectorul principiilor de viață. Fără îndoială, nativii trebuie să-și reanalizeze concepțiile de viață, prejudecățile, valorile morale, credințele și să găsească cauza care le inhibă evoluția și care le blochează accesul către spiritualitatea adevărată, pură, către evoluție spirituală. Pentru că în semnul lor se găsește, în următorii 7 ani, și Uranus, planeta schimbărilor bruște, nativii sunt invitați ca în această perioadă de retrogradare să-și dezvolte abilitățile intelectuale, inclusiv să se îndrepte către zona esoterică a vieții. De aici poate veni mare parte din ajutorul în evoluție. De asemenea, sectorul studiilor și al călătoriilor necesită atenție în această perioadă, iar Taurii pot avea parte de evenimente impactante sosite din aceste zone. Unii pot pleca în călătorii sau se pot înscrie la niște cursuri și astfel își pot descoperi sensul vieții.

Gemeni

Nativii Gemeni sunt sfătuiți ca în toată această perioadă de retrogradare să încerce să-și reanalizeze situația financiară, să-și canalizeze atenția asupra modului în care fac bani, dar și asupra modului în care îi cheltuie bani. Nativii pot primi ajutor nesperat și neașteptat de la persoane din exterior, de la parteneri de afaceri sau de la partenerul de viață, pot primi cadouri, moșteniri, avantaje materiale sau ponturi care să le pună mintea în acțiune și astfel să-și îmbunătățească situația financiară. Posibil ca partea benefică a acestei retrogradări să o resimtă cu adevărat abia din octombrie 2019 încolo. Nu este o perioadă bună pentru credite, investiții majore sau împrumuturi. Pe de altă parte, sectorul cu adevărat impactat de retrogradarea lui Pluton este cel al sexualității și intimității, al secretelor, misterelor și al transformărilor interioare majore. Cu atât mai mult, nativii Gemeni față de ceilalți trebuie să se întoarcă în interiorul lor, în profunzimea trăirilor lor, în trecutul lor și să scoată la suprafață ceea ce-i împiedică să evolueze spiritual. Este momentul să-și înțeleagă emoțiile și sentimentele, dar mai ales rațiunea. În momentul în care Pluton își va încheia retrogradarea, cei care și-au învățat lecțiile vor fi împliniți cu ei înșiși și vor regăsi pacea interioară. Sunt favorizați puternic să caute răspunsuri și ajutor în tot ceea ce ține de zona esoterică, psihologică, ocultă, cu atât mai mult cu cât, pe casa subconștientului, a intrat Uranus, planeta schimbărilor bruște, pentru următorii 7 ani.

Rac

Cei născuți în zodia Rac au parte de această impactantă retrogradare a planetei Pluton întocmai în sectorul parteneriatelor și mariajului. Nativii sunt sfătuiți să-și reanalizeze și reconfigureze atitudinea și modul de relaționare față de cei din jur, inclusiv față de persoana iubită. În această perioadă este posibil mai mult ca niciodată să le fie pusă la încercare relația, căsnicia și dacă aceasta nu este bazată pe valori morale, pe decență și sinceritate, s-ar putea să se destrame. Nativii care sunt blocați în evoluție (chiar și inconștient) de către partener (de cuplu sau de afaceri) vor alege să încheie acum relația. Pe de altă parte, partenerii care trăiesc iubirea pură, sinceră, acum se pot apropia mai mult de divinitate.spiritualitate.

Leu

Pentru cei născuți în zodia Leu se anunță o perioadă foarte importantă în planul sănătății. Nativii au fost mult încercați în ultima perioadă în acest sector de viață, iar acum trebuie să profite de această retrogradare pentru a-și căuta cauzele reale ale bolilor, cauzele psihice și emoționale. Pe mulți Lei, apropierea de divinitate îi va ajuta să-și dizolve frământări și frustrări care contribuie la îmbolnăvirea fizică prin acțiunea la nivelul subconștientului. Toate problemele de sănătate cu care se vor confrunta acum vor avea scopul să le atragă atenția asupra greșelilor constante pe care le fac și pe care, deși le conștientizează uneori, nu le rezolvă. Nu este exclus ca și locul de muncă să fie o cauză esențială a disconfortului psihic și fizic și li se cere reevaluarea situației.

Fecioară

Cei născuți în zodia Fecioară sunt sfătuiți ca în toată această perioadă de retrogradare să-și reevalueze și reanalizeze relația și modul de comportament față de persoana iubită, dar și față de copii. Acolo unde este vorba de foarte multă autoritate și blocaje impuse celorlalți, nativilor li se cere să dea mai multă libertate și încredere. Cei care simt că sunt inhibați de partener pot lua decizia să încheie relația acum pentru că nevoia de transformare interioară le va controla deciziile. Totodată, este momentul să-și manifeste sentimentele mai profund. Cei care nu au reușit până acum să devină părinți, pot reuși acum să conceapă un copil. Pe de altă parte, este o perioadă favorabilă pentru a-și revizui talentele artistice, pentru a da ce este mai bun din ei în zona creativă.

Balanță

Cei născuți în zodia Balanță sunt sfătuiți să se folosească de retrogradarea lui Pluton în semnul Capricorn pentru a-și vindeca răni din trecut, mai exact din copilărie. Se cere o reevaluare a relațiilor cu membrii familiei, în special cu părinții, li se cere să scoată la suprafață acele amintiri dureroase care le-au amprentat viața și să le reanalizeze pentru a le dizolva. Pe de altă parte, este posibil să-și schimbe atitudinea față de locuință, să-și dorească mai multă stabilitate, un loc al lor și nu este exclus să-și cumpere o casă acum.

Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion au parte de retrogradarea lui Pluton, întocmai guvernatorul lor, în sectorul comunicării, al studiilor și al deplasărilor pe distanțe scurte. Fără îndoială, nativii sunt sfătuiți să se îndrepte către zona spirituală, esoterică, a psihologiei, a astrologiei și a științelor oculte pentru a reuși să-și înțeleagă mai bine sensul vieții, pentru a reuși să acceadă mai ușor la evoluția spirituală pe care o cere Pluton. Pe de altă parte, nativii vor fi forțați să-și reanalizeze și reevalueze modul în care comunică și interacționează cu cei din jur, vizați în mod deosebit fiind frații, rudele apropiate, vecinii, dar și colegii de muncă. Nu este exclus ca într-o scurtă călătorie să afle informații importante care să-i schimbe pe interior, la nivel de conștiință, la nivel emoțional.

Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător sunt sfătuiți să-și reevalueze cu multă conștiinciozitate zona financiară. Nativilor li se cere o revizuire de principii în legătură cu modul în care fac bani, cu sursa de venit, dar și cu modul în care îi cheltuie. Cei care nu sunt mulțumiți de salariu pot lua acum decizia de a-și schimba locul de muncă pentru că dorința lor interioară, deși nu-i reprezintă la modul general, este să posede, să aibă bani și siguranță materială. Nu este exclus să găsească idei sclipitoare în interior pe care să le pună în practică acum și să dea drumul la robinetul de bani.

Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn au parte de retrogradarea planetei Neptun întocmai în semnul lor, pe casa personalității. Pentru acești nativi nu este un tranzit ușor de dus, însă cei evoluați spiritual, cei care deja conștientizează puterea imaterialului în viața lor vor face față mult mai ușor acestor cerințe de transformare interioară. Va fi vorba de o revizuire a principiilor de viață, a concepțiilor și valorilor morale care le inhibbă evoluția și vor găsi răspunsuri doar în ei înșiși. Este posibil să treacă acum printr-o răscruce și să fie nevoiți să-și aleagă o direcție de viitor. De asemenea, acum pot afla vești mai puțin plăcute despre moartea sau boala cuiva apropiat, însă sunt sfătuiți să le privească ca pe un test de putere și să nu se lase doborâți. Sunt teste care trebuie să-i apropie de Divinitate și nicidecum să-i îndepărteze. Este momentul să facă o reanaliză și a relației cu persoana iubită și să se întrebe dacă este ceea ce-și doresc pentru toată viața.

Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător vor avea parte de această retrogradare a planetei Pluton întocmai pe casa subconștientului, a trecutului și a relațiilor karmice. Nativii sunt sfătuiți să se întoarcă în trecutul lor și să facă o autoanaliză a acțiunilor și deciziilor astfel încât să elimine din prezent ceea ce le inhibă evoluția. Pentru Vărsători, relația cu Divinitatea va fi un test acum și vor trebui să-l treacă, însă totul se va petrece în urma unor transformări interioare profunde și lente. Este posibil să apară în prezentul lor persoane cu care au relație karmică, relație din altă viață sau din propriul trecut de acum și care să-i ajute (poate chiar prin teste) să evolueze. O serie de concepții se pot schimba și pot avea parte de transformări la nivel de conștiință, pot renunța la tipare care până acum păreau să-i definească.

Pești

Cei născuți în zodia Pești sunt sfătuiți să înceapă un amplu proces de reevaluare și revizuire a relațiilor de prietenie pe care le au. La un nivel mai înalt, putem deja vorbi de reanaliza aspirațiilor, de reeditarea unor planuri de viitor. Este momentul să păstreze alături persoane care să-i ajute în evoluția spirituală pe care o cere Pluton, să se înconjoare de persoane care pot contribui la transformarea lor interioară. De asemenea, este un moment favorabil pentru a-și schimba acele concepții și credințe de viață care nu-i mai reprezintă.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter