Cum să te simți confortabil în fața aparatului foto la nuntă – sfaturi de la un fotograf cu experiență

Ultimul update Marți, 09 mai 2023, 12:11

Urmează să te măriți și ești în căutarea fotografului de nuntă perfect, dar tu știi că în fața camerei foto te simți de obicei stingherită. Ai văzut și tu câteva shootinguri foto de nuntă la tv, online, în reviste sau chiar live la prietenele tale care și-au pus deja pirostriile. Ai văzut cu câtă lejeritate ascultau indicațiile fotografului, cât de zâmbitoare erau și cât de bine arătau pozele lor la final. Îți dorești și tu poze de nuntă reușite, dar știi că trebuie să scapi cumva de tracul pe care simți că îl ai de obicei în fața aparatului foto.

Am stat de vorbă cu Marius Migleș, un fotograf de nuntă experimentat și am aflat câteva sfaturi care te vor ajuta foarte tare.

Cum să te relaxezi în fața aparatului foto la nuntă?

1. În primul rând, alege un fotograf bun, în care ai încredere. Dacă ești din capitală caută un fotograf de nuntă din București, cu experiență la astfel de evenimente. Va ști să te îndrume și să te liniștească, iar tu te vei simți mult mai bine în prezența sa pe durata shootingului și a evenimentului. În niciun caz nu alege un prieten de familie amator sau o rudă care nici nu are experiență de fotograf la nuntă. Dacă nu are experiență, nu o să poată să te ajute să pozezi bine și să te simți confortabil.

2. Stabilește una sau mai multe discuții cu fotograful vostru înainte de nuntă și chiar înainte să-l angajezi. Asta ca să-l cunoști și să-ți dai seama dacă rezonezi cu personalitatea și caracterul sau. La următoarele discuții, un fotograf de nuntă bun o să-ti explice ce o să se întâmple la eveniment, unde o să faceți poze, în ce poziții, cum va fi lumina, ce așteptări are de la tine, cum o să comunice cu voi și altele. Toate acestea îți vor da siguranță pentru că vei ști la ce să te aștepți.

3. Ședință foto de probă sau de logodnă. Iată alt lucru care o să te ajute să creezi o conexiune mai confortabilă cu fotograful vostru de nuntă – exercițiul. În plus, o să rămâi cu încă un set de fotografii superbe alături de partenerul tău. Pentru că ai trecut o dată prin acest lucru, la nuntă îți va fi mai ușor să pozezi și să comunici cu fotograful.

4. Ignoră aparatul foto. Sigur, poți să spui că acest lucru nu e posibil, dar dacă o să te concentrezi pe eveniment și o să încerci să te relaxezi cât mai mult, o să reușești să te simți bine, iar fotografiile vor ieși și mai frumoase. Tu nu te gândi la cum vor ieși fotografiile pentru că aceasta este treaba fotografului. Tu doar simte-te bine, arată că ești fericită, bucură-te de fiecare secundă, iar de restul se va ocupa fotograful tău de nuntă din Bucuresti.

5. Concentrează-te pe prezența iubitului tău alături de ține. Iată cel mai mare secret care o să te ajute să te simți cât mai confortabilă în fața aparatului foto la nunta ta. Să pozezi singură poate fi o provocare și chiar o presiune mai mare dacă ai trac de cameră foto. Dar, gândește-te că vei fi alături de partenerul tău, cel pe care îl iubești și cel care te adoră. Acest sentiment o să te facă să te relaxezi și o să te liniștească.

În cele din urmă, nu uita că primul pas ca să te simți confortabilă când pozezi la nuntă este să alegi fotograful de nuntă din București potrivit. Având un fotograf de încredere și cu experiență, dintr-o dată jumătate din teamă ta se va spulbera după prima discuție cu acesta.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter