Doza de istorie – Cum au apărut implanturile dentare

De Unica.ro, pe

Pentru aceia dintre noi care am fi fost tentați să credem că implanturile dentare reprezintă o facilitate modernă oferită de medicina de specialitate, cu siguranță o scurtă retrospectivă în timp va fi o dovadă contrarie.

Surprinzător poate, înlocuirea dinților prin transplantare este un obicei cu sorginte în vremea civilizațiilor antice. Ia-ți doza de istorie și află cum au apărut primele implanturi dentare!

Implanturile dentare ale civilizațiilor antice

De secole întregi, oamenii au folosit diverse forme rudimentare de implanturi pentru a substitui dinții pierduți. Astfel, dacă astăzi un implant dentar de calitate poate fi realizat din titan (sau din alte materiale 100% biocompatibile cu organismul uman), în epocile antice acestea erau realizate din jad, os sau chiar metal. Practici medicale de acest gen erau folosite de către grecii antici, egipteni și etrusci. Mai târziu, în Europa și America Centrală erau utilizați dinți de animale și dinți de cadavre pentru a înlocui dinții pierduți. Deși aceștia nu erau funcționali, ei serveau unui rol estetic, completând spațiile goale ale danturii.

Primul implant dentar modern a fost realizat în 1906

Pe măsură ce știința a cunoscut dezvoltarea, în industria medicală stomatologică și-au făcut loc materiale precum porțelanul, aurul sau fildeșul,  modelate după forma dinților naturali. Cu ajutorul acestora, a fost realizat și primul prototip de implant dentar. Abia în secolul XX, însă, putem vorbi cu adevărat despre un implant dentar corect realizat. Introdus de Greenfield în 1906, modelul implantar din aliaj de iridiu și platină avea o formă cilindrică și se asemăna destul de mult cu implanturile pe care le știm astăzi.

Primele preocupări legate de compatibilitatea implantului

Compatibilitatea implanturilor, precum și efectele pe care materialele din care erau confecționate acestea le au asupra organismului uman a devenit o preocupare a cercetătorilor după succesul lui Greenfield. Strock este unul dintre oamenii de știință de la Universitatea Harvard care au publicat detalii despre consecințele fiziologice ale aliajului din vitallium asupra osului dentar. Acesta a demarat o serie de teste efectuate atât pe oameni, cât și pe animale și, deși au fost concluzionate anumite reacții adverse, implanturile dentare din vitallium au devenit foarte populare la acea vreme.

Secolul XX, perioada în care stomatologia a evoluat considerabil

Analgezicele, instrumentele moderne pentru tratarea dinților precum și primele implanturi dentare din materiale rezistente sunt doar câteva dintre facilitățile pe care le pune la dispoziție medicina stomatologică modernă. Bazele dezvoltării acesteia au fost puse începând cu secolul XX, în special cu contribuția savantului suedez Branemark. Branemark este cel care a descoperit faptul că titanul este cel mai potrivit material pentru protezare, oferind și explicația: răspunsul imunologic este exclus, drept  consecință având loc o fuziune rapidă între țesutul osos și proteză.

Astăzi, procedura de implant dentar este simplă și destul de accesibilă ca preț, mai ales în clinicile din România, unde turismul dentar capătă din ce în ce mai multă amploare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter