Costi Diță, după zece ani de „Giani” din Las Fierbinți: „Mi-e frică de mintea mea că o să cedeze”

Actorului Costi Diță (41 ani) i s-a spus că nu e făcut pentru comedie, însă timpul i-a demonstrat că poate juca unul dintre cele mai îndrăgite personaje din serialele românești: „Giani” din Las Fierbinți.

Costi Diță a absolvit Facultatea de Teatru din București și a devenit cunoscut publicului larg datorită lui „Giani”, rolul din Las Fierbinți pe care îl joacă de zece ani. Pentru actor, atitudinea și stilul de a vorbi ale lui Giani s-au transformat, de-a lungul timpului, în defecte de meserie: „uită-te la discursul meu, nu are cum să nu apară gagiul. Am niște ticuri și am acceptat ideea. Ca să scap de asta, ar trebui să fac un contra rol care nu are nicio legătură cu asta. Ar fi un efort”, a povestit el în cel mai recent podcast.

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, Costi Diță a vorbit deschis despre serialul de comedie, despre personajul său, dar și despre stand-up, o altă pasiune cu care celebrul actor cochetează: „dacă mă iau după oameni, care-mi spun să țină (n.n. serialul) până îmbătrânim, sincer să fiu nu-mi displace ideea, deși la un moment dat o să-mi fie frică de creierul meu. Mi-e teamă că, la un moment dat, o să-mi spună că nu mai poate”, a povestit Costi Diță.

Actorul recunoaște că a făcut atât de multe lucruri în viață, fără să se adapteze, încât a ajuns în punctul în care a tras o linie și a spus că totul e posibil. Chiar dacă a fost complicat și greu, a reușit să-i dea de capăt.

La un moment dat, s-a adus în discuție despre ideea de a face un film și o piesă de teatru după serialul de comedie „Las Fierbinți”, care urmărește viața socială a localnicilor din satul cu același nume, din zona Munteniei: „mi se pare o chestie bonus pentru fani. Să știi că vin actorii serialului de comedie, cu piesa de teatru, la tine în localitate. Și un film ar fi interesant, de ce nu?”, a mai continuat Costi Diță la podcast.

Cunoscutul actor a încercat să facă inclusiv stand-up, după ce i-a recomandat colegul lui de platou, Bobonete sau Bobiță din Las Fierbinți: „au fost momente în care terminam câte două pachete de țigări în curte. Luam materialul la final, obosit că era târziu, și începeam să-l răsfoiesc. Undeva din 70%, cât era scris, rămânea doar 30% sau mai puțin, atunci când urcam pe scenă să spun glume”, a explicat Costi Diță. 

În facultate, i s-a spus că nu e făcut pentru comedie, ci mai degrabă e potrivit pentru dramă: „îmi place treaba asta (n.r. comedia), când omul râde cu mine și poate râd și eu cu el. Trag o linie atunci când o parte din public nu mai râde, e un anumit gen de umor. E fain când ori râdem toți, ori deloc. Nu mi-a reușit asta tot timpul”, a povestit actorul la podcast.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter