Cher, secretul unui trup perfect la 75 de ani. Cum arată meniul zilnic al artistei

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 19 iulie 2021, 14:07

Pe 20 mai 2021, Cher a împlinit onorabila vârstă de 75 de ani. Celebra artistă a fost surprinsă recent de paparazzi în compania prietenilor, în Portofino, Italia, la o înghețată și un cocktail. Superstarul arată incredibil de bine pentru vârsta ei și pare că a reușit să oprească timpul în loc. Dar care să fie seretul tinereții ei fără bătrânețe? Ei bine, răspunsul este cât se poate de simplu – alimentația sănătoasă.

Cher este dovada vie că una dintre cele mai bune metode pentru a îmbătrâni frumos este să ai grijă de corpul tău, asigurându-i hrană sănătoasă și evitând excesele de orice fel.

Vedeta dezvăluia în urmă cu câțiva ani că nu consumă carne, nu fumează și nu consumă alcool.

“Nu-mi place carnea, iar lucrurile pe care le mănânc sunt foarte sănătoase pentru organism. Menținerea sănătății a fost mereu o prioritate pentru mine. Este parte din viața mea. Sunt lucruri nesănătoase care nu-mi plac, precum drogurile sau acloolul, așa că le evit. În tinerețe fumam și consumam droguri, dar am renunțat. Iar alcool beau doar de trei sau patru ori pe an”, a explicat Cher, potrivit presei internaționale.

Citeşte şi: Cătălin Scărlătescu și Iuliana Luciu, schimb de replici pe Instagram. Ce se întâmplă între cei doi

Citeşte şi: Anamaria Prodan, despre infidelitățile lui Reghecampf: „Îi iau apărarea. Orice om poate greși…”

Citeşte şi: Bianca Drăgușanu, despre secretul siluetei perfecte. Ce mănâncă pentru a arăta atât de bine

Citeşte şi: Meghan Markle revine în industria filmului. Ce surpriză pregătește

Artista a amai adăugat că evită și alimentele foarte bogate în grăsimi, dar și lactatele.

“Încerc să nu consum alimente bogate în grăsimi pentru că mă îngrașă. Nici lactatele nu sunt bune pentru noi. Eu am trecut la lapte cu 0% grăsime, dar și pe acesta îl consum extrem de rar. Cred că brânza este unul dintre cele mai nocive alimente pentru corp pentru că nu poate fi digerată cum trebuie și este bogată în grăsimi și colesterol”, a mai dezvăluit Cher.

Vezi cum arată Cher la 75 de ani în galeria foto de mai sus.

Aliementația artistei se bazează pe produse de origine vegetală.

“Consum orez brun (niciodată alb), leguminoase (linte, fasole kidney, fasole albă), legume verzi și fructe” a adăugat superstarul.

Cât despre mișcare, Cher a spus că face surfing, face plimbări lungi, se duce și la sala de fitness ocazional și aleargă.

“Fac exerciții fizice de cinci ori pe săptămână. De mult fac asta și îmi place foarte tare să fac mișcare”, a mai menționat cântăreața.

Cher, secretul unui trup perfect la 75 de ani. Cum arată meniul zilnic al artistei

Cher, pe numele său real Cherilyn Sarkisian LaPiere, are o carieră îmresionantă în muzică, film și televiziune. Artista are în palmaresul său un premiu Oscar, un premiu Grammy, un premiu Emmy și trei Globuri de Aur. Pe plan muzical, Cher a vândut sute de milioane de albume și a intrat în Cartea Recordurilor când hitul ei, „Believe”, apărut în 1998, a ajuns pe primul loc în Billboard Hot 100, devenind cea mai în vârstă cântăreață care reușește acest lucru.

Foto – Profimedia / Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter