Diana Niculescu, blonda care face Conferinta de Presa

De Unica.ro, pe

Diana Munteanu, mai nou, Niculescu, face talk-show de divertisment, ii gateste ciocolata de casa sotului si merge la toate meciurile lui.

Am  vrut sa aflam cum e sa fii jumatatea nejucatoare a unui fotbalist cu greutate, sa-i fii suporter neconditionat, sa-l sustii atunci cand e nevoie si sa mai ai timp sa te ocupi si de propria ta cariera, cariera care nu are nimic in comun cu sportul rege. Si cine putea sa stie mai bine toate acestea, daca nu Diana, devenita de curand si Niculescu.

Cu Diana, lucrurile au mers neasteptat de repede. Am sunat-o, i-am propus sa facem o sedinta foto si sa stam de vorba, si a acceptat fara sa stea prea mult pe ganduri. Moderatoarea emisiunii „Conferinta de presa”, de la Antena 2, n-a avut nevoie sa-si consulte agenda, asistenta personala, sotul sau intreaga familie. A spus imediat ziua si ora la care ne-am putea intalni.

Nu e nevoie sa fii un bun observator ca sa-ti dai seama ca orice pierdere de timp si orice intarziere ii cam displac Dianei. Inca de la inceput s-a aratat nerabdatoare sa tragem cadrele. Pentru vedeta tv, totul trebuie sa mearga snur, fara timpi morti, trebuie sa fie programat si sa functioneze ca dupa desfasuratorul unei emisiuni. Asa ca… suntem in minutul zero al primei reprize foto, de pe margine se aud primele indicatii ale fotografului, iar cadrele incep sa curga. Zi de vara, pana in seara, a tot pozat. Ma intreb de unde atata energie?

In anii in care a fost VJ-ita la MTV, a avut timp si destule ocazii sa se familiarizeze cu camerele foto, iar asta se vede acum. Experienta isi spune cuvantul. Si dupa ce pozele au fost gata, am si vorbit!
Dupa casatorie, viata e la fel

Se vorbeste tot mai mult in ultima vreme despre „meseria” – cum s-au grabit unii sa o numeasca – de sotie de fotbalist. Daca ei, jucatorii, sunt vedete pe teren, ele, sotiile, par sa fie vedete in afara terenului. Ei umplu paginile de sport ale ziarelor, si, nu de putine ori, ele sunt prezente in paginile de monden.

Celebritate, bani si vacante exotice sunt numai cateva dintre ingredientele vietii unui jucator al sportului cu balonul rotund, si deci si a jumatatii sale. Cel putin asa se vad lucrurile din afara. Ce spune Diana Niculescu despre toate astea? „Dupa casatorie, in viata mea nu s-a schimbat nimic, in afara de faptul ca am o verigheta si am alt nume. In rest, totul este exact ca inainte!” Despre Diana se poate spune, fara nicio urma de indoiala, ca este una dintre cele mai discrete vedete de pe la noi. Are vorba la ea, de asta m-am convins, dar raspunsurile ?u fost intotdeauna scurte si la obiect!

Sa vedem cum stau lucrurile de fapt. Anul acesta, la sfarsitul lunii iunie, Diana si Claudiu Niculescu, golgeterul de la Dinamo, si-au oficializat relatia. „E cea mai fericita zi din viata mea”, spunea ea atunci. Masini de mii de euro, daruri scumpe, nuntasi alesi, si toate astea la petrecerea de nunta organizata la Palatul Snagov. S-a scris si s-a vorbit mult despre aceasta casatorie, catalogata drept „nunta anului”. De atunci, despre vacante nici nu poate fi vorba. Nu au avut o luna de miere, dar spera sa poata recupera la iarna. Unde? Pe o insula cu mult soare! In rest, programul amandurora este cat se poate de incarcat.

Cu perioadele in care el este in cantonament, Diana recunoaste ca nu s-a impacat prea repede. „Mi-a fost foarte greu la inceput, dar acum m-am obisnuit. Ne este foarte dor unul de altul, in perioadele cand e plecat vorbim foarte mult la telefon.”

Ea nu-i o microbista infocata, din contra, ii place tenisul de camp; nici nu este clienta vreunei sali de fitness sau de gimnastica aerobica, in schimb, merge la toate meciurile importante in care joaca el si este convinsa ca ii poarta noroc. „In timpul meciurilor, am emotii, sufar, mai ales cand sunt contacte dure intre jucatori. Nu e o regula, dar, de obicei, sotiile sau prietenele (fotbalistilor) merg la meciurile care se tin pe teren propriu. De altfel, ar fi complicat sa faca deplasari, mai ales ca meciuri sunt in fiecare saptamana.”

Foto: Agerpres

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter