Sylvia, gazda unei noi emisiuni reality

După divorţul de Andrei de la Alb şi negru, Sylvia s-a hotarât să îşi refacă viaţa. Zilele acestea îşi lansează un nou single şi tot acum a semnat un contract cu Euforia TV pentru un reality show inedit.
Una dintre cele mai sexy prezenţe feminine din showbiz, în vogă în presa românească actuală, Sylvia  va fi gazda uneia din mega producţiile locale Euforia TV din grila de toamnă.

“Povestea unui tatuaj” este un reality care scoate în evidenţă faptul că tatuajele nu sunt doar nişte desene pe piele ci, fiecare au câte o semnificaţie, câte o poveste emoţionantă pentru fiecare din oamenii care se hotărăsc să le poarte.
Firul narativ al fiecarui episod se bazează pe trei poveşti  reale de viaţă: una a unui VIP şi două ale unor oameni obişnuiţi. Ceea ce îi uneşte pe cei trei  este desigur pasiunea pentru tatuaje. Cele trei poveşti se vor completa reciproc, sau din contră, vor contrasta puternic. Astfel că în fiecare ediţie vom avea o celebritate cu povestea tatuajului ce urmează să şi-l facă, dar în acelaşi timp vom urmări şi poveştile a doi oameni obişnuiţi care decid să-şi facă primul sau cel de-al zece-lea tatuaj.

Sylvia va introduce personajele, şi le va susţine în fiecare ediţie pe tot parcursul procesului de tatuare. Pasionată de tatuaje, ea însăşi având până acum 5 astfel de desene pe piele, Sylvia le va împărtăşi din experienţa proprie.

“Mi-a plăcut imediat formatul emisiunii, mai ales ca tatuajele sunt pasiunea mea. Mă regăsesc în poveştile oamenilor care vin la salon, comunic foarte mult cu ei şi îi învăţ cum să-şi controleze durerea. Tatuajele nu sunt doar nişte desene, ele au în spate poveşti excepţionale cu o încărcătură emoţională puternică. Aşa cum un pictor pictează un portret pe o pânză, un tatuator face un portret pe piele.” a declarat Sylvia, noua vedetă Euforia TV.

Trei tatuaje, trei poveşti de viaţă, vedete şi oameni obişnuiţi, toate acestea în fiecare ediţie, joia de la ora 20:00 la Euforia TV începând cu 4 octombrie.
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter