(P) 5 pași simpli pentru a arăta ca o adevărată prințesă urbană. Ce trebuie să faci pentru a te îmbrăca precum starurile

Fiecare fată și-a dorit, măcar o dată, să fie prințesă, să alerge prin poienițe pline cu flori parfumate în rochii diafane și să îl învingă pe zmeul cel rău. Chiar dacă anii au trecut, poveștile copilăriei rămân întotdeauna într-un colț de suflet şi influenţează alegerile fiecăruia din viaţa de adult, mai ales cele vestimentare.

Dacă și tu te numeri printre cele care trăiesc în lumea poveștilor și îți place să te îmbraci ca o adevărată prinţesă contemporană, ai nevoie de câteva ţinute fabuloase, care să facă să te simţi excelent. 

Iată ce nu trebuie să îţi lipsească din garderobă

  • Rochiile sunt un must have atunci când eşti adepta stilului romantic, mai ales că sunt foarte comode şi le poţi găsi într-o multitudine de modele și culori. Dacă iubești genul acesta de îmbrăcăminte, şi iubeşti portul românesc, la fel ca reginele şi principesele din trecut,i  trebuie să îți comanzi rochii traditionale de pe site-ul Ienationala.ro, mai ales  că acestea par ca desprinse din basmele cu zmei și feți-frumoși. Purtând aceste rochii te vei simți ca o adevărată prințesă a orașului și vei arăta senzațional. 
  • Nu îți fie teamă de culori, acestea sunt ”sarea și piperul” unei ținute absolut fabuloase. Încearcă să porți nuanțe mai vii, care te vor face sa te simti mult mai increzatoare, să te joci cu scheme cromatice cât mai nonconformiste, să te bucuri de fiecare atingere colorată a hainelor. Dacă nu ești suficient de îndrăzneață pentru a purta o rochie violet, (sau roșie) atunci, atunci poți opta pentru o mică pată de culoare, o eșarfă de mătase, o brățară, mărgele în nuanțe vesele, chiar și pantofi colorați.
  • Bluzele din mătase sunt nelipsite din dressingul unei prințese a orașului. Acestea pot fi purtate în tot felul de combinații, de la fuste lungi și vaporoase, până la jeans sau pantaloni scurți. Marele atu al acestui obiect vestimentar este faptul că nu se demodează niciodată. În plus, o poți purta atât în sezonul cald, cât și atunci când temperatura coboară mult în termometre, însă alături de un sacou sau chiar un palton.
  • Trenciurile în culori clasice. Acestea sunt imperios necesare în garderoba oricărei femei, mai ales că sunt extrem de versatile și le poți combina cu numeroase ținute. 

De exemplu poți purta la cină o rochie neagră, din catifea, pantofi cu toc și un trench bej care va întregi perfect ținuta. 

 

  • Pantofii cu toc – diferite modele și culori.  Nicio prințesă nu poartă pantofi sport atunci când își scoate rochia preferată la plimbare, astfel că este necesar să ai câteva perechi în garderobă. De la clasicii pantofi negri, cu toc subțire, până la cei colorați, aceștia sunt accesoriul perfect pentru o ținută fabuloasă. 

 

Dacă îți dorești să arăți și să te simți ca o prințesă, nu trebuie decât să îți alegi cele mai frumoase haine din dressing, să te dai cu rujul și cu parfumul preferat și să ieși la plimbare. Lasă-ți imaginația să zburde și vei reuși să arăți extraordinar, exact ca o prințesă adevărată.

Sursă foto: Pexels.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter