Bianca Brad a povestit despre rolul credinței în vindecarea ei

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 16 noiembrie 2021, 18:49

Bianca Brad a povestit despre perioada în care s-a confruntat cu una dintre cele mai cumplite boli, cancerul.

Ea a povestit fanilor despre cum cancerul de sân i-a schimbat viața – de la diagnostic și până la vindecare. Ea a primit diagnosticul în 2015. Cu toate astea, frumoasa actriță a dus mare parte din bătălii în privat, pentru a nu-i face pe apropiații ei să sufere.

„Am fost diagnosticată în luna mai 2015”, a povestit Bianca Brad, conform Playtech. „Eram în luptă, nu se vedea. Am reușit să ascund destul de bine, am făcut-o pentru a-i proteja pe mama și pe fiul meu. Mama a aflat anul acesta, pe 27 septembrie, când am vorbit pentru prima oară la o conferință. M-am trezit într-o noapte cu dureri foarte mari la sân, Am căutat informații să văd ce este, am început să intuiesc. Eu nu fusesem la controale, asta a fost o greșeală. La mine a fost declanșat pe un șoc emoțional pe care l-am avut în 2013. Mare atenție la emoții, la șocuri emoționale, pot declanșa tot felul de boli”.

Ea a spus cum și-a dat seama că ceva este în neregulă: „Am simțit o durere la sânul drept, care este legat de partenerul de viață, exact cum am pățit în 2013. M-am programat, am făcut ecografie, am văzut cum se uita doctorița. Am făcut mamografie în aceeași zi, medicul mi-a dat vestea când a văzut”.

Cât de mult a ajutat-o credința pe Bianca Brad

Un rol important în procesul de vindecare, potrivit Biancăi, a fost credința. Ea a apelat la specialiști, dar concomitent s-a apropiat și de Dumnezeu, de partea ei spirituală. „Am muncit mult, am făcut tot ce se putea face”, a subliniat Bianca Brad. „Eu m-am axat pe credință, dar am făcut RMN-ul care a confirmat. Cancerul nu se vindecă doar cu terapie alternativă, vă spune cineva care a încercat terapie 6 ani de zile. Am făcut un tratament hormonal, dar am refuzat chimioterapia, m-a speriat foarte tare, am simțit că nu este ce trebuie pentru mine”.

Vestea oficială a dărâmat-o emoțional pe Bianca Brad, dar hazul de necaz a ajutat-o să își păstreze echilibrul: „Orice ni se poate întâmpla. Acum vorbesc cu ceva detașare, au trecut 6 ani, plus în aprilie am fost operată. Când am primit vestea, m-a făcut praf. Eram cu Aurel, am fost la medic împreună, am avut puterea să râd. După ce am primit vestea, ne-am oprit la un restaurant, era gol. Am întrebat un chelner dacă putem să mâncăm, ne-a zis: ‘Dacă nu vă deranjează că aici o să fie o pomană’. Am făcut haz de necaz, este foarte important”.

Dincolo de ajutorul primit de la medici, Bianca Brad a început să participe la slujba de Sfântul Maslu, o slujbă puternică de vindecare. Ea își amintește și acum cât de mult a ajutat-o: „Nu vreau să dau sfaturi, îndreptarea spre credință pe mine m-a ajutat. Am început să merg la Sfântul Maslu, este o slujbă de vindecare foarte puternică. Am avut o prietenă, din păcate nu mai este printre noi. I-am spus să cheme un preot, i-am adus un mir, nu vorbesc prostii. A făcut lucrul ăsta, mi-a zis că au venit mai mulți preoți. Când și-a ridicat tricoul, pielea era albă în doar o săptămână de când fusese roșie. Vă dau cuvântul meu. Dumnezeu lucrează prin oameni, prin medici. Medicii tratează, Dumnezeu vindecă.

Foto – Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter