Cum poți să ai un păr superb în fiecare zi?

De unica, pe Ultimul update Marți, 21 ianuarie 2020, 14:08

Ne-ar plăcea să ajungem în fiecare zi la coafor. Pentru că, nu-i așa, nimic nu se compară cu senzația aceea a unui păr suplu și mătăsos, mirosind a cocos sau levănțică, care ia ochii tuturor atunci când intri într-o încăpere. Cum faci să păstrezi senzația de prospețime & curățenie a părului în fiecare zi? Avem câteva trucuri utile. 

În primul rând, ai grijă ca, o dată la câteva săptămâni, să tunzi vârfurile podoabei tale capilare. Vârfurile despicate dau senzația de păr neîngrijit și nici nu pot fi aranjate bine, oricâte produse de styling ai folosi. Atunci când încă n-ai apucat să treci pe la coafor, pune câteva picături de ulei de argan (sau de cocos) în palmă și freacă ușor vârful șuvițelor. Rezultatul: miros superb și fire rebele… îmblânzite. 

În al doilea rând, asigură-te că părul tău miroase mereu frumos. Ai fost seara la petrecere și, presată de ședință și de deadline-uri, n-ai mai avut timp să te speli pe păr dimineața? Ai mare grijă cum rezolvi situația pentru că părul absoarbe rapid mirosurile din jur! Nimeni nu vrea să stea în încăpere cu o persoană a cărei podoabă capilară emană încă miros de fum. Soluția? Evită să fumezi! Dacă pentru tine orice ieșire în oraș este însoțită, obligatoriu, de un cocktail și de țigări, cel puțin caută o alternativă fără fum (citește pe www.unsmoke.ro). Este bine atât pentru aspectul exterior al coafurii tale, dar și pentru sănătatea părului, pe termen lung. Studiile făcute în acest domeniu arată că părul fumătorilor tinde să se subțieze, să-și piardă vitalitatea și să încărunțească mai repede decât cel al nefumătorilor.  

Cum scoți, măcar temporar, fumul din pletele tale? Șampoanele uscate, pudra pentru bebeluși pot fi soluții viabile – pulverizează pe rădăcinile părului, lasă câteva secunde acolo produsul, apoi scutură bine, folosește un minut uscătorul de păr pe modul „rece (în nici un caz aer cald, care reactivează mirosul din firele de păr) și piaptănă-te cu grijă. Pulverizează un strop de parfum în spatele urechii (nu foarte mult și, pe cât posibil, unul cu note fresh de citrice). Apoi, încearcă, pe parcursul zilei de lucru, să faci mai multe pauze în care să ieși pe terasă (aerul rece va mai elimina din mirosul neplăcut). Iar seara, când ajungi acasă, oferă-ți un șamponat și un tratament cu o mască hidratantă cu extract de ulei de cocos. 

În al treilea rând, încearcă să nu abuzezi de produsele de styling, nici de placă, uscător sau ondulator. Toate aceste, combinate, nu fac altceva decât să pună presiune asupra cuticulei de păr iar în timp, firele devin tot mai casante și mai fragile. Măcar o dată pe săptămână lasă-ți părul să se usuce natural, nu strânge foarte tare coada atunci când apelezi la un pony-tail și protejează-l cât poți de mult (cu produse speciale și cască sau pălărie) de apa din piscină sau soarele de la plajă. 

Și, nu în ultimul rând, răsfață-ți părul cu măști speciale de hidratare ori de câte ori ai ocazia acasă. Nu neglija nici tratamentele hairspa de la salon – de la cele care hrănesc cuticula firului de păr, îngroșându-l și făcându-l mai bogat și mai mătăsos la cele care redau culoarea și vitalitatea. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter