(P) Ai brațele groase? Ce să porți în zilele călduroase?

De Unica.ro, pe

Sunt multe femei care au brațele groase, indiferent de forma siluetei, iar asta le face să se ascundă sub haine largi, fără să știe că pot apela la trucuri vestimentare menite să le scape de problemă. Dacă te confrunți cu această situație și vrei să înveți să-ți ascunzi micul defect, începe prin a alege piese potrivite în garderoba ta. Ai grijă la lungimea mânecii, poartă decolteuri în V și pune în valoare alte zone ale corpului care îți sunt pe plac și care te avantajează, cum ar fi bustul sau talia.

Găsești mai jos câteva dintre secretele sugerate de stiliști pentru a ascunde această mică imperfecțiune dată de brațele groase.

Mânecile lungi vor fi prietenele tale

Rochiile scurte cu mâneci lungi sunt foarte elegante și denotă un rafinament aparte. Poartă-le cu încredere, la fel și bluzele sau cămășile care au mânecă bufantă. Evită orice este mulat, în special în zona antebrațului și vei reuși astfel să maschezi partea cu probleme. Dacă îmbraci des haine de birou, aplică același truc. Alege dintre varietatea de modele de rochii office de la Boem Urban pe cele care ți se potrivesc, ținând întotdeauna cont de croiul mânecii.

Distrage atenția! Alege haine cu decolteu în V

Uită de bluze pe gât, de decolteuri bărcuță, ci îndreaptă-ți atenția spre cele în V. Acest tip de decolteu îți va alungi silueta și, în plus, va distrage atenția din zona brațelor groase. Dacă ai un bust generos, nu te sfii să porți decolteuri adânci la petreceri sau în situațiile în care îți permit să adopți o ținută ușor provocatoare.

Poartă cămăși cambrate, care să-ți evidențieze talia

O siluetă clepsidra te va ajuta să obții cele mai la modă outfituri, purtând o piesă de bază din garderoba oricărei femei, cămașa. Optează pentru modele cambrate, care să-ți scoată în evidență talia. Poartă-i mânecile suflecate, pentru un plus e modernitate, atunci când alegi o ținută casual. Cel mai important este să alegi mărimea potrivită! Ai grijă să nu fie mult prea mulată, căci îți va scoate în evidență imperfecțiunile. Alege piese din materiale naturale, precum bumbac și in și evită satinul sau orice altă țesătură cu aspect lucios.

Alege materiale care „cad greu”, în locul celor care se mulează

Un alt secret în ceea ce privește materialele pe care le alegi pentru hainele tale îl reprezintă textura lor. Rochiile și bluzele ar trebui să „cadă greu”, asta pentru a evita ca acestea să se muleze pe corp. Nu purta niciodată lycra sau supraelastic și sub nicio formă nu cumpăra o mărime mai mare, doar pentru a nu fi mult prea strâmte. Tricourile din bumbac, cămășile, inclusiv cele masculine, bluzele cu umerii goi și mâneci lungi, blazerele și cardiganele sunt perfecte pentru tine și le poți combina în funcție de stilul preferat sau de locul în care vei purta ținuta.

Mizează pe culori închise

Culorile închise, de tip albastru, bleumarin, gri sau verde sunt ideale pentru că nu reflectă foartă multă lumină, ceea ce face ca micile defecte ale corpului să rămână ascunse, inclusiv grosimea brațelor. Hainele închise la culoare sunt recomandate persoanelor care vor să-și ascundă kilogramele în plus și pot fi de folos și pentru a masca părți inestetice. Asta nu înseamnă că trebuie să te îmbraci doar în negru și bleumarin, poți combina culori deschise în obiectele vestimentare pe care le pui în partea de jos, precum fustele sau pantalonii.

Brațele groase nu sunt idealul de frumusețe pentru nicio femeie, dar le poți ascunde ușor sub haine la modă, dacă știi ce să alegi din punct de vedere vestimentar. Trucurile te vor ajuta să scapi de complex și să poți purta ceea ce îți place, ținând cont de câteva reguli simple.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter