Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dimitrie. Ce trebuie să faci în această zi

De Amelia Matei, pe
Pe 26 octombrie, creștinii-ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie (Dumitru), Izvorâtorul de mir. Este o sărbătoare importantă a toamnei care, potrivit datinei, marchează începutul iernii.

Există o serie de tradiții și obiceiuri pentru această sărbătoare, prăznuit de calendarul orthodox pe 26 octombrie. Iată ce trebuie să faci în această zi:

– În ajunul sărbătorii Sfântului Dimitrie, se aprind focuri, peste care sar copiii pentru a fi sănătoși tot anul.

– Pe 26 octombrie, femeile duc mâncare la biserică și dau de pomană pentru cei trecuți în neființă.

– Un alt obicei al zilei de Sfântu Dumitru spune că nu ai voie să speli rufe și nici să muncești în această zi. Cei care vor păzi cu sfințenie această sărbătoare, vor fi feriți de boli și de necazuri.

De sărbătoarea Sfântului Dumitru, există și superstiții legate de vreme și de iarna ce va urma, astfel:

– Cum e ziua de Sfântul Dumitru, așa va fi toată iarna.

– Dacă în noaptea de Sfântul Dumitru este lună plină și cer senin, iarna va fi bună, iar dacă e lună plină și cerul este acoperit de nori, dacă plouă sau dacă ninge, va fi o iarnă grea, cu multe zăpezi.

– Sfântul Dumitru este considerat și patronul pastorilor. În noaptea acestei sărbători, ciobanii pândesc unde dorm oile și, dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca în jos, iarna va fi grea; dacă se va trezi prima o oaie neagră și va pleca în sus, iarna va fi ușoară.

Viața Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Sfântul și marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), într-o familie credincioasă. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului și credea în taina lui Iisus Hristos, dar nu îndrăznea să mărturisească numele Lui, de teamă că va fi pedepsit de împărații păgâni. Din acest motiv, își ținea ascunsă credința în Dumnezeu și avea o cameră secretă de rugăciune în castelul lui.

După ce tatăl lui Dimitrie a murit, împăratul Maximian l-a numit voievod pe acesta în locul tatălui său. Dar în scurt timp, Maximian a aflat că noul voievod este creștin și a poruncit să fie închis în temniță, apoi omorât. În viziunea lui Maximian, Dimitrie era un fals propovăduitor, defaimând înțelepții vremii și pe cărturarii care nu îl recunoșteau pe Iisus drept fiul lui Dumnezeu.

Maximian avea un aliat, pe nume Lie, pe care îl punea să ucidă creștinii, folosindu-se de forța fizică și de sulițe. Însă Dimitrie l-a îndemnat pe prietenul lui, Nestor, să îl înfrunte pe Lie. Cu toate că era slab și pricăjit, Nestor a reușit să îl ucidă pe vandal, numai cu puterea gândului și credința în Dumnezeu.

Afând că Dimitrie l-a antrenat pe Nestor, împăratul Maximian a trimis ostașii ca să îi omoare pe amândoi. După moartea sa, la căptătâiul Sfântului Dumitru s-au petrecut multe minuni, iar acesta a devenit un sfânt și martir.

Citește și – Traditia spune că de Sfântul Dumitru se pune varza la murat

Foto – Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter