Cine şi cum le îmbracă pe vedete

De Flavia Jurca, pe

Nu doar pe timp de criză, ci în general, în străinătate totul este mai ieftin şi mai bun ca la noi, iar unele dintre vedetele autohtone sunt foarte grijulii cu investiţiile lor în haine şi accesorii.
Oana Zăvoranu îşi cumpără haine de la magazinele designerilor din străinătate, fiind cunoscute gusturile ei pentru nume mari din domeniu (Chanel, Gucci, Vuitton). Marty, motanul ei, beneficiază şi el din plin de incursiunile stăpânei la shopping peste hotare, primind hăinuţe de marcă şi zgărzi cu pietre preţioase realizate la comandă.

Este bine de ştiut că în perioada reducerilor, colecţiile trecute ale tuturor designerilor sunt accesibile la preţuri normale, chiar dacă la lansare preţurile erau prohibitive. La noi acest lucru nu se întâmplă, logo-ul de pe un obiect de designer justificând un preţ piperat în orice perioadă a anului.

Anda Adam a declarat în repetate rânduri că îşi cumpără hainele şi bijuteriile din America, deoarece are de ales între o gamă mai largă de măsuri, dar şi de modele.

Tiparele pentru pret-a-porter în Statele Unite sunt diferite de cele din Europa, siluetele pentru care sunt realizate confecţiile fiind mai diverse şi mai apropae de proporţiile reale ale femeilor din ziua de azi. Cine şi-a comandat online un sutien de la Victoria’s Secret ştie ce înseamnă un tabel de măsuri compuse şi croiul american.

Adelina Pestriţu şi Monica Columbeanu nu îşi refuză nici sesiunile de shopping în mall-urile şi marile centre de cumpărături din Bucureşti, spre bucuria a paparazzilor care le urmăresc şi în aceste situaţii. Evident, pentru ele preţurile din magazinele noastre nu sunt o problemă.

Mihaela Rădulescu enumeră printre designerii ei preferaţi şi nume româneşti: Doina Levintza, Irina Marinescu, Silvia Serban, Ingrid Vlasov, Razvan Ciobanu, Catalin Botezatu, Dan Coma.

Anna Lesko, Crina Matei şi Mihaela Geoană sunt cliente frecvente ale designerului/parlamentar european Oana Niculescu Mizil, dar Anna Lesko este cunoscută pentru faptul că îşi realizează singură multe dintre ţinutele de scenă, pentru care a primit complimente în repetate rânduri.

Cântăreaţa Corina a dovedit mult fler în materie de modă, ea descoperind designerii caselor Viktor&Rolf, Comme Des Garcons sau Costume National pe vremea când alte vedete aşteptau ca lumea modei să se pronunţe asupra nou-veniţilor pe scena modei mondiale. De altfel, ea a beneficiat de consilierea în materie de modă a criticului Alin Gălăţescu.

De menţionat că ţinuta Paulei Seling de la Eurovision a fost semnată Inedit Satu Mare, firmă cu care cântăreaţa are contract, stilista care s-a ocupat de vestimentaţia lui Ovi fiind Adina Buzatu, totul fiind coordonat de Rodica Puca, stilist TVR. Anul trecul, designerul Corina Vlădescu a asigurat vestimentaţia Elenei Gheorghe la evenimentul muzical european.

Foto: arhiva Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter