Cine ar fi crezut că Liz Taylor era o talentată bucătăreasă? Iată reţeta ei preferată

De Geo Berciu, pe

Ochii ei violeţi au rămas în istorie, la fel şi rolurile ei memorabile din filme, ca să nu mai vorbim de poveştile de dragoste fabuloase pe care Liz Taylor le-a trăit. Puţină lume ştie însă că regretata actriţă era şi o maestră în bucătărie.

În urmă cu doi ani, scriitorul Frank DeCaro a scos la iveală faptul în cartea lui  „The Dead Celebrity Cookbook” (Cartea de reţete ale celebrităţilor dispărute) că multe dintre celebrităţile de la Hollywood au fost şi maeştri în arta culinară.
Cine ar fi crezut că Liz Taylor era o talentată bucătăreasă? Iată reţeta ei preferată
Una dintre cele mai interesante poveşti îi apariţine actriţei Elizabeth Taylor, care, chiar dacă nu intra zilnic în bucătărie, atunci când o făcea, reuşea să impresioneze cu talentul ei.
Cine ar fi crezut că Liz Taylor era o talentată bucătăreasă? Iată reţeta ei preferată
Iată una dintre reţetele preferate ale vedetei, pui cu avocado şi cu ciuperci, care pe cât de simplă pare la prima vedere, pe atât de rafinată este.
Cine ar fi crezut că Liz Taylor era o talentată bucătăreasă? Iată reţeta ei preferată

Ingrediente (pentru 6-8 portii):
1 avocado – se curăţă de coajă şi se taie cubuleţe
1 lingură de suc de lămâie
1 kilogram de carne de pui (piept sau pulpe) – se taie bucăţi
piper proaspăt măcinat
sare
¼ de ceaşcă de unt

Sosul:
3 cepe tăiate fin
3 linguri de coniac
1/3 ceaşcă de vin alb, sec
1 ceaşcă de frişcă
2 ceşti de ciuperci proaspete – tăiate felii
3 linguri de unt
1 ceaşcă de supă de pui ( sau cubuleţe de supă de pui dizolvate în apă)
pătrunjel proaspăt – pentru ornament
Cine ar fi crezut că Liz Taylor era o talentată bucătăreasă? Iată reţeta ei preferată

Mod de preparare:
Stropeşte bucăţile de avocado cu sucul de lămâie, acoperă-le şi bagă-le în frigider.

Presară un pic de sare şi piper pe bucăţile de pui. Topeşte 3-4 linguri de unt într-o tigaie mare şi prăjeşte bucăţile de pui, la foc mic, până capătă o culoare aurie. Scoate puiul pe un platou şi acoperă-l cu o folie de aluminiu.

Sosul: pune ceapa în tigaie şi căleşte-o în unt, la foc potrivit. Pune coniacul şi vinul şi lasă-le să fiarbă până aproape că s-au evaporat. Adaugă frişcă şi mai lasă-le să fiarbă încă 5 minute.

Într-o cratiţă, la foc mare, căleşte ciupercile în puţin unt. Toarnă supă de pui peste cremă şi amestecă continuu, până când se îngroaşă compoziţia. Adaugă ciupercile şi cubuleţele de avocado. Amestecă bine până sunt încorporate toate ingredientele.

Toarnă amestecul peste bucăţile de pui şi presară pătrunjelul tăiat fin.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter