Soția lui Michael Schumacher, dezvăluiri despre starea fostului pilot

De Oana Savin, pe
Corinna Schumacher, soția fostului pilot de Formula 1 Michael Schumacher, a făcut pentru prima dată dezvăluiri despre starea soțului ei, la cinci ani de la accidentul de schi din Alpii Francezi.

Se zvonește că fostul campion mondial de Formula 1 primește tratament permanent din partea unei echipe de medici și asistente în casa sa din Elveția.

Schumacher a suferit un accident la schi

Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a suferit un grav accident în timp ce schia în Alpii Francezi, unde se afla în vacanță cu prietenii și familia.

Germanul a fost transportat la un spital din Grenoble după ce s-a lovit la cap de o piatră, având nevoie de „intervenție neurochirurgicală de urgență” și a suferit două operații care i-au salvat viața. Dacă nu ar fi purtat casca, ar fi murit.

Totuși, Schumacher a rămas în comă, iar medicii au descris starea sa ca fiind una „extrem de gravă” în ziua în care a fost internat.

De atunci, familia sa a avut în permanență grijă de starea de sănătate a fostului pilot în vârstă de 49 de ani și nimeni nu a făcut vreo dezvăluire privind felul în care acesta evoluează.

Însă de curând a apărut o scrisoare semnată de soția lui Michael, Corinna.

Corinna Schumacher, despre Michael: „Nu va renunța”

Într-o scrisoare emoționantă, Corinna a afirmat că soțul este un „luptător” și „nu va renunța”.

Această scrisoare îi este adresată muzicianului german Sascha Hercenbach după ce acesta a compus un imn dedicat lui Schumacher intitulat „Born to Fight / Născut să lupte”, notează The Mirror.

Hercenbach a trimis un CD cu piesa Corinnei, dar nu se aștepta ca soția lui Schumacher să îi răspundă. Însă ea i-a trimis o scrisoare de mulțumire, ca semn de apreciere din partea familiei.

Cu toții știm că Michael este un luptător”, a scris Corinna.

Aș vrea să îți mulțumesc sincer pentru mesaj și drăguțul cadou care ne va ajuta în aceste clipe dificile”, a continuat ea.

Este bine să primești atât de multe gânduri bune și alte cuvinte bine-intenționate , ce reprezintă un mare suport pentru familia noastră”, a încheiat Corinna Schumacher.

Hercenbach a înregistrat piesa la un an după tragicul accident și nu se știe când a scris Corinna această scrisoare.

Nu mă așteptam să primesc un răspuns și a fost emoționant. Scrisoarea a fost scrisă și semnată de Corinna”, a declarat muzicianul german.

Citește și: Jaden, fiul lui Will Smith, a recunoscut că este homosexual

Citește și: Tribut pentru Stan Lee: Steaua sa de pe Walk of Fame, acoperită cu flori

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter