Fără filtre. O discuție onestă despre frumusețe, acceptare și încredere în propria persoană cu Ada Galeș

Ultimul update Marți, 04 aprilie 2023, 19:04

Într-o lume dominată de filtre, de poze perfecte și de standarde de frumusețe imposibile, programul Dove – Ai încredere în tine ne aduce aminte că suntem suficient de buni exact așa cum suntem, ne învață cum să avem încredere în propria persoană și ne ghidează pașii în creșterea unei generații mai bune și mai empatice.

Ada Galeș este nu doar una dintre cele mai importante tinere actrițe, ci și o femeie care a fost întotdeauna vocală în legătură cu cauzele în care crede. Fie că vorbim despre susținerea pentru victimele violenței domestice sau despre normalizarea diversității corpurilor. E suficient să arunci un ochi pe pagina sa de Instagram pentru a avea modul onest și deschis în care abordează astfel de teme. A ales să facă asta fiindcă e conștientă că „toți suntem responsabili pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru” și pentru că e de părere că toți avem datoria de a schimba lucrurile. „Așa cum avem o amprentă de carbon sau o amprentă a corpului, așa avem și o amprentă socială. E foarte greu de conștientizat, pentru că e un pic metaforic, dar cred că fiecare dintre noi, fiind parte din societate, suntem parte și din problemele acesteia. Și atunci ar fi bine să conștientizăm că suntem responsabili pentru oamenii din jurul nostru, pentru felul în care gândim, pentru felul în care gândește cercul nostru apropiat. Suntem responsabili să ne punem la îndoială”, spune Ada.

De-a lungul timpului, a lucrat cu multe grupuri de adolescenți și de tineri, iar discuțiile pe care le-a avut cu aceștia au făcut-o să fie și mai vocală în ceea ce privește ideea de body positivity, fiindcă și-a dat seama că doar așa poate schimba mentalitatea tenebroasă pe care noua generație a deprins-o încă de o vârstă fragedă.

„Mi-au spus fetițe de 12 ani că nu pot trimite o poză fără să folosească un filtru pentru că sunt «urâte, grase și proaste». Ceea ce mi s-a părut… nu neapărat dureros, dar m-a înfuriat. M-am înfuriat pe mine, pe societate, pe părinții lor, pe școală”.

Și, din păcate, astfel de cazuri nu sunt deloc singulare. Conform unor studii realizate de Dove, 25% dintre fete cred că nu arată suficient de bine dacă nu apelează la o aplicație de editare a imaginilor. În plus, cercetările companiei au mai arătat și că patru fete din cinci își compară corpul cu cel al altor persoane din mediul virtual și că, în încercarea de a obține selfie-ul perfect, tinerele fac, în medie, 14 fotografii înainte de a alege una singură pe care să o posteze.

În acest context, Dove a lansat programul Ai încredere în tine, o platformă educativă ce își propune să îi ajute pe tinerii din întreaga lume să aibă încredere în propriul corp, să dobândească o stimă de sine ridicată și să se accepte exact așa cum sunt. Proiectul pune la dispoziția tinerilor, părinților, profesorilor sau asociațiilor de tineret progame educaționale diverse – articole, clipuri video, ateliere, și chiar un ghid – prin care aceștia pot învăța mai ușor cum să aibă încredere în ei, cum să se iubească, cum să facă față bullying-ului sau provocărilor pe care social media le aduce în viețile noastre.

Apoi, pe lângă nevoile celor din jur, Ada mărturisește că ea a avut nevoie de o astfel de conversație. „Eu am nevoie să vorbesc despre corp, cu toate că nu pare și îmi iau mult hate din cauza asta. Dar eu am nevoie să vorbesc despre lucrurile astea. Pentru mine. Pe mine mă doare cum mă raportez la mine. Eu am nevoie de demersul meu. Nu e doar pentru ceilalți. Sigur că este despre oameni, dar este și despre mine. Eu am nevoie să mă lupt cu mecanismele mele distructive și să vorbesc despre asta”.

Îmi povestește că relația cu corpul său este o „luptă continuă”, însă că învață în fiecare zi cum să facă pace cu el, cum să îl accepte, cum să aibă grijă de el și cum să îl iubească. „Am aflat multe lucruri despre mine anul asta. Sora mea, Alexia, care e foarte prezentă cu mine în social media, a trecut în adolescență printr-o perioadă de anorexie. Și cred că a fost unul dintre trigger-ele foarte importante pentru mine. Petrecându-mi foarte mult timp cu ea, îmi observă comportamentele distructive, apropo de corpul meu, și îmi zice: «Băi, ai foarte multe dintre mecanismele unei persoane anorexice. Eu știu că nu ești și că ești prea lucrată ca să poți să cazi în asta». Dar am foarte multe momente în care mă înfometez. În continuare… Dacă eu vreau să slăbesc trei kilograme, pentru că așa mi se pare mie, că îmi e greu cu mine, mă înfometez. Nu am comportamente sănătoase de slăbit, am comportamente distructive de slăbit. În continuare. În continuare îmi e greu să accept unele lucruri. Și atunci îmi spun: OK, vrei să faci schimbări. Care este perspectiva sănătoasă din care poți să le faci? Din ce perspectivă vrei să le faci? Că te urăști? Pe cine urăști? Pe tine? Haide, give yourself a break”.

Ada subliniază, de asemenea, că modul în care alegem să ne vorbim și să ne raportăm la propria persoană ne poate afecta toate palierele vieții. „Ne vorbim atât de urât… Vorbim atât de urât cu omul cu care ne petrecem cel mai mult timp, cu care dormim. Corpul nu are cum să uite lucrurile astea. Nu are cum să uite jignirea, durerea, lașitatea, rușinea. Rușinea îți afectează întregul comportament, relațiile, relațiile la muncă, romantice, cu prietenii tăi, interacțiunea în club, felul în care dansezi. Te distrezi mai puțin, dormi mai prost, mănânci mai prost. Toți vrem în interior să ne fie mai bine. Ar trebui doar să avem încredere în noi că vom face tot ce se poate pentru asta și să nu ne mai tragem una peste cap”.

Vorbind cu Ada despre efectele negative pe care social media le are asupra noastră, în special asupra tinerilor, și despre standardele de frumusețe imposibile promovate de rețelele sociale, îmi mărturisește că nu a încercat niciodată să se supună regulilor nescrise impuse de mediul virtual. „Nu mi-am retușat pozele și nu am folosit filtre. Eu cred în ceea ce se numește radical honesty. Ceea ce înseamnă că așa cum sunt în intimitatea mea, cu cea mai bună prietenă, cu maică-mea, cu persoanele foarte apropiate, așa trebuie să fiu în fața tuturor. Chiar nu înțeleg de ce trebuie să fie social media altfel decât realitatea. De ce? De ce avem nevoie să ne prefacem că suntem altcineva?

Sigur că am și zile în care mă gândesc: «Nu știu dacă să postez chestia asta». Dar totuși o fac și sunt recunoscătoare pentru comunitatea mea. Am o comunitate foarte loială și cu care am conversații foarte mișto în privat”.

Îmi spune și că, uneori, realitatea complet distorsionată prezentată în social media o face să se gândească la faptul că „nu sunt perfectă, nu am pozele perfecte, nu am hainele perfecte. Și, în astfel de momente, îmi zic: «Ada, ce faci? E al cincilea cont la care te uiți la fetele astea». Și atunci încerc să schimb perspectiva. Și mă întreb: «OK, ce admiri? Ce îți place? Ce îți place la tine?»”.

Apoi, pune în aplicare un exercițiu extrem de util pe care l-a învățat de la mama ei. „Maică-mea îmi zice așa: «Într-o zi în care îți e greu, dă-ți seama că la un moment dat ai zâmbit și gândește-te ce ai făcut tu pentru asta»”. Iar uneori e de-ajuns să observi razele soarelui pentru a te simți mai bine, după cum povestește Ada. „Și uită-te în jur și gândește-te ce admiri la persoanele pe care le invidiezi. Le invidiezi în sensul constructiv. Fiindcă avem nevoie să ne admirăm unii pe ceilalți”.

Un alt sfat pe care Ada îl dă adolescenților care se lasă cuprinși de acest miraj al perfecțiunii este să își găsească un hobby. „Cred că pasiunea e unul dintre cele mai importante lucruri. Pasiunea pentru orice: gastronomie, horticultură, automatică, fizică, haine. De asemenea, ai nevoie de un grup, de autoironie, de umor, de sprijin. Arta ajută enorm de mult. Metafora ajută. Scrieți-le oamenilor, căutați grupuri, aveți grijă la comunitățile în care sunteți. Și majoritatea lucrurilor și suferințelor pe care le aveți acum le veți fi uitat la 30 de ani. Promit! Toate trec! Și alea bune și alea rele!”.

De asemenea, foarte util atât pentru adolescenți, cât și pentru părinți, profesori sau mentori este programul Dove – Ai încredere în tine. Platforma, creată alături de specialiști în psihologie, pune la dispoziția tuturor ghiduri și resurse pentru a-i ajuta pe tineri să-și construiască o încredere de sine sănătoasă în lumea actuală, să aibă o stimă de sine ridicată și să se accepte așa cum sunt. Ada spune că demersul Dove este foarte important, fiindcă „încrederea este singurul catalizator real pentru schimbare. Ar trebui să înțelegem că dacă le oferim oamenilor încredere în ei, ajungem într-un spațiu în care nu mai suntem noi resposabili pentru schimbare. Vor fi ei responsabili pentru schimbare. Atât timp cât eu am încredere în tine, eu nu trebuie să îți spun ție ce să faci. Trebuie să am încredere că vei ști ce să faci pentru tine, pentru oamenii din jur și pentru societate”.Află mai multe informații despre acest proiect și descoperă o sumedenie de articole și de materiale utile pe platforma specială creată de Dove pentru programul Ai încredere în tine. Citește-le sau descarcă-le gratuit de pe site-ul www.dove.com/ro/incredereintine.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter