Ce medicamente a luat Petrică Mîțu Stoian înainte de a ajunge la clinica de recuperare post-COVID

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 17 noiembrie 2021, 15:01

Moartea interpretului de muzică populară Petrică Mîțu Stoian este cel mai dezbătut subiect al momentului. Artistul urma un tratament post-COVID și a decedat pe 6 noiembrie din cauza unor complicații apărute în timpul recuperării. Fiica impresarului artistului, Andreea Gușman, medic de profesie, a dezvăluit care a fost medicația pe care solistul a luat-o înainte de a face terapia de recuperare în camera hiperbară.

Andreea spune că vorbea foarte des cu artistul și, mai mult, avea acces la telefonul lui mobil, știindu-i parolele. Aceasta a dezvăluit, pentru România TV, ce s-a întâmplat cu regretatul artist cu câteva săptămâni înainte să moară.

” Nu a sunat niciun anchetator să ceară telefonul, nimeni nu s-a gândit. Eu sunt cea care îi făcea configurări pe telefon, eu îi știu toate parolele. (…) Tati a spus o prostie că i-a mărit doza de simtrom, nu e adevărat. Acum două săptămâni, eu am fost cu dânsul la doctor şi pentru că şi-a făcut un set de analize, i-au ieşit foarte proaste. Ne-am dus pentru că simţea că e iar în fibrilaţii. A fost de două-trei ori în fibrilaţie şi l-a scos din fibriliaţi. I-au înjumătățit doza de Sintrom (n.r. – anticoagulant).

Citeşte şi: Un bărbat din Reșița, în stare gravă la ATI după ce a primit același tratament la clinica la care a fost Petrică Mîțu Stoian

Citeşte şi: Nepotul lui Petrică Mîțu Stoian, mărturii tulburătoare despre ultimele ore din viața artistului

Citeşte şi: Înainte de a face COVID-19, Petrică Mîțu Stoian se vindecase de cancer

Citeşte şi: Sora lui Petrică Mîțu Stoian, adevărul despre relația regretatului artist cu solista Niculina Stoican

Într-o zi lua jumătate, într-o zi lua un sfert. Apoi a luat mai puțin, i-au dat doar un sfert și în următoarea zi jumătate dintr-un sfert. Noi ne-am dus cu un INR de 7. Are două seturi de analize în două săptămâni, are două EKG-uri și i-a făcut bine tratamentul, INR-ul a scăzut la 2 cum îl are în mod normal.

A făcut tratament (n.,r. – pentru cancer la rinichi), a fost în 2019. A trecut, era sănătos. A făcut anul acesta CT. Am făcut acel CT. Nu mai aveam nicio investigaţie din iunie. Vă trimit print screen în care îmi spunea cât de minunat de la această clinică”, a declarat Andreea Goșman, fiica impresarului lui Petrică Mîțu Stoian.

Decesul lui Petrică Mîțu Stoian, anchetat acum drept moarte violentă

După necropsie, medicii legiști au constatat că artistul a murit din pricina unui șoc traumatic cauzat de tratamentul cu  oxigen hiberbaric. Se pare că aceștia au descoperit o ruptură a alveoleor pulmonare ce avea legătură și cu tratamentul cu anticoagulante primit de artist.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter