Cristina Demetrescu, previziuni astrologice pentru prima jumătate a lunii martie 2023. Berbecii sunt cei mai norocoși nativi

De Oana Dinu, pe Ultimul update Marți, 28 februarie 2023, 10:34

Cristina Demetrescu a prezentat previziunile astrologice pentru prima jumătate a lunii martie. Unele zodii ar trebui să acorde o mai mare atenție sănătății în această perioadă. Nu vor lipsi provocările pentru nativi, dar se vor bucura și de aspecte favorabile.

Cristina Demetrescu a făcut o serie de previziuni astrologice pentru primele două săptămâni ale lunii martie. Invitată la emisiunea Vorbește Lumea de la Pro TV, astrologul a dezvăluit ce se va întâmpla cu zodiile la început de primăvară.

Cu Mercur, planeta comunicării, în zodia Pești, ne poate zbura gândul în toate direcțiile și va fi greu să ne adunăm. De asemenea, putem fi melancolici și apatici, a explicat Cristina Demetrescu. De asemenea, cu intrarea lui Saturn în Pești, începe o perioadă nouă pentru toată lumea, potrivit astrologului.

Aspectele astrologice vor crea și multe oportunități. „Trebuie să ne gândim la viitor, pentru că deciziile care se iau în această perioadă s-ar putea să conteze enorm de mult pentru viitorul nostru. Sunt foarte multe oportunități”, a spus aceasta.

În preajma zilei de 4 martie pot apărea unele provocări. Este posibil ca unii nativi să nu vadă oportunitățile, să se întoarcă în trecut, să se lase influențați. Unora le va fi frică, a mai spus Cristina Demetrescu.

Cristina Demetrescu – horoscop pentru Berbec, Taur, Gemeni și Rac

Berbec

Este cel mai norocos, am putea chiar să-i invidiem pe nativi. La ei se strâng toate planetele bune și au foarte multe oportunități. Sunt și oameni cheie în anumite probleme, pentru că de norocul lor mai depind și alții. Trebuie mai multă concentrare pe lucrurile esențiale. Să aibă grijă să nu rateze anumite lucruri.

Taur

Este bine să dea mai multă importanță sănătății pentru că planetele bune sunt în această zonă. Nu trebuie ca el să aibă neapărat o problemă medicală, ci să-și dea mai multă importanță lui și stării lui de bine. Dacă va fi atent va primi și informații legate de tehnici sau metode de a debloca o serie de lucruri. O chestiune de familie s-ar putea să-i blocheze să ia o hotărâre. Cineva îi poate descuraja, ei se descurajează ușor, dacă le aduci argumente solide. În concluzie, e mai bine să-și vadă de treaba lor.

Gemeni

Trebuie să aibă mare atenție la datele de 28 februarie și 4 martie, pentru că Luna face conjuncții cu Marte și cu Luna Neagră și trebuie să fie atenți ce spun. Oamenii îi apreciază foarte mult, vor să îi ajute. Viața lor socială este foarte bună, sunt foarte protejați. Universul le trimite oameni buni, dar ei s-ar putea să nu vadă și să fie mai sarcastici.

Rac 

Pe nativul Rac îl poate stresa sănătatea, chiar dacă nu sunt probleme grave, și își poate pierde concentrarea. I se pare că lumea are ceva cu el, atrage conflicte. Are o stare energetică neechilibrată. În schimb, acești nativi au două săptămâni extraordinare profesional, ar trebui să înceapă un proiect nou. Atenție însă la amenzi. Ar trebui să-și facă planuri de vacanță în aceste două săptămâni. În relația de cuplu, ceva îi blochează. 

Citește și: Trei zodii, sub semnul ghinionului în primăvara lui 2023. Toate drumurile duc spre eșec pentru acești nativi

Previziuni astrologice pentru zodiile Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion

Leu

Leii ar trebui să țină cont de faptul că unele decizii nu se iau la nervi. Acesta este cel mai important aspect în ceea ce îi privește, să nu ia decizii când se confruntă cu tensiuni foarte mari.

Fecioară

O problemă medicală poate sta în calea unei călătorii pe care o au de făcut. Tot asta ar putea să fie cauza pentru care s-ar putea să rateze un examen. Totuși, aceste probleme sunt cele care le trimit spre spiritualitate, să caute în esența lucrurilor. Urmează două săptămâni profitabile, dacă au de făcut o investiție.

Balanță

Mediul înconjurător, prietenii, nu sunt o sursă bună de informare. Trebuie să se grăbească să ia niște decizii de viitor, să facă schimbări în ceea ce privește serviciului, relațiilor, banilor, investițiilor. 

Ce se întâmplă în jurul lor nu e cel mai bun reper. Trebuie să rămână focusați pe ce se întâmplă în viața lor și pe ceea ce simt. Trebuie să fie concentrați pe oportunitățile din jurul lor, a transmis astrologul Cristina Demetrescu.

Scorpion

Se pregătesc să închidă o perioadă grea pentru ei. Nu o vor face printr-o vacanță, deși sunt epuizați, ci tot prin muncă. Vor avea un proiect în cadrul căruia își vor da seama că munca îi epuizează, de fapt, și că trebuie să facă cu plăcere un anumit lucru. 

Citește și: Tranzitul lui Saturn în Pești începe pe 7 martie 2023. Impact major asupra tuturor zodiilor

Cristina Demetrescu – horocop pentru Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești

Săgetător

Nu trebuie să-și facă planuri de vacanță, pentru că trebuie să mai încetinească ritmul. Asta nu înseamnă că viața lor va fi lipsită de sare și piper, dar trebuie să dea mai multă importanță iubirii, emoției, sportului, dar într-un alt fel. Ceva care le hrănește mai mult sufletul și le ajută să fie mai în echilibru. Au tendința de a arde mult prea repede niște etape și trebuie să se domolească puțin.

Capricorn

Banii nu aduc fericirea, dar te ajută în viață, motiv pentru care ei vor fi mulțumiți de anumite investiții pe care le fac. Bucuria de a avea o mașină sau casă scumpă nu trebuie însă să depășească gradul de îndatorare. Poate ar trebui să fie mai atenți la aceste investiții. 

Vărsător

Sunt într-o etapă de învățare, vor trage niște concluzii. Este zodia despre care se spune că nu învață din greșeli. Trebuie să-și facă o analiză, un bilanț în aceste două săptămâni cu privire la ce s-a întâmplat în viața lor în ultimii trei ani. Nu sunt foarte sociabili, sunt introspecți, dar asta e un lucru bun pentru ei.

Pești

Au o perioadă bună din punct de vedere financiar, se reglează o balanță, au câștiguri, încasări, dar trebuie să muncească în niște condiții pe care nu le agrează foarte mult. Tinerii nu trebuie să rateze ofertele, oportunitățile, chiar dacă nu le plac toate condițiile. Este o etapă, a mai spus Cristina Demetrescu.

Sursă foto: captură video YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter