Când este nefericit într-o relaţie, Săgetătorul caută nod în papură partenerei, în timp ce bărbatul Balanţă devine gânditor şi absent. Vezi cum se manifestă iubitul tău atunci când e nefericit lângă tine!
Berbec
Berbecul, care este atât de energic şi vesel din fire, se schimbă radical atunci când este nefericit. Devine letargic, lipsit de viaţă şi orice i-ai propune îţi va spune că nu are chef sau că e obosit. De obicei refuză să discute despre problemele pe care le are.
Taur
Taurul este prea laş ca să-ţi spună în faţă că e nefericit şi prea leneş ca să încerce să rezolve problemele. În schimb, se va chinui să-şi ascundă nefericirea, ceea ce nu pra îi iese. Îţi dai seama imediat că se comportă ciudat, de parcă ar avea secrete.
Gemeni
Îţi dai seama că e nefericit când încetează să mai comunice cu tine. În general e foarte vorbăreţ şi îţi povesteşte de toate cu lux de amănunte. Dar când apar probleme în relaţie devine tăcut şi încetează să te mai ţină la curent cu tot ce a făcut peste zi.
Când nu este fericit acasă, Racul caută să se simtă bine în alte părţi. Asta nu înseamnă neapărat că te înşală. Probabil vei observa că are hobby-uri noi despre care nu ştii nimic, îşi face prieteni pe care nu îi cunoşti şi se implică în tot felul de activităţi fără să te invite şi pe tine.