Horoscop chinezesc mai 2023. Luna Șarpelui de Foc adâncește conflictele și configurează altele

De Unica.ro, pe

Luna Sarpelui de Foc constituie un stâlp energetic în care Focul yin se regăsește atât la nivelul superior, al energiilor celeste, cât și la ,,parterul” terestru al coloanei. Luna aprilie a fost marcată tot de Foc, dar în varianta sa yang. În această lună Focul ne este benefic în contextul anului de Iepure, slăbind forța Apei yin de a aduce confuzie, ambiguitate comunicațională. De asemenea, și a Lemnului de a întreține creșterea tendințelor de competiție incorectă, bazată pe subterfugii, ascunzișuri, dedesubturi. Benefic le este și nativilor născuți iarna, cu ,,hartă rece”, cu Apă abundentă.

În luna Șarpelui de foc, Focul yin are ca reprezentare naturală flacăra. Simbolizează pofta de viață, infuzia de energie, de bucurie, beneficiile unui nou început. Dar și tendința serioasă a introspecției, determinându-ne să ne autoanalizăm parcursul. O componentă gravă este, însă, și conflictul, al cărui simbol e Focul yin, prin el putând înțelege inclusiv impactul utilizării armelor de foc. Din acest motiv ne putem aștepta, în acest interval temporal, la reapariția revoltelor populare, la adâncirea conflictelor mondiale existente, la configurarea altora, la diverse atentate.

Horoscop chinezesc mai 2023. Previziuni astrologice pentru fiecare zodie

În exclusivitate pentru UNICA.RO, Cornelia Hangea, profesor, formator în comunicare, terapeut Fast Healing Therapy, consultant BaZi, astrologie chineză tradițională, prezintă detalii despre horoscopul chinezesc al lunii mai 2023, luna Șarpelui de Foc. Cornelia Hangea vine cu previziunile astrologice pentru fiecare zodie în parte.

Persoana care deține în harta zilei acest simbol este caracterizată de trăsături precum: discreție, delicatețe, volubilitate și farmec, o mare curiozitate intelectuală. Se documentează mult, pentru că are o minte lipsită de odihnă, fiindcă detestă ,,să nu știe pe ce lume se află” sau să fie surprinsă ,,pe picior greșit”. Apreciază oamenii cu același tip de preocupări ca ea, dar este amabilă cu toată lumea. Domeniul în care activează nu are secrete pentru omul Foc yin. Este un interlocutor alături de care poți aborda o multitudine de subiecte. Știe să-și nuanțeze discursul în funcție de situație și de omul pe care-l are în față, atunci când vrea și contextul o impune. Trăirile intime le ține pentru sine, disimulând, la nevoie, expunerea lor părându-i-se impudică.

VEZI AICI CE zodie chinezească ești în funcție de anul nașterii

Pe de altă parte, pe cât de mental este, pe atât de emoțional și de suspicios poate deveni, atunci când consideră că cineva a depășit măsura. Să nu uităm că cele mai multe incendii nu de la căldura soarelui pornesc (Focul yang), ci de la o aparent firavă scânteie sau flacără (Focul yin)!

Citește și: Zodii care se despart în luna mai. 6 nativi care rămân singuri până la începutul verii

Citește și: Horoscopul lunii mai 2023. Noroc în dragoste pentru nativii Gemeni, tensiuni și provocări profesionale pentru nativii Pești

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Șarpele trebuie să înceapă ceva nou

Șarpele marchează începutului noului anotimp, vara, deci este benefic să începem ceva nou. De asemenea, el predispune la multe deplasări, fiind ,,cal călător”. Este un semn dual (ba sociabil, ba introvertit), ce le conferă nativilor săi o inteligență ascuțită și iscoditoare. Atât simț pragmatic cât și artistic, creativitate, încredere în propria individualitate, judecată, simțire, comunicare și intuiție. Posedă îndrăzneala propriei opinii, chiar și atunci când aceasta nu este împărtășită de alții, capacitatea de a convinge, simțul umorului. Este carismatic, generos și amabil, harnic și perseverent, exigent față de sine și față de alții. Iubește lucrurile bine făcute. În cealaltă extremă, poate deveni fie tăios, disprețuitor și neiertător, atunci când cineva îi încalcă drepturile și principiile. Sau nesigur, suspicios, gelos și posesiv, dacă se consideră ignorat sau trădat.

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Tigrii sunt predispuși la multe deplasări

În intervalul analizat, Tigrii sunt predispuși la multe deplasări, Șarpele fiind pentru ei ,,cal călător”, motiv pentru care li se recomandă atenție,. Anumite stele negative avertizează asupra pericolului de accidente, mai ales în trafic. Pot să se confrunte cu șicane, bârfe și denigrări venite din partea unor colegi competitivi, dar nici ei nu sunt foarte calmi și răbdători în această perioadă (nativul de Apă). Să-și canalizeze inspirația, de care nu vor duce lipsă, către domenii pragmatice. Să se abțină de la comentarii malițioase, deoarece le va aduce mai multe beneficii decât victoria în polemici inutile. Pot apela la sfatul prietenilor, mentorilor și oamenilor de bine, care li se vor ivi în cale.  În cuplu pot simți dificultatea de a-și exprima sentimentele, dar vor fi iertați (anul Iepurelui le aduce un plus de farmec). Unii nativi (de Apă și Metal) se pot gândi la căsătorie. Își vor păstra un nivel optim de sănătate dacă vor ști să-si protejeze sistemul nervos, cel imunitar și rinichii.

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Iepurele este sprijinit de propria intuiție și creativitate

Iepurele are șansa de a fi sprijinit de propria intuiție și creativitate, foarte potențate de această perioadă, în activitățile sale profesionale și de educație. Devine mai stăpân pe sine, îndrăznind să arate ce știe și ce poate. Cu cât va studia și se va informa mai mult, cu atât va dobândi mai multe beneficii financiare și de imagine la serviciu, în mediul social, în anturaj. Tocmai de aceea, Iepurele, mai ales nativul de Apă, va câștiga bonusuri față de venitul din salariu, sau va avea profit din alte surse. De asemenea, în viața sa sentimentală lucrurile se reașează. Cei singuri de mai mult timp au ocazia de a lega o nouă relație, deocamdată un flirt care poate, totuși, crește în timp. Atenție la aspectul sănătății: la deshidratare și la sistemul circulator!

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Dragonul se poate aștepta la stări de enervare și victimizare

Dragonul se poate aștepta la stări de neliniște, enervare, victimizare, lipsă de dispoziție în asumarea responsabilităților ce-i revin. Aceste lucruri de pot manifesta și casă, unde își poate aduce partenerul/a la exasperare, și la serviciu, aceasta fiind de natură a-l atenționa să reevalueze gradul în care face sau nu ceea ce-i place. Să cugete la cariera sa și să se abdateze, să-și regândească strategiile. A ajuns într-un punct în care ar fi bine să schimbe multe. Se pot ivi cheltuieli neplanificate, probleme cu autoritățile, precipitare în luarea deciziilor. Are și neplăceri legate de sănătate, dacă nu-și revizuiesc riguros stilul haotic de a se raporta, în ultima vreme, la diverse aspecte ale vieții, inclusiv la alimentație.

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Șarpele are tendința de a arunca vorbe pe care să le regrete ulterior

Șarpele este expus la un exces al Focului în hartă. Poate avea, și el, cheltuieli neașteptate, probleme financiare și privitoare la acte, tendința de a arunca vorbe pe care să le regrete ulterior. Să fie atent la ce și cum vorbește, negociază, și mai ales la ce semnează, cumpără sau vinde. Au destul discernământ și intuiție, dar energiile perioadei nu le sunt tocmai prielnice acestor tipuri de activități. Nici sănătatea nu este tocmai radiantă, așadar grijă la articulații, dinți, urechi, digestie, inflamații. Cât privește dorința unora de a scădea în greutate, să facă mișcare în mod regulat. Să-și schimbe obiceiurile alimentare, mai degrabă decât să recurgă la diete-minune. În viața sentimentală, cei singuri să mai aibă răbdare, iar cei aflați în cuplu să nu-și abandoneze tendințele romantice. Să lase la ușă tensiunile cu șefii, ce nu vor lipsi. Minunat ar fi să nu le dea curs deloc, ignorând observațiile răutăcioase. Dictonul ,,Tăcerea e de aur ” fiind cât se poate de just în contextul actual. Vor vedea că enervarea se va risipi și vor fi mândri că nu au răspuns la provocare.

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Calul poate să fie recompensat la serviciu

Calul are o lună bună, în planul profesiei, dar și în sănătate, care nu a fost chiar ideală în ultimul timp. La job poate să fie apreciat și recompensat pentru viziunea lui pragmatică, dar și creativă, precum și pentru modul serios în care se raportează la muncă. Să nu-i fie teamă să-și expună competențele, să se afirme. Să-și scoată din minte scenariile conform cărora ar fi alții mai buni decât el. Acest gen de modestie prost înțeleasă sau insuficienta autovalorizare îl țin pe loc de mai multă vreme. Unii nativi pot chiar să-și schimbe serviciul cu unul mult mai potrivit pentru scopurile lor, poate chiar aflat la distanță. Ca și pentru Tigri, pentru ei ,,calul călător” este Șarpele. Vor călători în interes de serviciu sau în escapade romantice cu persoana iubită, ocazie cu care își pot consolida relația.

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Capra să fie atentă la comunicare, poate declanșa conflicte

Capra/Oaia se va simți obosită și poate fi trădată de cunoștințe, care o pot implica în diverse bârfe. Să se țină departe de persoanele predispuse la acest gen de atitudine. Să fie, la rândul său, atentă la modul în care comunică, să nu declanșeze adversități, să nu fie prost înțeleasă. S-ar putea genera conflicte care să o tulbure, să-i creeze stări de anxietate, disconfort digestiv pe bază nervoasă și insomnie. Dacă Lemnul îi este energie favorabilă în hartă, poate căuta un colaborator născut în zi de Porc /Mistreț, care poate demara un proiect comun. Acest lucru le va aduce prosperitate peste ceva timp. Reprezentantele feminine, de Metal, își pot întâlni un viitor iubit în această lună. Nu se preconizează, însă, și nu se recomandă căsătorii, pentru nativi, în acest interval.

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Maimuța poate continua călătoriile

Maimuța poate continua călătoriile, precum în aprilie, în interes profesional. Aceasta îi vor aduce satisfacții financiare, relaționale, culturale. Este chiar necesar să o facă. Aflată într-o relație ambiguă cu luna de Șarpe, când armonie, când schimbare neașteptată (dispariția vechiului care e înlocuit de altceva) mișcarea va pune la lucru energia și îi va disipa orice potențial conflictual. Totuși, va avea și provocări în acest plan, în sensul că poate fi sabotată. Asta mai ales dacă își dezvăluie diverse intenții și strategii înainte de vreme, în loc să le țină pentru sine până la implementare. În viața sentimentală, celor aflați în cuplu li se recomandă să fie ponderați. Să nu exagereze cu sfaturi și cicăleli, pentru păstrarea bunelor sentimente, iar celor singuri să fie autentici, degajați, încrezători, astfel putând atrage un nou partener. În planul sănătății, să se concentreze pe rezolvarea unor probleme vechi, sâcâitoare, care acum își pot găsi rezolvarea.

Horoscop chinezesc: Cocoșul va fi înconjurat de mulți prieteni

Cocoșul va întampina o lună dinamică, plină de activități, energie, momente de relaxare, în care este înconjurat de mulți prieteni. Socializează din plin cu anturajul său și cunoaște oameni noi, având, astfel, ocazia sa flirteze. Celibatarii nu vor părea, pentru moment, interesați de o relație matrimonială. Domnii căsătoriți ar fi de dorit să fie atenți să nu-și riște relațiile stabile de dragul unui capriciu. Nici din punct de vedere financiar Cocoșul nu se poate plânge, prefigurându-se posibilitatea de a primi diverse bonusuri de la locul de muncă. Sau câștiguri din afaceri (în special Cocoșul de Metal), pentru care, însă, va depune un oarecare efort. Dacă acesta este de natură să îi diminueze energia vitală, pentru păstrarea unei forme optime i se recomandă antioxidantii.

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Câinele să fie foarte atent la imunitate

Câinele este defavorizat în această lună, mai ales în planul sănătății. Mare precauție la păstrarea unui nivel optim al imunității, în gestionarea stării nervoase și la deplasări. Sunt posibile accidente, mai ales că Șarpele este și pentru el (ca și pentru Cai și Tigri) energie de ,,cal călător”. Există o predispoziție anxioasă și tensionată și la serviciu. Poate încerca tehnici de relaxare sau canalizarea energiei în exces către obiective și proiecte personale, familiale, financiare care să-i îmbunătățească viața. Totul depinde de gradul în care reușește să ,,n-o ia personal”. De cele mai multe ori, aceste conflicte sunt derizorii. În cuplu poate scăpa de încărcătura de conflict latent evadând, împreună cu partenerul/a, în locuri noi, unde se pot desprinde de contextele nefaste.

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Porcul are tendința de a lua decizii neinspirate

Porcul/Mistrețul se găsește în ciocnire cu luna de Șarpe, așa încât energia generată de întâlnirea celor două semne se poate manifesta diferit. Fie prin tendința de a lua decizii pripite și neinspirate, presați de diverse împrejurări, fie prin apariția neașteptată a unor obstacole acolo unde până mai ieri era liniște și pace. Pe plan profesional va fi un cer destul de înnorat. Iar în viața intimă și de familie ar fi indicat să nu-i dea motive nici partenerului, nici altor membri ai familiei, să se simtă agresați sau trădați. Ca în orice perioadă de ciocnire, ar fi foarte bine să călătorească, dar nu neapărat cu mașina. Ar constitui o grijă în plus și ar necesita un surplus de atenție, fiind posibile accidentele. Cât despre sănătate, se impune o destul de mare grijă la aparatul respirator și circulator. Dar și la tendințe de anxietate, fiind recomandate călduros și plimbările în aer liber.

Horoscop chinezesc luna mai 2023: Șobolanul sa fie atent la sistemul respirator și imunitar

Șobolanul nu are o lună extraordinară din punctul de vedere al sănătății. De aceea, mai ales nativii de Foc să aibă în atenție aspecte legate de diabet, sistemele respirator si imunitar. De asemenea, în plan financiar vor acumula venituri doar din salariu. În relații să fie diplomați, asertivi, deoarece lipsa de comunicare poate duce la nemultumiri serioase sau chiar la despărțiri de partenerii de viață sau de colaboratorii de la serviciu. Pot să fie vigilenți cu oamenii, dar să nu-și alimenteze tendințele suspicioase. Adesea, cine nu riscă, nu câștigă. Astfel, nativii singuri, de Apă, au șansa să întîlnească o viitoare parteneră de viață. Reprezentantele feminine ale zodiei, sub semnul energiei de Metal, își pot întâlni viitorul soț.

Horoscop chinezesc: Boul/Bivolul  beneficiază de vitalitate, de o stare stabilă de sănătate

Boul/Bivolul  beneficiază de vitalitate, de o stare stabilă de sănătate, cu mici excepții. Boul de Foc posedă o hartă fierbinte, așadar poate consuma ulei Omega 3, fructe și legume proaspete, în detrimentul consumului de proteină animală. Dificultăți de relaționare își pot face simțită prezența în cazul nativilor de Apă, aflați în conflict cu energiile de Foc ale lunii. Li se recomandă precauție în exprimare și atitudini, fiindcă pot să se iște dueluri verbale în diverse contexte sociale. Fie el însuși pot să fie provocați într-un mod destul de neplăcut. În aceeași ordine de idei, doamnele de Metal se pot confrunta în relația de cuplu cu parteneri agresivi.

La final, să ne amintim că toate cele cinci energii ne sunt absolut necesare, tuturor, iar harta personală BaZi ne ajută să le armonizăm și echilibrăm!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter