(P) Ce înseamnă acronimul DDD?

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 23 iulie 2021, 15:49

Ai văzut de multe ori firme DDD sau ai întâlnit acest acronim în articole pe internet, dar nu știi exact la ce se referă? Descoperă în acest articol totul despre DDD, dar și cum te poate ajuta o companie specializată în acest domeniu.

Care este semnificația acronimului DDD?

DDD înseamnă Dezinsecție, Dezinfecție și Deratizare. Această prescurtare se folosește des de către companiile care activează în acest domeniu și oferă servicii profesionale pentru eradicarea dăunătorilor dintr-o locuință sau un spațiu.

Ce înseamnă fiecare termen al acronimului DDD?

Mai exact, dezinsecția se referă la combaterea insectelor. Fie că este vorba de țânțari, viespi sau gândaci de bucătărie, combaterea acestor mici ființe dăunătoare se numește dezinsecție. Pe de altă parte, dezinfecția se referă la combaterea microorganismelor, ca de exemplu viruși, bacterii sau fungi. Și în final, deratizarea presupune combaterea rozătoarelor.

Există două tipuri de dezinsecție: biologică sau chimică care se aleg în funcție de dimensiunea spațiului ce necesită un astfel de tratament. Pentru siguranța oamenilor, este important ca dezinsecția chimică să se facă utilizând doar însecticide aprobate de Ministerul Sănătății, care, odată uscate, nu reprezintă un pericol pentru om.

Dezinfecția pe de altă parte se poate face în mod profesional prin: pulverizarea unor soluții, prin nebulizare sau ceață rece cu ajutorul unor generatoare ULV, ori prin nebulizare umedă cu aparatul profesional VectorFog C150+ sau nebulizare uscată cu Nocospray.

Pentru deratizare se pot folosi măsuri de combatere mecanice sub formă de curse sau capcane și chimice, pe baza unor soluții speciale.

Ce au în comun firmele DDD?

DDD nu este un tip de firmă, ci o prescurtare care se referă la serviciile pe care le practică majoritatea companiilor care activează în domeniul eradicării dăunătorilor. Doar pentru că aplică tratamente de dezinsecție, dezinfectează spațiile sau le deratizează, o firmă specializată în acest sens nu înseamnă că nu poate oferi și alte servicii pentru clienții săi. Acronimul DDD a fost popularizat începând cu anii 90, iar acum, pentru o descriere mai simplă și mai exactă a serviciilor lor, se folosește de către multe forme specializate în eradicarea dăunătorilor. Tot cu același sens, se mai folosește și asocierea 3D care înseamnă exact același lucru.

Ce nu au în comun firmele DDD?

Doar pentru că oferă clienților lor servicii similare, asta nu înseamnă că toate firmele DDD sunt identice. DDD poate fi privit ca pur și simplu un cuvânt care explică pe scurt gama de servicii ale unei companii. Doar pentru că folosește acest acronim în denumirea sa, pe website-ul său, pe rețelele sociale unde activează sau în contractele încheiate cu clienții, asta nu înseamnă că orice firmă DDD este o firmă profesională, cu experiență. Profesionalismul nu vine dintr-o simplă denumire, ci din experiența acumulată în timp și bineînțeles, aparatura aflată la dispoziție.

Cum recunoști o firmă DDD autorizată?

O firmă DDD deține toate certificările necesare funcționării în deplină legalitate. De exemplu, firma Pestcontrol București deține certificări ISO 900/2015, ISO 14001/2015 și ISO 18001/2007, făcând în acest moment demersurile necesare pentru obținerea noului certificat ISO 45001. De asemenea, Pestcontrol este și o firmă profesională deoarece deține aparatele necesare furnizării tuturor tipurilor de servicii DDD, dar are și experiența necesară în domeniu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter